Soții Bodnariu s-au stabilit definitiv în România, dar din păcate frecventează ,,biserica” PENTICOSTALĂ

Pentru familia mixtă româno-norvegiană, Țara Fiordurilor a fost casă timp de 11 ani. Mai bine de un deceniu în care Ruth a dat naștere celor cinci copii ai lor și în care Marius se ”înșurubase” bine într-un post de specialist în IT la o primărie, serviciu din care câștiga destul de bine. Răstimp în care nimic nu părea să tulbure în vreun fel armonia care se cuibărise la ferma socrilor lui Marius, loc în care toți trăiau fericiți.

”Sunt specialist în informatică aplicată, în IT. Am început cu programarea, iar în Norvegia am lucrat în administrație publică, la primărie, cu calculatoarele. Nu în siguranța traficului aerian. Înainte să plec din țară am lucrat la Romatsa. Acolo am făcut niște programe care au fost în folosință pentru dirijarea traficului aerian. Nu cred că mai sunt folosite în ziua de astăzi. Se lucra mai demult la un alt pachet la care nu am mai apucat să contribui”, spune Marius, încercând să facă o scurtă paralelă între locurile de muncă pe care le-a avut atât în România, cât și în Norvegia.”

”Au zis că nu aveam suficient contact vizual cu copiii noștri”

A urmat momentul acela dramatic pe care nu-l va putea uita, cu siguranță, niciodată. Autoritățile norvegiene le-au refuzat dreptul de a fi părinți și le-au luat, pur și simplu, copiii. Pe toți cei cinci. Mai întâi pe mezin, pe ”bebe”, cum îi spuneau ei celui mai mic dintre copilașii lor, și apoi pe ceilalți patru micuți. Șapte, opt luni mai târziu, o instanță norvegiană îi repune în drepturi, le redă fericirea și pe băiețeii și fetițele lor – care până atunci fuseseră încredințați mai multor familii-surogat.

”A fost crunt…Nu doresc niciunui părinte să treacă prin ce am trecut noi…Au zis că nu ne ocupam de ei, că nu-i țineam bine în brațe, că nu ne uitam în ochii lor, că nu aveam suficient contact vizual cu copiii noștri…Lucruri de neînțeles, pe care nici ei nu le-au demonstrat vreodată. Nu au recunoscut niciodată că au greșit, nici după ce instanța ne-a dat copiii….Dar nu ne-am lăsat în voia sorții, ci ne-am încredințat lui Dumnezeu. Momentul reîntâlnirii a fost… Nici nu știu cum să spun… Copiii ne-au sărit de gât, i-am strâns în brațe, am plâns, ne-am bucurat… Însă, abia când am rămas singuri cu ei în mașină, totul a atins altă intensitate. Abia atunci ne-am descătușat. Și ei, și noi…”, rememorează Marius clipa în care a putut să-și strângă din nou copiii în brațe.„

”Încercăm să ne vindecăm copiii de trauma prin care au trecut”

Acum, coșmarul a luat sfârșit, dar amintirile dureroase care i-au marcat atât pe părinți, cât și pe copilașii smulși din propriul cămin, de lângă mama și de lângă tatăl lor, nu mai pot fi șterse. Au rămas agățate cumva între cele două lumi. Între o Norvegie pe care Marius Bodnariu o simte ostilă, și unde nu mai are curajul să pună piciorul, și o Românie natală în care s-a reîntors pentru a-și proteja copiii  – acum șase la număr, după nașterea celui mai mic membru al familiei, o fetiță -, micuți la care ține ca la ochii din cap.  Poate de aceea duce o viață retrasă, undeva într-o localitate din Transilvania.

”Încercăm să o luăm aici de la zero. Ne-am așezat într-o zonă care, din punct de  vedere climatic, seamănă puțin cu Norvegia. Un pic de munte, aer curat, o temperatură  ceva mai rece, o viață dusă la țară cu animale de curte… E bine pentru copii să se adapteze într-un fel, să ajungă la un echilibru. De aceea am rămas anonimi și nu am vrut să apărem în public. Să nu se spună că ne folosim de copii pentru a obține ceva. Încercăm să creăm aici, în România, un cadru cât mai normal pentru copii, încercăm să-i vindecăm de trauma prin care au trecut.”, îmi spune Marius.”

O perioadă, copiii luați de lângă părinții lor au avut coșmaruri și se trezeau noaptea din somn

Cei cinci copii au resimțit din plin decizia autorităților norvegiene de a-i lua de lângă părinții lor. Au fost perioade când somnul le-a fost tulburat de coșmaruri, de vise extrem de urâte, care i-au trezit în miez de noapte, episoade care, cu ajutorul specialiștilor chemați să le aline suferința neînțeleasă, au fost ”traduse” de părinți. Acum, după un an și jumătate de când soții Bodnariu stau în inima României, lucrurile au intrat în normal, însă Norvegia va rămâne un tărâm interzis.

”Nu mai am de gând să mă întorc în Norvegia, cu toate că ne leagă multe de viața de acolo. Ar fi fost bine pentru copii. Sunt mai multe de spus aici… Ce ne-a legat acolo… Sunt mai multe lucruri… Stăteam la fermă împreună cu socrii. Familia din partea soției e acolo de mai multe generații. Era sănătos pentru copii… Dar nu ne mai întoarcem în Norvegia  de teamă că ne vor lua iar copiii. S-ar putea repeta istoria. Puteam să alegem America, unde stau părinții mei  la care mergeam cât puteam de des, ca micuții noștri să-și cunoască familia, dar am decis să ne stabilim aici, în România. Copiii s-au integrat perfect, merg la școală, la grădiniță, se obișnuiesc cu limba română, la care fac progrese vizibile, suntem în comunitatea unei biserici penticostale. Oamenii de aici ne-au primit extrem de bine…”, continuă Marius incredibila poveste a vieții sale, care a depășit granițele a două țări și a scos mii de oameni în stradă, în semn de susținere.”

Soții Bodnariu au vrut să se stabilească în Bucovina, dar s-au îndrăgostit de Transilvania

De ce Transilvania? Chiar din întâmplare. Cu copiii de gât și cu valizele burdușite, pregătiți să ia totul de la capăt, Ruth și Marius au ”aterizat” în București, însă Capitala li s-a părut mult prea zgomotoasă, mult prea agitată și obositoare pentru ei, oameni obișnuiți cu un trai mult mai liniștit. O săptămână mai târziu, în care au făcut tot felul de planuri, soții Bodnariu s-au urcat în mașină și au pornit-o spre Bucovina, unde ar fi vrut să se stabilească. O gazdă extrem de primitoare, la ușa căruia au bătut pentru a rămâne câteva zile, i-a făcut însă să se îndrăgostească de așezarea transilvană care acum le este casă.

”Inițial, am vrut să rămânem aici doar câteva zile, până ne găseam ceva prin Bucovina, unde am rude. Oamenii la care ne-am lăsat bagajele pentru a ne mișca mai ușor nu ne-au mai lăsat să plecăm. Au fost atât de amabili încât ne-au spus că putem să stăm în casa lor cât avem nevoie. Nici măcar nu ne-au cerut bani… Așa a trecut mai  bine de un an… Abia de curând ne-am mutat cu chirie într-o altă casă, tot în zonă. Aici avem tot felul de orătănii care fac viața frumoasă copiilor. Suntem în comunitatea unei biserici penticostale, de la slujbele căreia nu lipsim”, continuă Marius Bodnariu povestea unei vieți pe care a avut curajul să o ia de la început, după 11 ani trăiți în Norvegia.„