STATUL se apara de CETATENII sai. Noul proiect MAI acorda ATRIBUTII sporite POLITISTILOR si descurajează PROTESTELE

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Pe legea acum în vigoare (Legea nr. 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice), se sancționa cu amendă de la 100 de lei la 500 de lei „refuzul unei persoane de a da relaţii pentru stabilirea identităţii sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau de menţinere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu”.

Pe proiectul ministerului condus de Carmen Dan, aceeași contravenție va fi sancționată cu amendă de la 500 de lei la 1.500 de lei.

Noi infracțiuni introduse

Potrivit unei alte prevederi, în cazul în care persoana este avertizată „să înceteze activitățile infracționale”, dar aceasta refuză, anumite contravenții se transformă în infracțiune și vor fi pedepsite cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.

Este vorba despre următoarele contravenții, despre care inițiatorul proiectului spune că „tulbură folosința locuinței locatarilor dintr-un imobil”:

– tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă;

– tulburarea liniştii locatarilor între orele 22,00-8,00 şi 13,00-14,00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora

– organizarea de petreceri cu caracter privat şi utilizarea de aparatură muzicală la intensitate de natură a tulbura liniştea locuitorilor, în corturi, alte amenajări sau în spaţiu neacoperit, situate în perimetrul apropiat imobilelor cu destinaţia de locuinţe sau cu caracter social, în mediul urban.

Tot infracțiune va deveni și „fapta persoanei care, fiind avertizată asupra consecințelor legale la care se expune, împiedică prin orice mijloace, organele de ordine publică de a-și îndeplini, în condițiile legii, obligații de serviciu referitoare la luarea unor măsuri pentru: a) constatarea săvârșirii, în flagrant, de infracțiuni sau contravenții, b) ocrotirea vieții, sănătății și integrității corporale a persoanelor aflate într-o stare de pericol, c) legitimarea, controlul corporal, al bagajelor și al vehiculului sau conducerea unei persoane la sediul poliției ori al altui organ de stat”. Infracțiunea se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă.

O altă infracțiune, pasibilă de pedeapsă cu închisoarea de la 3 luni la un an sau cu amendă, va fi „întrebuințarea în public de cuvinte, expresii ori gesturi jignitoare sau obscene în mod nemijlocit la adresa unui organ de urmărire penală sau de ordine publică, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu”.

Poliția nu se va mai ocupa de „siguranța cetățeanului”

O altă modificare, de data aceasta vizând Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, stabilește că Poliția Română nu se mai ocupă cu „siguranța cetățeanului”. Concret, la art. 26 alin. 1, care detaliază atribuțiile Poliției Române, în loc de „aplică măsuri de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional” va fi „menține ordinea şi siguranța publică la nivel național şi aplică măsuri pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracțional şi terorismului”.

Totodată, polițiștii nu vor mai legitima doar persoanele care încalcă legea, ci oricare persoană. Acest lucru deoarece, la art. 31, alin. 1, care detaliază drepturile și obligațiilor polițistului, în loc de „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor care încalcă dispoziţiile legale ori sunt indicii că acestea pregătesc sau au comis o faptă ilegală” va fi doar „să legitimeze şi să stabilească identitatea persoanelor”.

Similar, pentru ca polițistul să aibă dreptul să conducă persoane la sediul poliției nu va mai fi nevoie ca acestea să pericliteze, prin acţiunile lor, „viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale” sau să fie suspectate de săvârşirea unor fapte ilegale.

Polițiștii vor putea interzice accesul în anumite spații

Un alineat nou introdus va permite agenților „să interzică, temporar, accesul sau prezența oricărei persoane în perimetrul locului săvârșirii unor infracțiuni sau a altor fapte antisociale, dacă prin aceasta ar fi afectată desfășurarea normală a activității organelor abilitate”.

De asemenea, polițiștii vor putea „să oprească forțat şi să imobilizeze vehicule, inclusiv prin utilizarea mijloacelor din dotare, în condiţiile legii”.

