Superiorii săi l-au trimis la Mănăstirea de maici Văratec. Conform site-ului stiriest.ro, fostul episcop homosexual se plimbă zilnic prin mănăstire, are un salariu de 20.000 de lei, iar maicile de aici îl slugăresc. Corneliu Onilă stă la Mănăstirea Văratec cu fratele său care îi este şi şofer.
La palat are servitori, personal care îi pregăteste bucate alese, separat de hrana făcută pentru vieţuitorii de rând din mănăstire. Tot la palatul lui Corneliu s-au redecorat camerele, iar toată lumea are obligaţia să i se adreseze cu «Preasfintia Voastră».
„Vă pot spune doar că Patriarhia Română nu poate avea o poziţie oficială în legătură cu gradul de smerenie, pocăinţa si bun-simt din viaţa nimănui. Decizia Sf. Sinod în legătură cu acceptarea retragerii din funcţie a fostului episcop de Husi nu îi stabilea acestuia un domiciliu.
Atunci, însă, s-a menţionat faptul ca Episcopia Devei si Hunedoarei se oferise să-i pună la dispoziţie o locuinţă. Fostul episcop a refuzat-o ulterior, dorind, se pare, să rămână în zona Moldovei, ceea ce vedem că s-a şi întâmplat. Singurii care pot oferi detalii şi, eventual, o poziţie oficială, sunt aşadar cei în jurisdicţia cărora se află fostul episcop, ei fiind si cei care l-au sprijinit în demersurile sale de schimbare a domiciliului”, a afirmat, pentru presa nemţeană, Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române.
Pana la urma se pare ca tot raul a fost spre bine pentru maicutele antiecumeniste alungate de la Varatec.
In alta ordine de idei, daca Onila si-a dorit sa fie mai aproape de casa, de ce nu s-a dus direct acasă? Iar daca patriarhul nu-l poate forta pe episcopul locului cum sa-l trateze pe unul ca Onila, presupun ca nu l-a putut forta nici sa semneze pentru Creta.
Oricum, Corneliu Onila e de plans. Se pare ca n-a inteles nimic si nici nu va intelege, nici el, nici cei care ii acorda găzduire.
Ce legătură au maicile anti-ecumeniste care au fost alungate de la Mănăstirea Văratec cu toată această situație, și care este binele care li s-a întâmplat???
E asa de greu de inteles? Pentru ca nu mai sunt nevoite acum sa-l slugareasca pe poponarul de Onilă, care e si eretic oe deasupra. Pentru ce primeste el 200 milioane, a doar e pleșcar, mananca, doarme si are totul la nas pe degeaba. Dar sa-l „intelegem” totusi, el e probabil „chinuit” ca se afla printre femei, lui ii plac barbatii mai mult, cred ca e satul de femei. Cum nu vede lumea ce nebunie se afla in spatele acestor mafioti nu stiu. Stau si slugaresc niste eretici, fie ei si homosexuali, iar pe cei ce vor sa-si pazeazca sufletele catusi de putin ii calomniaza si ii hartuiesc. A-NA-TE-MA!
Este oare reala stirea in ceea ce priveste salariul? Nu a fost vacantat din pozitia ocupata, de ierarh? Eu stiu ca statul roman te plateste atata vreme cat ocupi o functie, de ex. presedintele tarii are salariu de presedinte pt. anii cat e in functie, nu si dupa acestia. Iar salariul, nu poate fi, dupa pierderea functiei, la fel de mare, daca BOR il incadreaza, dupa pierderea functiei, ca simplu monah, sau preot monah.
Desigur, o luna dupa destituire mai poate primi salariul ce revine functiei (in logica faptului ca pe statul de plata, se plateste practic pt. munca depusa luna trecuta, nu pt. munca ce ai prestat-o in noua luna, neincheiata, in care ai fost destituit din functie); dar mi se pare o stire nerealista aceasta.
In primul rand se pune intrebarea cine-i plateste salariul acesta caci statul n-are dreptul sa-l mai plateasca pt. o functie ce n-o mai ocupa, si pe urma, desi imi recunosc ignoranta cu privire la salariile ierarhiei bisericesti, sunt destul de sigur ca statul nu-l plateste nici pe patriarh mai mult decat pe presedintele tarii, deci cifra de 20.000 lei lunar mi se pare exagerata pt. un episcop.
Iar, daca banii nu de la stat ii primeste, ci din fonduri bisericesti, se naste intrebarea din ce fonduri, avand in vedere faptul ca acest om nu mai ocupa nici o functie administrativa in BOR, deci nu se mai afla in postura de a administra in folosul sau borcanul cu bani al Bisericii.
Ce eparhie ar putea fi atat de iresponsabila incat sa-i plateasca acestui infect atatia bani? Mai ales ca nu mai are putere in BOR, aceasta persoana, nu mai poate oprima pe altii dupa bunul plac, lipsit fiind de autoritate canonica.
Daca salariul e in schimb anual, ar avea o logica mai mare, dar ceea ce sustine articolul nu se leaga – pt. ca l-ar face pe Corneliu Onila mai bogat decat pe patriarhul Daniel, ceea ce, ma-ndoiesc ca este cazul.
