Mărturisitoarea temnițelor comuniste, ASPAZIA OȚEL PETRESCU, s-a mutat la Domnul

Author:

Image result for aspazia otel petrescu

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Aspazia Oţel, femeia care a pătimit 14 ani în temniţele comuniste, a murit în noaptea de luni spre marţi. Ea a fost naşa Zoei Rădulescu, fiica lui Gogu Puiu, liderul rezistenţei armate din Dobrogea.
Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi.

Între 1944-1948 urmează Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj; primul an la Sibiu, unde Universitatea era refugiată, şi apoi la Cluj. În timpul facultăţii, conferenţiază în cadrul FORS (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească), cu lucrarea Iisus în poezia română. Este una dintre elevele preferate ale lui Lucian Blaga, care o va încuraja să-şi cultive talentul literar.
Între 1946-1948 a fost dactilografă la prestigiosul Centru de Studii Transilvane, condus de remarcabilul profesor academician, istoricul Silviu Dragomir. La 9 iulie 1948 este arestată în plină sesiune de examene, fără să fie absolventă şi fără posibilitatea de a susţine examenul de stat. Este condamnată la 10 ani de temniţă grea, pe care i-a executat în diferite închisori: Mislea, Dumbrăveni, Miercurea Ciuc. Motivul arestării a fost aderenţa la Cetăţuia – organizaţia de tineret a femeilor din Mişcarea Legionară, similară Frăţiilor de Cruce – organizaţia de tineret a bărbaţilor – din cadrul „Liceul ortodox de fete” Elena Doamna din Cernăuţi.

La sfârşitul celor 10 ani de temniţă, Aspazia Oţel Petrescu a fost dusă la biroul de eliberare. „După ce am semnat biletul de ieşire m-au pus să ies afară şi m-au aşezat într-un pluton. Am fost calificată drept irecuperabilă şi am crezut că merg să mă împuşte“, povestea ea. În scurt timp, a aflat că pedeapsa i s-a prelungit cu patru ani şi că va fi dusă la Mislea. „M-au închis singură foarte mult timp, aproape că am uitat să vorbesc. Nu mă aşteptam să mai scap de acolo“, îşi aminteşte Aspazia Oţel.
Un alt episod greu din lagar este când a stat la izolator, pentru că nu a dorit să pârască. „Ne ţineau două zile flămânzi şi în a treia zi ne aduceau jumătate de porţie de mâncare, rece ca gheaţa. M-am făcut ca o vişină putredă“, a povestit ea pentru Adevărul.
După 14 ani de chinuri în lagăr, Aspazia Oţel Petrescu a văzut din nou lumina soarelui. „Lumea de afara era altfel, comunismul devenise victorios. Mi-a fost mai greu să mă acomodez cu acea «libertate», decât cu închisoarea“, mărturisea femeia.

În 1958 se stabileşte cu mama în oraşul Roman, tatăl fiind decedat. Cu foarte multă dificultate reuşeşte să se angazeje pe un post de contabilă la o cooperativă din Roman. În 1964 se căsătoreşte cu Ilie Alexandru Petrescu, căruia îi decedase soţia. Împreună cu acesta îi creşte pe cei doi copii orfani, care ajung calificaţi (fiul – inginer, iar fiica – medic).
După decembrie 1989 participă la toate comemorările martirilor şi mucenicilor din temniţele comuniste, fiind coorganizatoarea Sfântului Paraclis de la Mislea, locul de pomenire a tuturor sfintelor din temniţele comuniste.

16 thoughts on “Mărturisitoarea temnițelor comuniste, ASPAZIA OȚEL PETRESCU, s-a mutat la Domnul”

  1. Doamne, Iisuse Hristoase, ocroteste-o in vesnicie pe Aspazia, roaba Ta! Miluieste-ne si pe noi si pe ea, spre slava numelui Tau! Amin

  2. A plecat în ceata mărturisitorilor Neamului românesc ortodox. O putem numi „marea doamnă a temnițelor comuniste”. Dumnezeu să o odihnească!

