Branislav Ristivojević: Vaccinare obligatorie cu uraniu sărăcit
În timp ce răspândirea epidemiei de panică continuă neîncetat și numărul de copii nevaccinați se află în declin constant, autoritățile sanitare continuă să introducă noi măsuri de vaccinare obligatorie vizând segmentul cel mai tânăr al populației. Din 1 octombrie încă un vaccin combinat este necesar. Se pretinde că poate preveni inflamarea plămânilor, meningita, septicemia, infecția uerechii medii, etc. Se anunță în plus încă un vaccin optional împotriva așa-numitului papilomavirus uman ce se spune că cauzează cancerul cervical.
Un om nu trebuie să fie doctor pentru a recunoaște că administrarea excesivă a antibioticelor duce la rezistență bacteriană. Cum este atunci posibil ca administrarea excesivă a vaccinurilor să nu cauzeze un efect similar la virusuri (se poate ca afectarea unei anumite tulpini să lase spațiu liber pentru proliferarea altora conform legii selecției naturale a lui Darwin)? Ce urmează? Vaccinul împotriva libertății de exprimare (susținătorii vaccinării dorind sancționarea doctorilor ce îndrăznesc să-și exprime dezacordul)? După toate aparențele avertismentele părinților adresate statului sunt imperceptibile. Numărul de copii vaccinați doar a scăzut din 2015 când a fost introdusă vaccinarea obligatorie. Este posibil ca statul să nu sesizeze relația de cauzalitate dintre constrângere și rata de vaccinare a populației?
Întreaga problemă legată de scăderea ratei de vaccinare a copiilor ține de încredere. Asistăm la pierderea încrederii cetățenilor în sistemul sanitar, nu numai în Serbia, ci și în alte locuri unde vaccinarea a fost impusă forțat sau (precum în cazul așa numitei gripe porcină din 2009) prin răspânirea panicii în legătură cu amploarea și gravitatea presupuselor epidemii. Toate măsurile de represiune exercitate într-o societate ce către cei ce dețin un monopol peste mijloacele de constrângere, ce în societațile moderne intră în atribuțiile statului, duc cel puțin la o pierdere a încrederii, și adeseori la o rezistență activă sau pasivă din partea cetățenilor. Aceasta este o reacție naturală din partea unei persoane rezonabile obligată să-și subordoneze corpul voinței altuia. “De ce ar dori cineva să mă subjuge prin forță?”, se poate întreba cineva supus constrângerii statului? “Cred că sunt suficient de responsabil să înțeleg ce e în interesul meu și ce nu. Dacă nu-l pot sesiza, atunci presupun că subjugarea corpului meu nu este spre interesul meu ci al altuia?” Acest proces de gândire este consolidat de informațiile contradictorii legate de pericole (pe de-o parte) și beneficii (pe de altă parte) ale vacinării.
Discuțiile pe tema vaccinării au fost sistate în 2015 cu introducerea vaccinării obligatorii și expulzarea opozanților într-o zonă gravă a ilegalității. Niciun ziar major din Serbia, tipărit sau electronic, nu dorește să lase loc controverselor din partea celor ce abordează această chestiune cu gândire rațională. Singurul loc în care pot face schimb de informații sau își pot împărtăși grijile/temerile/neîncrederea pe seama vaccinării obigatorii este Internetul, singurul mediu democratic rămas în lumea modernă, ceea ce este pe placul înalților preoți ai inchiziției vaccinării. Astăzi grijile/temerile/neîncrederea în vaccinarea obligatorie se răspândesc precum materialele de propagandă de către tinerii belgradezi sub nasul maiorului Kriger cu a sa Einsatztruppen în Belgradul ocupat din 1942 – în secret. Precum puterile de ocupație germane nu au reușit să obțina încrederea poporului în timpul războiului prin forță, nici biserica cvasiepidemiologică care a fost introdusă forțat astăzi nu va reuși.
