Principalii folcloriști și lingviști români au fost… evrei

Intr-o discutie ce-am avut-o in 2011 despre papusarii ce stiu mai multe despre istoria reala a romanilor decat stim noi romanii, Mugur Vasiliu mi-a spus o chestie despre care la acea vreme habar n-avem: principalii folcloristi si lingvisti romani au fost … evrei

Si dadea si o explicatie: neconvenindu-le papusarilor ce-au aflat despre istoria reala a neamului romanesc, au luat inca demult masuri in consecinta. Adica, intre altele, si-au trimis incepand cu secolul XIX intelectualii sa ne puna pe fagasul necesar. Si astfel am invatat de la ei cum e cu folclorul nostru, cu limba noastra, cu basmele noastre.

Asa o fi?
Iata ce aflam din http://ro.wikipedia.org/wiki/Laz%C4%83r_%C8%98%C4%83ineanu

Lazăr Șăineanu (n. 23 aprilie 1859, Ploiești – d. 11 mai 1934, Paris) a fost un lingvist și folclorist român, de origine evreiască (numele de familie la naștere: Schein).

Activitate

A fost asistentul la catedră al lui Bogdan Petriceicu Hasdeu. B. P. Hasdeu a avut o mare pasiune pentru cunoașterea sanscritei și a cercetat relațiile dintre literatura veche indiană, filologia și folclorul românesc. Lazăr Șăineanu și Moses Gaster au continuat cercetarea lui Hasdeu în domeniul folclorului comparat. [1] Lazăr Șăineanu s-a stabilit în Franța în anul (1901). În scrierea sa, Basmele românilor, premiată la concursul publicat de Academia Română în 1894, Lazăr Șăineanu a deosebit trei mari tipuri de basme: basme pur fantastice, basme eticofantastice și basme religioase. [2] Lazăr Șăineanu este autorul unui important dicționar enciclopedic Dicționar universal al limbii române (1896) și al unor studii de lingvistică franceză (L’argot ancien și La langue de Rabelais). A inițiat cercetările de stilistică privind studierea argoului românesc, pornind de la studii ale argoului limbii franceze. Lazăr Șăineanu a fost căsătorit cu Cecilia Șăineanu (n. Samitca) (1872 – 1940) și au o fiică, Elisabeta Șăineanu, care a devenit actriță și a folosit numele de scenă Elizabeth Nizan.

Iata si ce aflam din http://ro.wikipedia.org/wiki/Moses_Gaster:

Dr. Moses Gaster (n. 17 septembrie 1856, Bucureşti – d. 5 martie 1939, Abingdon, Marea Britanie), a fost un rabinevreu din România şi Anglia, filolog, istoric literar, publicist şi folclorist,cu deosebire în domeniul limbii şi culturii române şi al studiilor iudaice. Membru de Onoare al Academiei Române a fost totodată un luptător pentru emanciparea evreilor din România şi un important conducător sionist.

Anii de tinereţe

Rabinul Dr. Moses Gaster s-a născut la data de 17 septembrie 1856 în Bucureşti, într-o notorie familie evreiască sefardă, bunicul său fiind unul din conducătorii comunităţii şi fondator de sinagogă, iar tatăl său – consul al Olandei la Bucureşti şi susţinător al ideilor mişcării de culturalizare modernă în rândurile evreilor, Haskala. Moses Gaster a urmat gimnaziul şi liceul în celebre şcoli bucureştene. A avut ca profesori particulari pentru limba ebraică şi studii biblice pe prof.Korn şi pe renumitul orientalist evreu francez Joseph Halévy, care în afară de ebraică, i-a predat şi limba turcă şi l-a introdus în noţiunile semitologiei. În anul 1876 şi-a început studiile la Seminarul Teologic Evreiesc de la Breslau, instituţie inspirată de ideologia ştiinţelor iudaice (germană Wissenschaft des Judentums) a celei de-a doua generaţii de maskilim (iluminiştii evrei) şi a curentului cunoscut mai târziu ca iudaism conservativ, unde i-a avut ca profesori pe Heinrich (Tzvi Hirsch) Graetz, Zacharia Frankel şi David Rosin. În paralel, a învăţat şi la universităţile din Breslau şi Leipzig, acordând o deosebită atenţie studiului lingvisticii, studiilor biblice, limbilor orientale şi romanice. În anul 1877 a obţinut diploma de doctor a Universităţii din Halle cu o teză de lingvistică romanică – despre fonetica istorică a limbii române – sub conducerea renumitului romanist Gustav Gröber. În anul 1881 a obţinut diploma de rabin din partea Seminarului teologic din Breslau.

