După ce Biserica Ortodoxă s-a implicat, într-o măsură evidentă, în susţinerea, de voie, de nevoie, a regimurilor comuniste, acum se trezeşte, dar nu complet – nici Gulliver nu era complet treaz când a părăsit ţara piticilor – şi părăseşte pe cei susţinuţi, prin simpla ieşire pe uşă, fără ca măcar s-o trântească, lăsându-i pe cei susţinuţi mai înainte să ciocnească pe mai departe ouăle la capătul gros cu adversarii lor, cei mai mulţi falşi adversari – şi chiar cu cei adevăraţi. Uriaşul iese din scenă, puterea mistică se retrage în cochilie ca melcul care poate dormi neîntors trei ani în căsuţa lui. Un ierarh a afirmat că ierarhiei nu-i este totuna cine conduce ţara şi această afirmaţie a fost socotită ca un act de bravură. Ar fi fost un act de bravură sub Ceauşescu, acum nu înseamnă nimic mai mult decât o slabă mişcare a degetului mic de la piciorul uriaşului. Astăzi adevărurile se spun tare, astăzi este vremea ca ceea ce s-a spus altădată la ureche să fie strigat de pe acoperişurile caselor. «Ceea ce vă grăiesc, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case» (Mt.10 : 27).
Într-unul din cele Şapte Cuvinte Către Tineri, ale mele, din 1978, am spus acest lucru, ştiind că atunci era vremea rostirii de pe acoperişuri, dar ierarhia s-a temut şi cuvântul spus de un oarecare preot nu a rodit decât suferinţă pentru el, robie pentru popor, somn pentru uriaşul adormit. Astăzi Biserica trebuie să-şi rostească răspicat cuvântul. Relaţia mai mult sau mai puţin expresă a Bisericii cu şefii de stat ai ţării, amiciţiile personale ale unor ierarhii cu miniştrii şi cu primii miniştri ai guvernului, participarea preoţilor prin propagandă şi prin înscrierea formală în partidele politice au lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul, de a introduce legi împotriva firii în stat, de a fi de acord cu toata corupţia care guvernează peste legea şi aşa destul de nefericită a nefericitei noastre ţări.
A pleca în felul acesta înseamnă, oarecum, a spune: «V-am susţinut destul, v-am ajutat să impuneţi ciocnirea ouălor la capătul dorit de voi, acum plecăm să ne vedem de treburile noastre». Plecarea Bisericii a fost puţin cam împleticită, trezirea nu era completă.
De mai multe ori l-am vizitat pe Mitropolitul Mladin al Ardealului. Poate şi el a dormit ca şi alţii, dar ne-a spus atunci ceva ce m-a fulgerat prin inimă. Eram mai mulţi de faţă, între care şi părintele Dometie, duhovnicul Sf. Mânăstiri Râmeţ: «Sub comunişti poţi să te înalţi cât vrei în sus, până la cer. Dar de îndată ce vrei să te întinzi pe laturi, eşti tăiat fără milă, într-o clipă».
Era evident că se referea la despuierea Biserici de funcţia ei socială, de dimensiunea ei orizontală, de implicarea Bisericii în problemele cetăţii. Mi se pare că plecarea Bisericii din zona socială şi politică este confirmarea acestei teorii comuniste: poţi să te înalţi până la cer, dar nu te băga în treburile noastre. Aşa îmi spuneau la securitate: «De ce te legi la cap?Eşti popă, eşti profesor, ai salariu, ai preoteasă şi copil, ce mai vrei? Te dai mare fiindcă ţi-am îngăduit, după ieşirea din închisoare să studiezi. Puteam să te băgăm în închisoare din nou când voiam, fără să fim nevoiţi să ne justificăm. N-am făcut-o crezând că ţi-ai băgat minţile în cap. Acum o să-ţi putrezească oasele în puşcărie, pentru că milă nu vom mai avea».
Dumnezeu m-a scos din puşcărie fără mila lor, pentru că am slujit Biserica vie, biserica formată din cei ce sufereau, biserica de rugăciune şi de demnitate.