Desi recunosc ca nu stiu grilele actuale de salarizare bugetara; greu pot sa cred ca pe noile grile un episcop e platit de stat mai mult decat era patriarhul pe vechile legi din urma cu 3-4 ani.
Presa sistemului cauta mereu sa discrediteze Biserica prin asemenea cazuri, si nu ar fi pt. prima oara cand exagereaza.
Evz nu este sursa pertinenta de informare.
Desi nu ma-ndoiesc ca oficialii BOR il trateaza preferential pe fostul episcop de Husi, cum au procedat dealtfel si in cazul mitropolitului Nicolae Corneanu care s-a impartasit la eretici, imi par exagerate afirmatiile acestui articol preluat de pe evz. O asemenea atitudine ingaduita de BOR ar spori si mai mult anticlericalismul in popor, sapand la temelia Bisericii si afectandu-i chiar veniturile si siguranta membrilor.
Patriarhul este el cum e, dar prost nu e, si nu pot vedea ce interes ar avea in a-l apara pe Onila, cu riscul prabusirii iremediabile a BOR – in ultima instanta daca fostul episcop de Husi se foloseste de santaj, el poate fi inlaturat subit prin diverse mijloace, permanente. Cine ar plati pe un escroc, ca sa-si tina gura pe moment, avand in vedere faptul ca n-ai nici o garantie ca va tacea, daca il platesti? Lichidarea lui fizica ar fi mai pragmatica.
Trebuie o documentare mai exacta cu privire la situatia de fata inainte de a fi lansate acuzatii. A vazut careva statul de plata conform caruia Corneliu Onila e salarizat?
Tehnica revolutionarilor francezi s-a bazat tot pe exagerarea pacatelor monarhiei si clerului eretic romano-catolic, pt. a face justificabila crima impotriva intregului cler si abolirea desavarsita a monarhiei.
Nu cumva sa cadeti in aceleasi capcane.
Caderile acestea, intens mediatizate de massmedia secularista, sunt in primul rand o pata pe fata Bisericii, si astfel, fiind multe interese la mijloc, e destul de greu de digerat tot ce circula prin presa sistemului.
Intretinut si platit bine ca sa nu deconspire si pe ceilalti homolai din BOR.
Slugariti poponari eretici, amorali, iar pe maicile care nu ii pomenesc pe acesti mafioti anticrestini le dati afara ca pe niste caini râioși. Rusine sa va fie, obste de maici apostata! Luati in gazda poponarii dar dati afara surorile ortodoxe pentru ca nu agreaza pe dusmanii credintei ortodoxe. Nu e nici o diferenta intre comportamentul vostru si cel al lumii apostaziate.
Ar trebui acest caine eretic si gay sa spele veceuri 20 de ani de zile si sa doarma in grajd. In schimb e tratat ca un rege de idiotii din jur. Orice jigodie de om se poate infiltra in Biserica la nivel inalt si sa fie tratat ca un sfânt in ciuda a orice dovada care contrazice aceasta presupusa sfintenie. Eu cred ca lumea e intr-o stare asa de avansata de prostie si lipsa a discernamantului incat nu mai are aproape nici o sansa.
Si sa-mi iertati limbajul dar sunt frustrat pentru ca vad pasivitatea diabolica a celor ce conduc in orice structura iar lumea mergand din rau in mai rau.
Plus ca sodomit e putin spus. Spurcatul este gomorist, santajist, simonist si pedofil pentru ca a profitat de saracia si slabiciunea unui biet copil de la seminar.
S-or spovedi, cine stie, poponarii la el, din moment ce nu a fost caterisit si logic mai are inca taine valide. 🙂
Eu cred ca e tinut in palme de cosinodalii lui pentru ca si-a facut treaba „bine”, cred ca asta era treaba lui, sa faca sminteala si sa vanda pe Hristos, si e agreat de cei ce il platesc. Eu asa cred, Dumnezeu stie mai bine si sper ca El sa faca curatenie peste tot, in sufletul meu intai, apoi in Biserica si in lume. Eu i-as sugera lui Dumnezeu cateva idei despre cum sa faca curatenie in lume si Biserica dar cred ca stie El mai bine insa nu meritam mai mult. Odata ce suntem robi ai patimilor si nevrednici, Dumnezeu ne da sa fim slugi ai oamenilor faradelege si de aceea jigodiile prospera si cei ce isi vad de treaba lor sunt chinuiti, asupriti si nedreptatiti.
S-ar putea ca sa nu fie destul de cunoscut înțelesul corect al termenului „a judeca ” din punct de vedere strict ortodox ,si atunci putem sa alunecam ușor in păcat . Sa nu facem din păcatele altora (oricare ar fi ele ) ,o scuza pentru căderea noastră ! Nu judeca si nu vei fi judecat !
Tacerea se cumpara, maicutele de la Varatec aruncate pe drumuri pe un ger cumplit de clanul Giosanu, in schimb sunt gazduiti specimene de genul Onila
Apropo de maicute, un caz recent sa petrecut in Grecia unde o Maicuta in varsta de 73 de ani de asemenea fii alungata pe drumuri, numele ei este Eupraxia si vietuia la un schit cu hramul Sf Luca