Activitatea sa în România

În anul 1878, la iniţiativa Prof. Graetz, Gaster s-a alăturat Comitetului Român de la Berlin, care, întrunit în urma războiului ruso-turc, a încercat să lege recunoaşterea independenţei României de acordarea de drepturi civile depline minorităţilor necreştine,respectiv evreilor. Încă în anii studenţiei la Breslau Gaster a colaborat cu articole în domeniul filologiei româneşti la revistele „Junimea” şi „Columna lui Traian” a lui Haşdeu. Întors în România de la studii, mai întâi în 1878, apoi din nou în anul 1881, Gaster a început să se dedice studiului literaturii vechi şi literaturii populare române, a ţinut prelegeri de mitologie comparată la Universitatea din Bucureşti şi a colaborat la importante publicaţii culturale ale vremii. A luat parte la şedinţe ale cercului „Junimea” stabilind relaţii amicale cu Titu Maiorescu, Mihai Eminescu şi alţii. De asemenea, a fost un bun prieten şi colaborator al filologului Lazăr Şăineanu. Casa lui din strada Sticlari din Bucureşti a devenit un loc de întâlnire pentru numeroşi intelectuali din elita română –C.Mille, Al.Odobescu, Al. Macedonski, Haşdeu, Gr.Tocilescu, Maiorescu, Eminescu, şi româno-evreiască – Ronetti-Roman, Adolphe Stern,Lazar Edeleanu şi alţii. În afară de activitatea sa pentru acordarea drepturilor cetăţeneşti evreilor români în spiritul Tratatului de la Berlin, a fost unul dintre fondatorii organizaţiei locale a Hovevei Ţion („Comitetul Central pentru facilitarea emigraţiei evreieşti” în Palestina, cu sediul la Galaţi). În anul 1882 s-a numărat, în această calitate, printre organizatorii celei de a doua aşezări de evrei români în Palestina (Eretz Israel, cea de la Samarin, azi Zikhron Ya’aqov. După ce în 1885 a fost ales membru în societatea Ateneul Român, în mod surprinzător, la scurt timp după aceasta, a fost expulzat din România, în acelaş an, din ordinul guvernului liberal al lui Ion Brătianu, împreună cu principalii lideri de opinie ai presei evreieşti, ca urmare a înfierării de către aceştia a măsurilor legislative restrictive,a abuzurilor administrative şi a propagandei împotriva evreilor.

Activitatea după expulzare, în Anglia

Stabilindu-se la Londra, după o scurtă şedere la Viena, Gaster a ţinut la Oxford ciclul de conferinţe Ilchester despre literatura slavonă. În anul 1887 a fost numit rabin (Haham) al Comunităţii Sefarde. În perioada 1890 – 1896 a fost rectorul Colegiului evreiesc „Judith Lady Montefiore” de la Ramsgate, pe care a încercat să-l transforme după modelul Seminarului de la Breslau.

A deţinut importante funcţii academice ca preşedinte al Societăţii de Folclor (Folklore Society), preşedinte al Societăţii Istorice Evreieşti (Jewish Historical Society) , vicepreşedinte al Societăţii Regale Asiatice (Royal Asiatic Society) şi membru al multor altor societăţi ştiinţifice. Rabinul Gaster a fost membru activ al Hovevey Tzion şi al Anglo-Jewish Association. A aderat la mişcarea sionistă politică încă de la începuturile ei şi a fost vicepreşedinte al celui de al doilea, al treilea, al patrulea şi al şaptelea Congres Sionist. Gaster a fost fondatorul şi preşedintele Federaţiei Sioniste Engleze (English Zionist Federation).

Adept al sionismului cultural şi neadmiţând un compromis teritorialist (crearea unei entităţi prestatale naţionale sau autonome evreieşti în alte teritorii decât Palestina) , Gaster s-a implicat în negocierile cu autorităţile britanice privind soarta căminului evreiesc din Palestina. Prima versiune a Declaraţiei Balfour s-a redactat la reşedinţa sa londoneză, la 7 februarie 1917, în prezenţa lui Chaim Weizmann, Nahum Sokolov, James de Rothschild, Mark Sykes şi Herbert Samuel.