În drumul meu prin ţară, prin duhul României, am sugerat de multe ori această trezire a Bisericii lui Hristos, şi în conferinţe publice, şi în convorbiri particulare. Eram tulburat că Biserica era atacată pe drept şi pe nedrept şi ierarhii nu reacţionau. Am afirmat că temerea ierarhiei bisericeşti – includ aici nu numai ierarhii, ci pe toţi slujitorii – de a se afirma în plan politic şi social este o dezertare. Gulliver pleacă. Am clarificat fără nicio umbră ce înseamnă politica, nu politicianism, singura formă de activitate practicată în România, ci sensul genuin al cuvântului sensul lui nobil: a avea grijă de treburile cetăţii (polis).
Trebuie Biserica să se implice în treburile cetăţii, are ea o dimensiune socială, a primit ea poruncă de la Mântuitorul să primească pe străin, sa adape pe cel însetat, să îmbrace pe cel gol, să viziteze pe cei din închisoare şi din spitale? S-a ridicat Iisus împotriva nedreptăţii, a strigat Ioan Botezătorul împotriva abuzurilor regale, au mers martirii la moarte nerespectând poruncile «păgânului împărat»? A certat Mântuitorul pe conducătorii religioşi şi politici ai iudeilor? Numitu-i-a pe ei morminte spoite, pui de năpârci? A întemeiat Iisus o nouă Împărăţie în lumea acesta păcătoasă? Funcţia social-politică a Bisericii se face prin rugăciune şi fapte bune. Susţinerea, chiar şi indirect, a guvernelor corupte şi a persoanelor este o participare la păcat. Aceste concesii au dus la o anumită corupţie în sânul Bisericii, la o coborâre a moralităţii preoţimii, la simonie pe scară foarte largă.
Biserica nu poate ieşi din viaţa socială ducând cu ea, pe mai departe, toate aceste poveri. Desigur, sărăcia extremă a populaţiei a adus toate aceste racile, dar aceasta nu este un motiv să lăsam lucrurile să curgă mai departe aşa. Biserica să se purifice în mădularele ei: ierarhie şi credincioşi. Fără milă pentru păcat, fără cruţare pentru rău. Politicienii de astăzi nu mai au niciun soldat adevărat, ci numai mercenari. Armata Bisericii este sfântă, sau, în orice caz, trebuie resfinţită. Milioane de soldaţi stau în spatele ierarhiei, gata de o luptă spirituală, socială şi politică dreaptă. Sute de mii de tineri educaţi, instruiţi în şcoli, sfinţiţi prin credinţă, spovedanie şi împărtăşanie la timpurile cerute, stau în spatele ierarhiei. Asumaţi-i, preasfinţiţilor! Ei sunt cei care v-au luat apărarea mereu, cu devotament, cu riscuri, dar când stângiştii i-au acuzat că sunt fundamentalişti – şi sunt – aşa cum afirmă şi IPS Bartolomeu, sau că sunt naţionalişti şi chiar legionari, nu i-aţi apărat. Ei totuşi rămân credincioşi dragostei faţă de Biserică şi de ierarhia ei, fără teamă şi fără compromis.
Să privească biserica la toţi candidaţii la preşedinţie… Ce aduc aceştia toţi? Ce armată reală de corupţi sau imaginară au în spatele lor? Ambiţii şi ambiţioşi, dornici de îmbogăţire, imorali, jefuitori.
Dacă Biserica nu va lega rănile poporului, cine o va face? Dacă Biserica nu va hrăni pe cei înfometaţi, cine o va face?
Da! Biserica trebuie să se implice, în condiţiile actuale de nemernicie, în viaţa socială şi politică, dar nu în sensul politicianismului, nu în sensul de a susţine un anumit partid – toate sunt corupte – nici măcar în sensul de a-şi forma un partid al ei, de oameni corecţi, muncitori, nedornici de îmbogăţire. Armata aceasta a Bisericii are sute de mii de oameni vrednici, neînregimentaţi politic, credincioşi, care se spovedesc şi ţin posturi şi participă la slujbe cu regularitate, tineri valoroşi şi bătrâni înţelepţi care nu au nicio şansă de a-şi pune calităţile lor în slujba semenilor, fiindcă niciun partid politic nu are nevoie de oameni cinstiţi care să spună în Parlament: Opriţi ticăloşia!