Pot pune două întrebări: 1) Cine este implicat în discuția/dialogul/dezbaterea represivă? Cel ce are argumente sau cel ce este presat de timp? 2) Cine nu răspunde provocării la discuție/dialog/dezbatere din partea aversarului? Cel ale cărui argumente pot rezista în fața atitudinilor opozante sau nu?
Daca o țară cu un aparat de represiune disponibil tuturor direcțiilor de sănătate publică precum şi cu o industrie farmaceutică ce, cu ajutorul sumelor exorbitante de bani, a “cucerit” opinia mediei mainstream, nu e în stare să explice poporului cum e justificată vaccinarea obligatorie, are rost învinovățirea părinților înfricoșați, pentru o campanie atât de dezorganziată pe Internet şi a medicilor pediatri îngrijorați, pentru grevă? Este precum a-i acuza pe Prljeta și Tiho că sunt responsabili de suferința Belgradului opunându-se ocupanților.
Când în 1999 NATO a rămas fără argumente, pentru a răpi Serbiei Provincia Autonomă Kosovo și Metohia la negocierile din Rambouillet, a trecut la măsuri represive – agresiunea împotriva Republicii Federale Iugoslavia. În timpul acestei agresiuni am fost forțați să ne vaccinăm cu uraniu sărăcit. Acum ne bucurăm de toate beneficiile urmând acestei măsuri “umanitare” obligatorii a acestui “înger milostiv” sub forma numeroaselor catastrofe ecologice de proporții epocale ce ne-au poluat mediul de viață ducând la îmbolnăviri cu diverse afecțiuni maligne. Pe lângă aceasta, distrugerea economiei sârbe printr-un bombardament devastator, ce a dus la un declin al nivelului de trai, reflectat analog în deteriorarea standardelor sanitare și în consecință proliferarea bolilor infecțioase. Mulțumită încrederii cetățenilor în pactul NATO și bunele sale intenții, relații bune cu această instituție nu vor fi niciodată posibile.
Fac apel către stat să înceteze constrângere în sfera ce depinde cel mai mult de încrederea cetățenilor, serviciile medicale. Ce tratament poate avea efect dacă este efectuat cu forța? Personalul sanitar știe prea bine că tratamentul poate fi realizat numai cu încrederea pacientului. Relația cu doctorul este una ce ține de încredere, precum una cu preotul sau avocatul. Precum nu ți-ai dori să-ți mărturisești păcatele unui preot ce le comunică apoi parohiei, să fii reprezentat de un avocat ce îți divulgă secretul părții adverse, nu ți-ai dori să fii tratat de un doctor ce îți dezvăluie starea ta de sănătate statului ca un informator de poliție. Transformarea personalului medical în unelte de impunere a vaccinării prin obligarea părinților de a-și vaccina copiii împotriva propriei lor conștiințe sau raportarea celor ce refuză vaccinarea, distrug fundațiile pe care este construit sistemul medical – încrederea în personalul medical. Constrângerea statului se poate doar agrava în fața sporirii rezistenței active a cetățenilor și a rezistenței pasive din partea doctorilor, totul spre detrimentul sănătății publice.
Cu mult timp în urmă, în filozofia istoriei, Hegel scria că conștiința nu poate fi separată de putere. Cei liberi nu pot fi forțați la sclavie, precum sclavii nu pot deveni liberi prin forță. Orice persoană a cărei sănătate este potențial afectată de refuzul vaccinării pentru oricare motiv (ignorarea beneficiilor vaccinări sau cunoașterea efectelor secundare, obiecție pe motiv de conștiință, teamă de serviciile medicale…) pentru care și-a pierdut încrederea în programele de vaccinare, nu și-o va recăpăta.
Nici doctorii ce au dileme pe această temă nu-și vor găsi liniștea fiind transformați în unelte ale vaccinării sau negându-li-se libertatea de exprimare.
Sursa: “Clubul Juridic Sârb”