Contribuţiile sale la filologia, la folcloristica şi istoria literară românească şi evreiască

Gaster a debutat cu studii de limbă română, dar, întors de la Breslau, interesul său s-a îndreptat spre literatura populară română. El are meritul de a fi autorul primei încercări de sistematizare a folclorului literar românesc în „Literatura populară română”, Bucureşti, 1883. „Chrestomaţia română”, Leipzig, Bucureşti, 1892, a fost considerată mulţi ani lucrare de referinţă în domeniu, făcând cunoscute în mediile de specialitate europene limba şi literatura română, la fel ca prelegerile sale ţinute la Oxford sau studiile publicate în reviste de specialitate.

Adept al metodei comparatiste în studierea folclorului, Gaster a considerat literatura populară slavo-bizantină drept puntea de legătură dintre literatura populară pre şi post-talmudică şi folclorul european. Studiile sale de exegeză biblică şi de literatură populară ebraică din Antichitatea târzie şi Evul Mediu, la fel ca articolele sale dedicate multiplelor domenii ale Ştiinţei Iudaismului, al cărui principal promotor a fost în România, precum şi studiile sale samaritene au fost cumulate în cele trei volume de „Studies and Texts in Folk-Lore, Magic, Medieval Romance, Hebrew Apocrypha and Samaritan Archaeology”, Londra, Maggs Bros, 1925-1928.

Gaster a colaborat la prestigioase publicaţii savante ca „The Archaeological Review”, „Asiatic Quarterly Review”, „Byzantinische Zeitschrift”, „Folk-Lore”, „Journal of Apocrypha”, „Journal of the Royal Asiatic Society”, “Slavonic Review”, Zeitschrift für alttestamentische Wissenschaft”. A semnat în reviste culturale româneşti precum „Bukarester Salon”, Revista pentru istorie, arheologie şi filologie”, „Revista literară”, „Şezătoarea” şi a avut însemnate contribuţii în publicaţii dedicate ştiinţelor iudaice ca „Monatsschrift für Geschichte und Wissenschaft des Judentums”, “Revue des Etudes Juives”, “Hebrew Union College Annual”, “Anuar pentru Israeliţi” ( al lui Moses Schwarzfeld, împreună cu care a fost expulzat din România) , “Sinai”.

Articole gasteriene au apărut în publicaţii evreieşti precum “The Jewish Chronicle”, “The Jewish Forum”, “The Jewish World”, “Jewish Quarterly Review”, “Ost und West”, “Jewish Tribune”.

Ca lingvist, a susţinut romanitatea poporului român şi latinitatea limbii române în lucrări ca „Stratificarea elementului latin în limba română” sau „Die Nichtlateinischen Elemente im Rumänischen”. Se apreciază că cea mai importantă lucrare în domeniul filologiei este „Crestomaţia română”, lucrare în două volume incluzând reproducerea a peste 200 de texte manuscrise din sec. XVI-XVIII. Ca istoric literar a fost preocupat de vechimea şi periodizarea limbii române, de locul şi importanţa literaturii române şi a îngrijit cea mai bună ediţie din „Povestea vorbei” a lui Anton Pann.

Moses Gaster a elaborat studii despre literatura populară ebraică în lucrări cum sunt „Basme şi istorii talmudice”, „Tractatul talmudic”, „Legende talmude şi legende româneşti” ş.a. A fost ales membru de onoare al Academiei Române în anul 5 martie 1929, „titlu pe care l-a onorat până în ultima zi a vieţii sale, 30 mai 1939”. În anul 1936 a donat Academiei Române întreaga sa colecţie de cărţi vechi şi manuscrise.

Conform https://en.wikipedia.org/wiki/Heimann_Hariton_Tiktin:

Heimann Hariton Tiktin (1850 – 1936), evreu, academician, fondatorul lingvisticii romane moderne. Nascut in Prusia, intr-o familie de rabini, la 18 ani se muta la Iasi, devenind cetatean roman in 1870. Activ in Junimea. Printre cunoscuti: Mihai Eminescu (care-l introduce in lexicografia, gramatica, folclorul, literatura si istoria tarii), Nicolae Iorga, Gheorghe Kirileanu, Titu Maiorescu, Grigore Tocilescu, Alexandru Philippide, A. C. Cuza, Ovid Densusianu, Alexandru Vlahuţă si Bogdan Petriceicu Hasdeu.

In 1900 se converteste la crestinism luandu-si numele de Hariton.