Prin zecile de mii de preoţi şi de călugări spoveditori, care cunosc sufletul în adâncime al penitenţilor lor, aceştia pot recomanda ierarhiei persoane demne care să candideze ca independenţi…
Ierarhii să nu se teamă să aplice decizia Sfântului Sinod. Dacă un preot renunţă la preoţie pentru activitate politică, este foarte bine. Este de preferat un laic bun unui preot care-şi face misiunea în silă şi numai pentru că nu a mai fost ales de cetăţeni. Preoţia nu este o rezervă viageră pentru un preot care a eşuat în politică. Duşmanii Bisericii se aţin la toate colţurile pentru a ataca pe cei ce o slujesc. Toţi aceştia sunt oameni care cred că au dreptul să cenzureze hotărârile Sfântului Sinod, ca şi cum ei ar fi înlocuitorii Duhului Sfânt care a uns un arhiereu. Biserica este instituită de Iisus, Fiul lui Dumnezeu şi Dumnezeu adevărat şi El a plasat-o deasupra a orice din lumea aceasta şi din lumea întunericului «iar porţile iadului nu o vor birui» în veci. Amin!
fragment din articol apărut în nr. 31 al revistei ATITUDINI
Prin viața și învățăturile sale, Părintele Calciu ne-a lăsat un mesaj puternic convingător că singura salvare din decăderea vremurilor noastre este trăirea în Hristos. Prin jertfa și suferința sa el a dovedit că cine rămâne neclintit în credința ortodoxă, nicio dictatură, nicio Securitate, nicio închisoare, nici diavolul n-au putere asupra lui. Pe patul Spitalului Militar din București, Părintele Calciu a lăsat cu chip de testament: ”În tot ce faceți, să ascultați de sfatul Bisericii. Credința s-o păstrați neschimbată. Și luați seama: ca și comunismul, masoneria și ecumenismul sunt demonice, n-au nimic comun cu creștinismul. Păziți-vă de antihriștii care vor face teoria coexistenței și conviețuirii! Respingeți orice compromis! Nu vă temeți! Și nu mă uitați nici pe mine în rugăciunile sfințiilor voastre!”
Fara Compromis – Parintele Gheorghe Calciu
– Parinte, povestiti-ne despre felul de presiune la care ati fost supus in cea de-a doua detentie!
– Din cand in cand anumitit senatori sau reprezentanti din America, din Departamentul de Stat, veneau in Romania si intrebau despre mine. De cate ori un senator sau altcineva, la nivel oficial, venea din America, eram adus de Securitate la Bucuresti si hranit bine. Sotia era invitata la mine si fiului meu ii era permis sa ma viziteze. Imi spuneau: „Vedeti, Parinte, ce bine santeti tratat aici. Acum si sotia poate sa vina saptamanal sa va viziteze!”. Asta dura numai vreo 2 sau 4 zile, caci dupa ce oficialii Americani paraseau Romania, eram trimis din nou la inchisoare. Cunosteam deja sistemul lor, nu era nimic nou pentru mine.
Insa o data unul dintre senatorii americani mi-a scris o scrisoare. Securitatea i-a dat scrisoarea sotiei, si sotia mi-a adus-o. Acest senator imi spunea ca daca semnez o scrisoare cerandu-i „Altetei Sale” Ceausescu sa ma ierte, voi fi eliberat. Vorbise cu oamenii apropiati lui Ceausescu, care il asigurasera ca daca semnez asa ceva, voi fi eliberat in trei zile. Sotia mi-a adus scrisoarea. Ea nu a spus nimic. Fiul meu, in schimb, a fost foarte impresionat de Securitate. Ei ii spusesera: „Tatal tau este foarte mandru. Nu este un preot adevarat! Din cauza mandriei lui, a refuzat sa semneze aceasta cerere si sa fie cu tine. Te-a abandonat chiar acum, cand ai nevoie de un tata sa te ghideze, sa te protejeze si sa te invete ce este bine si ce este rau”. Sotia mea nu a spus nimic, pentru ca si ea era impotriva Securitatii, insa fiul meu a fost influentat de ei. Mi-a spus: „Tata, esti atat de mandru! Nu ma iubesti. M-ai lasat singur. M-ai abandonat si preferi sa stai in inchisoare, sa mori acolo si sa te faci singur erou al Bisericii din Romania, in loc sa fii cu mine!”. Aceasta m-a ranit foarte, foarte adanc. Am fost foarte necajit. Nu am putut decat sa spun: „Andrei, daca semnez aceasta scrisoare si sunt eliberat, in doi ani iti vei pierde orice respect fata de mine. Lasa-ma sa stau aici!”. Si fiul meu a acceptat raspunsul. [nota: baiatul era de 15 -16 ani]
