Proiecția peliculei „120 BPM” – un film de Robin Campillo, premiat cu Marele Premiu la Cannes 2017 din cadrul evenimentului Luna LGBT (Lesbian, Gay, Bisexual, Transgender), de la MȚR a fost întreruptă de câteva zeci de persoane care au cântat imnul național și apoi cântece bisericești, însoțite de remarci homofobe în sala unde se difuză filmul, informează LIBERTATEA.
A fost nevoie de intervenția polițiștilor, pentru ca spiritele să se calmeze, dar proiecția filmului nu a mai fost reluată.
https://www.facebook.com/tudor.giurgiu/videos/pcb.10156276972478814/10156276969503814/?type=3&theater
Imediat după aplanarea conflictului, regizorul Tudor Giurgiu – martor la întreaga senă – a postat, pe pagina sa de Facebook, imagini și un mesaj prin care critică astfel de manifestări și chiar cere măsuri de protecție, susține sursa citată.
„Nu credeam să mi se întîmple așa ceva. O gașcă de creștini-extremiști a întrerupt proiecția filmului 120 BPM la cinematograful din Muzeul Țăranului. Marele Premiu de la Cannes 2017 e sabotat cu un happening/circ ieftin, cu doamne cu icoane, cu tineri cu privirea sticloasă. Am ascultat cintece bisericești și în continuare mi se pare ireal că așa ceva se poate întîmpla azi, în România. Recomand bandei de agitatori să continue periplul la “Soldatii” și “O femeie fantastica”. #rușine LATER EDIT: ni s-a recomandat alifie pentru finalul proiecției. Proiecția nu s-a mai reluat. Propun că de-acum încolo sălile care mai proiectează filme “cu gay” să asigure și costume de protecție, căști, scutiere, toate cele”, a scris Tudor Giurgiu.
Astăzi, după ce a citit reacțiile comentatorilor de pe Facebook, regizorul anti-creștin Tudor Giurgiu a venit cu o completare, vomitând tot terciul pe care îl are prin cap: BOR, Ceaușescu, Soros, daci, libertate, politică, artă și altele asemenea. Vom reda mai jos ultima sa postare de pe Facebook.
Problema fundamentală a cetățenilor revoltați e că “mizeriile astea de filme cu gay” nu au ce căuta la Muzeul Țăranului Roman. Acest spațiu sacru, cum ar veni, e pîngărit de varii filme care au o morală neconformă cu spiritualitatea noastra milenară, carpato-danubiano-pontică, “indisolubil legată de valorile noastre creștine”, cum am citit într-un comentariu pe FB.
Am văzut aseară extremiști religioși (cică apăruți spontan) care văd peste tot conspirații oculte împotriva Marelui Popor roman. Noi, ăștia de am cumpărat bilet la film (cinefili de toate varstele) probabil că încurajăm “distrugerea purității creștine a substanței tradiționale milenare a romanilor”. Am dat 10 lei special ca să vedem la MȚR activități homosexuale extreme care jignesc Poporul Roman și Ortodoxia. Așa ne place nouă să ne petrecem duminica, pe desfrîu, cu filme premiate la Cannes… â
Aloooo, echipa de agitatori patrioți-cîntăreți! Bă, dar cum dracu’ nu v-a venit vouă să intrați în pămînt de rușine atunci cînd ați auzit sau ați citit despre masacrul de la Odessa sau pogromul de la Iași. Aaa, știu, precis sunt alte minciuni sfruntate ale propagandei sorosiste. Romanii voștri sunt frumoși și neprihăniți, precum dacii liberi imaginați de Sergiu Nicolaescu.
O nație imaculată care, în fine, după ce l-a impușcat pe Ceaușescu ca un caine, are nevoie acum de o direcție. Probabil că lucrați deja la o listă cu ce trebuie să citim, ce filme nu trebuiesc văzute, unde anume și tot așa. Profu’ ala de religie de s-a masturbat in ora o fi fost si el corupt tot de Soros? E penibil că trăim într-un stat unde tipul ăsta de atitudini sunt încurajate la nivel înalt, fie ca vorbim de incremenirea in proiect a BOR pînă la susținerea demersurilor CpF de către politicieni influenți din toate partidele.
Conducerea MȚR trebuie să explice clar patrioților cu iconițe că universul spiritual al țăranului roman, trecut prin filtrul personalității uriașe care a fost Horia Bernea, poate coexista în bună-pace cu un cinematograf de artă, unul din ultimele două care au mai rămas în București. Iar filmele astea din repertoriu nu pot fi ode pastorale închinate spiritului romanesc pentru ca distributia de filme are pur si simplu alte reguli. Primeaza valoarea artistica a filmului. Atit.