Este interesat de fonetica si gramatica pe care le analizeaza din perspective istorice. Ca si junimistii, era un avocat al transcrierii fonetice. A contribuit frecvent la Convorbiri Literare, a completat gramatica romana in 1883, a fost cofondator al Societatii stiintifice si literare, a publicat Rumänisches Elementarbuch in Heidelberg, a tradus lucrari ale lui Eminescu si Creanga in germana. Dictionarul Romano – German este inca considerat printre lucrarile autorizate in domeniu.

Iata si ce putem citi la http://www.jewishfed.ro/index.php/publicatii-mainmenu-123/88-articole-prezentari-de-carti-recenzii/204-familia-schwarzfeld-si-iudaismul-din-roma:

Familia Schwarzfeld si iudaismul din Rom

Elias, Wilhelm, Moses Schwarzfeld,  trei frați ce s-au dăruit culturii iudaice, culturii române, culturii universale.Elias  s-a născut la  7 martie 1855, a studiat la Iași, a obținut doctoratul în drept și științe politico-administrative  la Bruxelles, a început să publice la „ Curierul de Iași”, „Vocea apărătorului”. In 1874 a editat „ Revista israelită”, la Iași,  apoi , în 1881-1885, „Fraternitatea” la București, ș.a. La 17 octombrie  1885 este expulzat , împreună cu mai mulți intelectuali evrei ( inclusiv Gaster),  stabilindu-se   la Paris. Colaborează le „ Revue des Etude Juives”, condusă de iudaistul Isidore Loeb. In 1901, publică la Londra un studiu despre evreii din România.In 1914   i se publică lucrarea  „Din istoria evreilor” ( despre  întemeierea târgurilor  din Moldova). A scris și beletristică. A murit în 1915, înainte de a alcătui o operă pe care o pregătea de o viață,  despre istoria evreilor din România. In lucrarea  publicată cu un an înaintea morții, el demonstra   că venirea evreilor în Principate, în speță , în Moldova s-a făcut cu voia guvernanților, care au încurajat această  imigrație, din motive economice și demografice. După  pustiitoarele războaie, năvăliri  tătărești, căzăcești, polone, maghiare, evreii au  adus  cu ei preocuparea pentru administrare, organizare  a comerțului, finanțelor, agricultura   fiindu-le interzisă  prin  restricția de a deține pământ,  la fel  ca în mai toată Europa.In aceste condiții a evoluat și iudaismul în România.  Wilhelm Schwarzfeld a trăit mai puțin decât ceilalți frați ( 22 mai 1856- 22 februarie 1894). A studiat ebraica  și tradiția   poporului evreu cu tatăl său Benjamin Schwarzfeld, cu  învățatul Braunstein –Mebașan, ca și limbile europene – franceza, germana, italiana, spaniola, portugheza. A studiat la Iași , la Facultatea de Litere și Filozofie, a colaborat la „Fraternitatea” și la „Egalitatea”. Colaborator la Societatea de Istorie„ Iuliu Barasch,  a studiat , cu  Mebașan și Nicolae Beldiceanu , istoria cimitirului evreiesc din Iași. Fratele său, Moses, i-a publicat, după moarte, studiile de epigrafie ebraică. W.Schwarzfeld a scris despre Hahambașa ( Marele rabin)  din Moldova secolelor XVIII-XIX, rabinii Moldovei – Bezalel Hacoen,  fiul  învățatalui reb Naftali, rabi Șaim ( Ieșaiahu), Mordehai , fiul lui Moșe Haim, Iosef Ioske, fiul lui gaonului Arie Iehuda Leb Halevi, din familia Horovitz, numit și Arie Leibiș, Abraham Heșil, Iosef  David Cohen, Iosef și Aron Moșe Taubes, Samuel Taubes, Șae Șorr, Samuel Dov, fiul lui Iacob Copel, Iosef Landau, David Mehr, Samuel Hermann, Finkelstein, Fraenkel, Heilpern, hahami, învățați.Cel mai vechi  rabin a fost  Solomon ben Aravi ,  născut în Arabia, venit   înb 1589 la Iași.  Hahambașia, în Moldova s-a desființat în 1834 din cauza   slabei preocupări a  celor ridicați în această funcție pentru propria pregătire iudaică. Rabinii, daianimii, hahamii, melamedimii  care au funcționat  permanent în ultimele secole  și-au făcut în continuare datoria.  Cel mai productiv și longeviv dintre frați, Moses Schwarzfeld (1857-1943)  s-a remarcat, în afară de colaborările  comune cu frații săi, prin publicarea în 1881 a cărții „Cilibi Moise, vestitul din Țara Românească”, ca și prin inființarea și editarea revistei „Egalitatea”  din 1890 până în 1940, când cenzura a desființat-o. L-a combătut   pe Alecsandri pentru modul în care  prelucra  folclorul, fără a păstra  esența originară. Era un act de curaj, prestigiul poetului de la Mircești fiind greu de  înfruntat. A militat pentru întocmirea  unei istorii a evreilor din România, care nici astăzi nu s-a scris  în întregime.A fost un gazetar de cel mai înalt profesionalism. S-a ocupat de folclorul evreiesc și de cel românesc, ca și Gaster. O familie de cărturari cum nu s-a mai întâlnit în mijlocul evreimii din România.