Asa ca m-am intors la inchisoare. Am fost mutat la Galati. Poate cea mai rea inchisoare a fost Galatiul. A fost foarte rau acolo. Mi-au repartizat 2 criminali in celula, insa nu erau periculosi. Acesti criminali cunosteau cate ceva despre credinta si mi-au cerut sa vorbesc cu ei despre Iisus Hristos. Am petrecut trei luni rugandu-ne impreuna. Nu stiam daca erau vinovati, nici daca dupa ce ne-am despartit, s-au intors la cele de dinainte. Insa in timpul celor trei luni ne-am rugat impreuna, am meditat impreuna. Le-am spus despre Iisus Hristos si despre Sfanta Scriptura. Le-am spus despre misiunea pe care o purtam si de ce eram in inchisoare. La inceput nu au crezut ca am fost inchis numai pentru ca predicasem cuvantul lui Dumnezeu, insa le-am povestit cele intamplate cu mine si m-au crezut. Inchegasem un fel de prietenie frateasca de credinta, locuind impreuna. [nota: acesta este varianta foarte romantata; cei 2 criminali fusesera pusi special cu parintele in celula pentru a-l omora, dar parintele i-a convertit pe cei 2, care in final i-au spus aprox. „nu te mai omoram, s-o fac ei daca vor”]
Dupa trei luni am fost trimis inapoi la Aiud. Eram foarte bolnav si din cauza aceasta m-au trimis apoi la spital la Jilava. Mi-a fost incredintat un gardian care era foarte salbatic si care m-a batut foarte rau [nota; parintele avea aprox. varsta de 58 de ani in acea perioada]. Poate ma presau prin aceasta sa semnez acea scrisoare. Dupa aceea a venit cineva, un ministru al statului, nu stiu cum il chema, pentru ca niciodata nu mi se prezentau pe nume.
Mi-a spus:”Parinte, te avertizez, daca nu semnezi aceea scrisoare, vei muri in inchisoare. Am decis sa nu te eliberam niciodata, pentru ca vrem sa te compromitem. Nu te putem elibera din inchisoare fara un compromis. Stii foarte bine ca studentii tai te adora. Sant gata sa te urmeze. Insa nu putem ingadui sa se intample ceea ce s-a intamplat cu cinci ani in urma. Fara un compromis nu te vom elibera niciodata. Si te asigur inca o data ca vei muri in inchisoare, iar sotia ta nu va sti niciodata unde iti sant ramasitele. Stii foarte bine ca sant sute si mii de oameni morti in inchisori ingropati peste tot. Pina la sfarsitul acestei lumi, nimeni nu va sti sau descoperi unde iti sant ramasitele pamantesti!”.
Astazi vedem cum ramasitele pamantesti ale unor ucisi in Romania si Rusia sunt descoperite. Dar la vremea respectiva ministrul era foarte convingator si imi daduse un motiv de gandire. In timp ce eram bolnav mi-a spus: ”Esti foarte bolnav – avem documentatie cum ca ai fost bolnav si ai murit din cauza bolii. Asa ca nimeni nu ne poate acuza ca te-am omorat”. Am fost foarte impresionat de aceasta. Era prima data cand cineva dintre ei era sincer cu mine si imi vorbea fara ocolisuri.
De multe ori au incercat sa-mi implanteze principiile comunismului, insa nici unul din ei nu a fost vreodata foarte sincer cu mine. Si am fost foarte speriat. Am raspuns:
„Domnule, stiu ca sant intr-adevar foarte bolnav si stiu ca voi muri aici, dar la fel de bine pot sa mor si afara. De ce as face un compromis numai ca sa mor afara, in patul meu? Prefer sa mor aici fara nici un compromis!”.
Astfel ca ministrul m-a lasat si nimeni nu m-a mai vizitat. Apoi, intr-o zi, seful Securitatii ma aduce pe mine la Bucuresti, la Securitate si-i cheama si pe sotia si fiul meu. Le spune sotiei si fiului:
„Vedeti, i s-a dat posibilitatea sa iasa din inchisoare si el a refuzat sa semneze. Este ultima oara cand il vedeti. Din acest moment nu-l veti mai vedea vreodata, numai daca semneaza cererea!”. Sotia mea, fiul meu si eu am inceput sa plangem, pentru ca eram convinsi ca e ultima oara cand ne mai vedem. N-au obtinut nimic de la mine. Dar in ziua urmatoare am fost eliberat. Pana in ultimul moment au incercat sa ma convinga sa semnez!