  3. Rar se mai observă,în deplinătatea contemporană,o așa doamnă de nota 30,pentru care a îndrăznit cu putință să-și care crucea sa,în orice moment al vieții ei.N-o vom uita niciodată pe doamna Aspazia Oțel și de curajul ei,în fața pericolului vieții acesteia.Viață veșnică în Ceruri,îi transmitem dânsei,iar noi să trăim și s-o pomenim:

    De acum,nu mai trăiește
    Ci Hristos,în ea,viețuiește
    Fiindcă în suflet,L-a vrut
    Și în încercări,nu L-a pierdut

  4. Dumnezeu sa o odineasca alaturi de ceilalti Sfinti ai Inchisorilor!

    Un scurt fragment dintr-un interviu cu dansa:

    „Aşa că noi vom aştepta, noi ştim că Mântuitorul va veni cu slavă mare. Și oricât de grele ar fi încercările până acolo, până la momentul când va fi cu slavă mare ca să-şi ia în mâini Împărăţia, adică când răul va fi învins definitiv – că, de fapt, tot ceea ce se întâmplă pe parcursul istoriei noastre de milenii este lupta, care a început în cer şi se continuă pe pământ, între bine şi rău. Şi, până la urmă, răul trebuie să fie înfrânt şi trebuie să fie îngenuncheat până la limita în care să recunoască că el este rău şi că este iremediabil rău şi că nu este nimic de făcut cu el. Or diavolul, în trufia lui, să recunoască că el greşeşte şi că el este cel rău… îi trebuie foarte mult până acolo. Dar va ajunge până acolo, pentru că răul se măreşte atât de mult în lume, încât, până la urmă, ei vor cădea victima propriilor lor răutăţi. Că, vă daţi seama că un om care nu va avea nimic sfânt, nu-l va avea sfânt nici pe Antihrist, cât o fi el de puternic şi de ocrotit de cipuri si de toţi sclavii tehnici pe care îi tot adună şi îi tot adună şi îi tot adună în jurul lui.
    Şi atunci ai încredere în ce o să fie! Iisus a spus: ,,Să fiţi cu Mine aşa cum şi Eu voi fi permanent cu voi”. Deci, dacă noi păstrăm legătura cu El şi ne rugăm Lui și facem tot ceea ce a zis El că trebuie să facem, n-avem de ce să ne temem. Şi toate poveştile astea devin poveşti horror, că ştii că, oricât de greu ar fi sfârşitul, va fi nemaipomenit de frumos, slava lui Dumnezeu pentru totdeauna, înfrângerea răului pentru totdeauna.”

  5. Mă interesează care e părerea acestui site ortodox despre Arsenia Boca. Penru că după cum afirma dînsa, Arsenie Boca i-a schimbat viața.

    1. Suntem impotriva invataturii sale neortodoxe si a picturii de la Draganescu. Dna Aspazie este o martira a neamului românesc. Tot respectul pentru jertfa sa. E normal sa mai aiba si pareri personale, subiective, pe care nu le impartasim.

  6. Domnule redactor,
    Nu stiu la ce fel de invataturi neortodoxe va referiti, dar parintele Arsenie Boca este si va fi pentru majoritatea romanilor un mare parinte, care se naste la 1000 de ani.
    Pot afirma ca datorita invataurii parintelui Arsenie Boca m-am apropiat de credita ortodoxa cu adevarat, am citit multe din cartile sale. Regret profund sa tot vad ca parintele este judecat de unii dintre noi, dar NU am vazut sa spuna unul sa ne rugam pentru sufletul parintelui Arsenie Boca.
    Fratilor! a fost un adevarat om al lui Dumezeu, a adunat in jurul sau multi mireni si cand era in viata si dupa moartea domniei sale….PACAT pentru neadevarul spus impotriva parinteleui Arsenie Boca.

  7. Domnule Peter Ganea și masonii adună multă lume lângă ei,la fel și vrăjitoarele,preoții pomenitori etc.;care este cauza?ignoranța oamenilor,manipularea presei ș.a.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X