 

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Aurel_Candrea:

Ion-Aurel Candrea (n. 7 noiembrie 1872, București – d. 1950, Paris) a fost un lingvist, filolog și folclorist evreu din România, profesor universitar la Facultatea de Litere din cadrul Universității din București.

Urmează cursurile Liceului „Gh. Lazăr” din București, apoi ale Facultății de Litere și Filosofie (1892-1896), unde îl are profesor pe B. P. Hasdeu. Își continuă specializarea în romanistică, lexicografie și geografie lingvistică, între 1897-1902, la Sorbona și la École Pratique des Hautes Études din Paris. Își susține în 1902 teza de doctorat intitulată Les éléments latins de la langue roumaine. Le consonantisme. Din 1903 este profesor de liceu la Craiova și București, iar din 1913 devine conferențiar la catedra de filologie romanică, apoi doceant și, din 1927, profesor universitar. Alături de Ovid Densusianu, participă la fondarea, în 1905, a Societății Filologice Române, precum și la publicarea „Buletinului” acesteia. A avut preocupări în diverse domenii ale lingvisticii (lexicologie, lexicografie, dialectologie, toponimie, antroponimie), filologiei (critică textuală) și ale folclorului.

Scrieri Graiul din Țara Oașului, București,1907 (prima monografie dialectală românească) Folclorul medical român comparat. Privire generală. Medicina magică, București, 1944; reeditare, Iași, Editura Polirom,1999 ISBN 973-683-182-5 Dicționar de proverbe și zicători, București, 1912; ediția a II-a de Ion Bratu, Târgoviște, Editura Bibliotheca,2002 ISBN 973-9426-79-4 Straturi de cultură și straturi de limbă la popoarele romanice, București, 1914 Psaltirea Scheiană comparată cu celelalte psaltiri din sec. XVI și XVII traduse din slavonește, vol. I-II, edițiune critică, București,1916 Lumea basmelor. Studii și culegreri de folclor românesc, ediție îngrijită de Antoaneta Olteanu, București, Editura Paideia,2001 ISBN 973-8064-76-7 Iarba fiarelor. Studii de folclor din datinile și credințele poporului român. Preminte Solomon. Poreclele la români, ediție de Dan Horia Mazilu, Alexandru Dobre, Petre Florea, București, Fundația Națională pentru Știință și Artă,2001 ISBN 973-85486-1-6 Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine (A – putea)(în colaborare cu Ovid Densusianu), București, 1907-1914; ediție îngrijită și studiu introductiv de Grigore Brâncuș, Pitești, Editura Paralela 45, 2003; 2006 ISBN 973-697-640-8 Graiul nostru. Texte din părțile locuite de români, vol. I-II, București, 1906-1908 (în colaborare cu O. Densusianu și Th. D. Sperantia) Dicționarul enciclopedic ilustrat Cartea Românească(în colaborare cu Gheorghe Adamescu), tipărit între 1926 și 1931 în 7500 de exemplare

Alexandru Graur (1900 – 1988), evreu, important lingvist roman.

Voi ce credeti fratii mei? Au fost toti acestia obiectivi? Sau nu cumva mai degraba si-au executat misiunea?

Mugur Vasiliu chiar se pricepea la acest domeniu si ramasese sa expuna pe larg intr-un material cele ce-mi spusese in acea seara: cum e cu basmul cutare, cum e cu personajul cutare. Ce considera ca s-a schimbat, unde s-a umblat, motivul pentru care s-a modificat. Ce anume e basm real si ce anume e inventie. Si alte chestii foarte interesante. Dar s-a luat cu altele, a tot amanat si pana la urma n-a mai apucat …

In incheiere, iata ce putem citi la https://raducernatescu.wordpress.com/2008/02/13/folclorul-evreii-si-nasterea-nationalismului-esoteric-romanesc/, un text elogios la adresa masoneriei si a kabbalei: