Fiţi foarte atenţi dacă primiţi apeluri scurte din ţări exotice, mai ales dacă nu ştiţi pe nimeni acolo! Dacă sunaţi înapoi, riscaţi să vă încărcaţi factura telefonică, şi cu 60 de euro pe minut.
Este un nou tip de înşelătorie care a ajuns să afecteze sute de romani, iar în spatele ei sunt indivizi imposibil de depistat. Mai mult, reprezentanţii companiilor de telefonie spun că nu au cum să îi apere pe clienţi şi nici nu îi pot despăgubi.
Ionuţ are afaceri în străinătate şi după ce a primit mai multe apeluri scurte de la numere internaţionale a făcut greşeala să sune înapoi.
Ionuţ Tudorache, victimă: “M-a preluat un robot care nu vorbea în limba engleză, de la compania de telefonie mobilă am aflat că numerele cu suprataxa pot fi de la 60 de dolari, 80 de dolari în sus, pe minut”
Prefixele folosite arată că apelurile ar proveni din Tunisia şi Tanzania, însă victimele spun că au fost sunate din multe alte ţări.
Andrei, victimă: “Mă suna de o lună jumătate, aproape două. Când am văzut că sunt din ţări diferite, mi-am dat seama că este ceva suspect,”
Sunt deja sute de victime care firesc au încercat să afle ce s-a întâmplat.
Luminiţa Bud, expert în fraudă, companie de telefonie mobilă: ”În general când identificăm un număr care e fraudulos, blocăm accesul acelui număr spre reţeaua noastră.”
Nu este de ajuns. Rămân alte zeci de mii de numere frauduloase.
Şi totuşi de unde apar aceste numere de telefon? Răspunsul vine de pe internet. Există site-uri care închiriază numere cu suprataxă care pot fi înregistrate oriunde în lume.
Liviu Arsene, specialist în cibernetică: ” Pot apărea ca fiind din Indonezia, Africa, Asia, dar este imposibil să îţi dai seama cine este în spatele acelui număr de telefon.”
Aşadar fiţi foarte atenţi. Dacă aveţi rude, prieteni sau afaceri în străinătate, încercaţi să verificaţi apelul folosind numerele de telefon din agendă. În caz contrar evitaţi să telefonaţi. Riscaţi o factură uriaşă.
Doamne ajuta,
Am primit apeluri scurte din Ciad, nu sunati inapoi.
Mantuire
Și eu am primit apeluri din Madagascar, Tanzania, Caribe, dar nu am sunat inapoi. Doamne ajută!
Și eu am primit din Tanzania. Nu răspundeți, aveți opțiunea block la telefon ca să nu vă mai poată suna.
Si daca am cartela si nu abonament?
Pre Pay nu au acces la acele numere.
Care credit ca am doar minute?
poti face cost suplimentar
Am patit eu.Am fost sunata din Tunisia si din Estonia pe telefonul mobil cu cartela reincarcabila ,fara abonament.Nu am raspuns.
Am fost sunata si eu din Arabia Saudita si cu doua zile in urma fost sunata de un nr ascuns…nu am raspuns, dar nu inteleg ce se intampla??