Trebuie sa spun ca sotia mea a fost atat de curajoasa, mai mult decat am fost eu. A reusit sa-mi creasca baiatul, sa-l educe si sa-l faca un tanar credincios, educandu-i spiritul, pentru ca atunci cand va veni in America, dupa multe privatiuniu, multe persecutii si multe presiuni asupra lui, sa fie foarte tare. Nu a creat niciodata probleme aici: fara alcool, fara droguri, nimic. A studiat fara a avea bani, a reusit sa primeasca burse si acum, in 1997, se pregateste pentru un doctorat in Drept si sper sa fie un avocat pentru lumea crestina, nu pentru bani. Cred, intr-un fel, ca prin refuzul meu de a fi eliberat prin compromis, prin refuzul de a face ceea ce mi s-a cerut atunci, am contribuit la formarea lui. Daca as fi iesit din inchisoare ca un preot compromis, s-ar fi rusinat de mine in scurt timp. Astfel Domnul mi-a dat putere sa rezist la orice ispita.
Acum pare simplu sa va povestesc ca fiul meu a zis ceea ce a zis si ca senatorul mi-a scris acea scrisoare, dar trebuie sa va puneti in situatia mea de atunci. Era o problema pe viata si pe moarte. Nu era asa de usor sa iei o decizie, sa alegi moartea. Credeam intr-adevar ca fusesem condamnat la moarte. Comunistii nu puteau permite niciodata ca cineva ca mine sa fie eliberat fara sa fi fost compromis. Eram convins ca refuzul meu insemna moartea. Nu mi-a fost deloc usor. Dar Dumnezeu mi-a dat puteri!
Ca fiinta umana, cu pacatele mele, cu neputintele mele, cu indeciziile mele, cu imposibilitatea mea de a ajunge la Dumnezeu, nu puteam face nimic. A fost Iisus, au fost ingerii Sai. Dumnezeu mi-a aratat prin ingerii Lui ca intr-adevar Hristos a inviat, ca Iisus imi va da putere, ca El imi va pune pe buze ce cuvinte sa raspund. In sufletul meu m-am indoit si m-am intrebat: poate ca ar trebui sa semnez? Insa ceva mai puternic decat mine nu ma lasa. Ceva ce venea din afara mea ma forta sa spun: „Nu, prefer sa mor”. Eram speriat de moarte, dar preferam sa mor decat sa fac compromis, decat sa-L tradez pe Iisus Hristos, sa fiu un Iuda.
Trebuie sa stiti ca in momentul in care am decis sa raman in inchisoare, familia mea nu a mai insemnat nimic pentru mine. Tot ceea ce conta era pozitia mea in fata lui Dumnezeu. Stiam ca eram un pacatos, stiam ca nu aveam nici o valoare, insa stiam deasemenea ca Iisus Hristos ma iubeste. Numai prin iubirea Lui am fost capabil sa fac ceea ce am facut. Fara iubirea Lui, fara sprijinul Lui, nu eram nimic – si fara El nimeni nu inseamna nimic. „Nu va nadajduiti spre boieri, spre fiii oamenilor, intru care nu este mantuire” (Psalmul 145,3). Nu am avut incredere in fiii oamenilor. Nu m-am increzut in mine. Nu m-am increzut in senatori. Nu m-am increzut nici in ministrii statului, pentru ca toti erau fii ai oamenilor. M-am increzut in Iisus Hristos si eram indreptatit sa ma incred in El. Altfel nu as fi mai fi vorbit in fata voastra astazi si nu as fi putut sa va spun ca Iisus Hristos a lucrat minuni cu mine. Iisus Hristos m-a salvat.
Daca as fi semnat scrisoarea, ar fi fost diavolul care ma salva. Acum sant salvat de Iisus Hristos.