În rest, anunț pe această cale gașca de aseara că „120BPM” a fost doar aperitivul. Vinerea asta se lansează Call Me By Your Name, unul dintre cele mai bune filme văzute de mine în 2017. Nu va fi pe gustul vostru, iară o să va dea Soros fatality cu o seducție între un american de 30 de ani și un puști de 17. Sper că MȚR îl va difuza în regim normal. Și, cireașa de pe tort, la vară vă așteaptă un film romanesc despre relația dintre două fete. Plus noul film al lui Radu Jude, „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari”. Have fun!
https://www.facebook.com/tudor.giurgiu/videos/10156276946008814/?fref=nf
„PREA CRESTINI”, prea ca la tara! Racorim Romania! Camarazii stiu de ce!
Tudor Giurgi(li)u, hai sictir!
Unde-i acum ministrul culturii sa apere valorile „poporului meu” ? Confirma inca o data ca nu era „poporul roman”
intr-adevar, nu se confirma. Textul nu face parte dintr-un manual, ci dintr-un atlas, o „enciclopedie” dedicata copiilor, care nu e obligatorie. Dar poate fi prezenta oricand in biblioteca sau pe banca unui scolar
https://www.botosaneanul.ro/stiri/manual-pentru-copii-viral-in-lumea-virtuala-cand-placerea-devine-foarte-puternica-sperma-tasneste-in-vagin
Romani adevarati
Conform pro tv, Patriarhia se dezice de manifestarea ortodocsilor de la MNTR. Ne-a „lamurit” tot alde banescu, ca cica icoanele nu se pot folosi oricum si de oricine, si cica auzi trebuie sa primeze „iubirea” etc, o da tot pe „iubire” si dinastea, ne crede pe toti tampiti. Adica zecile, sutele de mii si milioanele de sfinti de 2000 de ani care s-au mucenicit pana la sange pentru apararea credintei si care au umplut sinaxarele n-au avut „iubire” de „rai” ce-au fost??
Și pe facebook, popa Tănăsescu de la Arhiepiscopia Tomisului e tot în duhul Patriarhie, cică Ortodoxia nu e cu arțag. A fost pus la punct elegant, amintindu-i-se de Sfântul Nicolae – Arie și de Sfântul Ioan Botezătorul – Irod.
„Corect”. Trebuie cu multa „evlavie” sa ne lasam batjocoriti, si nu atat noi cat moralitatea acestui popor sau ce a mai ramas din ea.
Ce fac nenorocitii astia cu propaganda lor homosexuala e chiar mai grav decat violenta fizica.
Stau si ma intreb ca prostul: oare, are Patriarhia vreo reactie la faptul ca o institutie a statului roman gazduieste (din nou) un astfel de „eveniment”? Sau are doar o reactie la reactia celor ce nu s-au exprimat „corespunzator”?
MUZÉU s. n. instituție care achiziționează, conservă și îndeosebi expune în vederea studierii, educării și delectării publicului, obiecte de artă, relicve, documente istorice, științifice etc.
…..
Ce corespondenta are „fecala” cu definitia muzeului?
Ce legatura are degenerarea mintala, boala sufleteasca a posedatului de duhurile perversitatii cu valoarea taranului roman care a dus de la Facerea lumii neamul pana astazi???
––
Ce sa-i ceri unui regizor care invoca posedarea ca sa faca din rahat-bici?
Cat despre conducatoare nedemna a institutiei platoita din banii ne-perversilor! … in mod normal, are nevoie de tratament (dupa pensionare medicala) pentru schizofrenie – vede ceva si spune ca este altceva, e „pe langa” si impotriva realitatii obiective.
Tudor Giurgiu
Primul sau lung metraj (2006) este despre o relatie incestuoasa si despre una de lesbianism.
Acest … a fost presedinte al SRTv intre 2005 si 2007 (!!!).
Habar nu am daca a fost vreun pogrom la Iasi sau la Odessa (eu cred ca nu, totusi). Par. Nicolae Steinhardt spune ca s-a bucurat constatand intelepciunea poporului roman care nu s-a alaturat curentului antisemit care bantuia Europa.
Daca totusi acest Tudor Giurgiu considera ca poporul roman e vinovat de vreun masacru sau de asasinarea lui Ceausescu, e liber sa plece acolo unde se simte mai bine.
De cine e data valoarea artistica a unui film? De unul care isi incepe cariera cu un film despre incest si homosexualitate?
Mie, unuia, imi provoaca scarba aceste specimene. Apropo, ce are a face taranul roman cu aceste dejectii „cinematografice”?