Proiectul de lege adoptat de deputați modifică și completează Legea 35/1997 privind organizarea și funcționarea instituției Avocatului Poporului, în sensul înființării Domeniului pentru protecția și promovarea drepturilor copilului, coordonat de un adjunct al Avocatului Poporului, denumit Avocatul Copilului.
Avocatul Copilului, sub coordonarea Avocatului Poporului, acționează în scopul apărării, promovării și protejării drepturilor copiilor în vârstă de până la 18 ani, susține și încurajează respectarea și promovarea drepturilor copiilor, după cum prevede proiectul, informează RTV.
Avocatul Copilului are următoarele atribuții:
- soluționează sesizările individuale făcute de copii sau de reprezentanți ai acestora, în legătură cu acțiunile instituțiilor publice din domeniu;
- soluționează orice sesizare în legătură cu încălcarea unuia sau mai multor drepturi ale copilului;
- promovează conștientizarea drepturilor copilului în rândurile copiilor și adulților;
- formulează propuneri de măsuri menite să încurajeze participarea copiilor la luarea deciziilor care îi privesc;
- elaborează studii cu privire la exercitarea și respectarea drepturilor copilului.
De asemenea, proiectul prevede că Avocatul Poporului asigură apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului prin mijloace specifice, prin Domeniul privind apărarea, protecția și promovarea drepturilor copilului sau, după caz, prin Mecanismul Național de Prevenire.
Începând cu data de 1 ianuarie 2018, numărul de posturi finanțate, potrivit legii, pentru instituția Avocatul Poporului se suplimentează cu 18 posturi, dintre care 4 posturi la sediul central și câte un post la cele 14 birouri teritoriale.
Camera Deputaților este for decizional pentru acest proiect.
Copilul nenăscut beneficiază și el de avocat și de drepturi?
Se pun bazele Barnevernet, brusc e o nevoie de o institutie aparent inutila dar care probabil va avea rolul sa rapeasca cat mai multi copii de la parintii care nu se supun sistemului, gen vacinare obligatorie cu mercur si aluminiu si cine stie ce alte tampenii ne pregateste sistemul care deja isi pune la punct institutile de hartuire.
Dar concret,cum scapam de aceste legi ?Ne tot informam de mai bine de doi ani,insa tehnici de salvare nu vad pe nicaieri!Credem cu toata taria ca Dumnezeu,Maica Domnului si toti Sfintii pe care ii iubim si la care avem evlavie,vor fi de partea noastra,insa ceva metode de a „lucra „noi sistemul,inainte de a fi executati noi de sistem, nu se gasesc???Multumesc.