De cele mai multe ori in clipa in care ne-am pierdut nadejdea, Dumnezeu ne intinde mana si ne scoate din nevoi. Toate acestea sant niste lucruri divine, sant niste lucruri care stabilesc relatia noastra cu Dumnezeu si este pacat sa nu vedem interventia lui Dumnezeu in toate imprejurarile vietii noastre. Este mare pacat si acesta vine din scepticismul epocii noastre, cand incercam sa ne explicam totul prin mecanismele acestei lumi.
Nu-l trimite in viitor
Şi nu este aşa? A zis cineva ceva? Nu se putea zice nimic? A tăcut.
Mulțumim Părintelui Calciu pentru aceste îndemnuri(învățături). Mulțumim și celor care ni le-au pus la dispoziție. Vedem clar ce înseamnă să fii Om cu adevărat. Vedem clar cum omul poate să devină Om. Doamne ajută-ne să-i putem urma !
Mulțumim Părintelui Calciu pentru aceste îndemnuri(învățături). Mulțumim și celor care ni le-au pus la dispoziție. Doamne ajută-ne să-i putem urma exemplul !
Scandal in Serbia după ce în spaţiul public a apărut o înregistrare în care un diplomat rus înmânează o sumă de bani unui înalt responsabil sârb!
https://www.stiripesurse.ro/scandal-de-spionaj-la-granita-romaniei-ofiter-al-serviicilor-militare-ruse-gru-ii-inmaneaza-bani-unui-presupus-agent-de-informatii-sarb_1404860.html
Diplomatul rus a dat o donatie din partea lui Putin pentru ortodoxia sarba si l-au luat drept spion care voia sa corupa un inalt demnitar, din cauza unor idei preconcepute cum ca Rusia si-ar baga nasul in ciorba statelor vecine. Ce oameni rai care nu inteleg valorile si marinimia ortodoxiei ruse!
Poate se milostivesc si de noi si ne returneaza tezaurul, daca a mai ramas ceva din el…
Netanyahu, pus sub acuzare pentru corupție, fraudă și abuz de putere
https://www.hotnews.ro/stiri-international-23505888-ultima-ora-netanyahu-pus-sub-acuzare-pentru-coruptie-frauda-abuz-putere.htm
Sa vedem ce mai spune Dancila despre mutarea ambasadei de la Tel Aviv la Ierusalim!
Probabil(sigur) au pe un altul, asa cum Ioan Paul al doilea a fost „mutat” din post, sau cum Teoctist a fost miscat din post si inlocuit cu Daniel. Lor le trebuie oameni care sa nu miste-n front, si chiar au la indemana multi cu asemenea „calitati”. Ar trebui sa stie toata lumea cuvantul Scripturii: „Cine duce in robie, de robie are parte”. Se poate deduce si de aici ce-i asteapta pe cei ce calca pe cadavre.
Electroputere Craiova se inchide la 1 decembrie!
In 2007 a fost vanduta arabilor cu 2,34 milioane euro, care au vandut 12 hectare de teren din curtea societăţii cu un preţ de 30 milioane euro, unde a fost ridicat un mall care poartă numele de ElectroputereParc.
https://economie.hotnews.ro/stiri-companii-23505105-electroputere-craiova-nume-legenda-industriei-romanesti-iese-din-scena-1-decembrie.htm
Dancila se lupta la baioneta cu dusmanii: Eu, familia mea, de la patuzsopt… luptă, luptă si dă-i, si dă-i si luptă..
Când se suie scroafa-n pom, cine tace nu e om!
Tudor Gheorghe – Am venit
Mult as sta si-as colinda,
Cum ma-ndeamna inima,
Dar la poarta latra cainii
Si se supara stapanii.
Ca stapanii nu-s boieri,
Au fost slugi pana mai ieri,
Cand se suie scroafa-n pom,
Cine tace nu e om!
N-am stiut sa tac nicicand,
Si de-aceea, vrand-nevrand,
Am facut sa latre cainii
Si mi-am pus in cap stapanii.
Daniel îl duce pe Kiril la un concert Tudor Gheorghe. Iar acolo artistul, fiu de deținut politic, îi cântă rusului „că nu dau un Ceahlău pe toți Uralii și că urăsc hotarul de la Prut!”.
Ia să comparăm gesturile simbolice, pe care le face Biserica Ortodoxă Română, cu ale politicienilor.
Tudor Gheorghe la Palatul Patriarhiei
https://www.youtube.com/watch?time_continue=83&v=U-r94PCYC7I&feature=emb_logo