Tot o prevedere nou introdusă va da polițiștilor dreptul să acceseze „bazele electronice de date ale poliției sau ale altor organe ale administrației de stat, precum și sistemele de supraveghere a spațiilor publice”, doar în scopul „prevenirii şi combaterii altor fapte ilegale, precum şi al menținerii ordinii și siguranței publice”.

Agenții vor primi și dreptul de a cere oricărei persoane „să țină mâinile la vedere şi/sau să adopte o poziție inofensivă care exclude săvârșirea unei acțiuni violente îndreptate împotriva acestuia”, iar în cazul în care persoana respectivă refuză „se prezumă intenția săvârșirii unei acțiuni violente îndreptate împotriva polițistului”.

Condiții pentru conducerea la secție

Potrivit unui articol nou introdus, poliţistul va avea dreptul să conducă o persoană la sediul poliției și atunci când:

– nu s-a putut stabili identitatea acesteia, ori există suspiciuni cu privire la identitatea declarată sau veridicitatea documentelor prezentate

– datorită locului, momentului, circumstanțelor, bunurilor aflate asupra sa, ori comportamentului, creează suspiciunea că pregătește sau a comis o faptă ilegală.

Odată dusă la secție, persoana are dreptul ca un membru al familiei sau o altă persoană desemnată să fie informată de măsura luată. Atenție, însă, ceva mai jos în proiect scrie că „pentru motive temeinice”, exercitarea acestui drept poate fi întârziată până la patru ore.

Pentru „verificarea situației”, o persoană condusă la secție va putea fi ținută 24 de ore, atenție, dacă nu s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.

Forța fizică și lovituri

Un alt articol nou introdus prevede că „în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, poliţistul are dreptul să utilizeze mijloace de constrângere, constând în: forța fizică, inclusiv aplicarea unor procedee de autoapărare sau lovituri; cătușe sau alte mijloace adecvate de imobilizare a membrelor superioare și/sau inferioare; mijloace neletale; arme albe şi de foc; mijloace adecvate sau, după caz, vehicule, pentru oprirea forțată, blocarea sau deschiderea unor vehicule ori spații închise în care se găsesc persoane şi bunuri, ori pentru înlăturarea unor obstacole”.

Dacă forța fizică nu este suficientă sau dacă persoana „intenționează să săvârșească sau săvârșește acțiuni violente cu obiecte, dispozitive, substanțe sau animale ce pot pune în pericol viața, sănătatea ori integritatea corporală a persoanelor”, atunci polițistul va avea dreptul să utilizeze: bastoane, tonfe, dispozitive cu substanțe iritant-lacrimogene şi/sau paralizante, câini de serviciu, scuturi de protecție, căști cu vizor, dispozitive cu electroşocuri, arme neletale cu bile de cauciuc sau alte arme neletale, precum şi alte mijloace de imobilizare care nu pun în pericol viaţa sau nu produc o vătămare corporală gravă.

Proiectul MAI poate fi consultat AICI.

 

3 thoughts on “STATUL se apara de CETATENII sai. Noul proiect MAI acorda ATRIBUTII sporite POLITISTILOR si descurajează PROTESTELE”

  1. Salutare tuturor,
    Indiferent de problemele abordate de acest excelent site de informare, dacă nu se inițiază un proces analitic major din care să reiasă (fără ocolișuri!) originea suferințelor noastre prin mărturisirea adevărului întreg – SURSA SURSELOR! – Nu vom reuși niciodată să ne recucerim țara, drepturile și libertățile FUNDAMENTALE!
    Exemple: Vaccinarea obligatorie nu este nimic altceva decât efectul pervers ce ascunde erodarea suveranității populare care, la rândul ei, trădează lipsa suveranității Naționale! Identitatea; Învățământul; mistificarea istoriei; denigrarea simbolurilor Naționale; subminarea valorilor noastre fundamentale; distrugerea sănătății; epidemia de cancer; izgonirea românilor peste hotare; înlocuirea neamului nostru cu alte popoare – acțiunile antinaționale îndreptate direct împotriva statului și a poporului… etc. Toate sunt doar efectele unei stări de fond bine disimulate care, depășește cu mult previziunile cele mai sumbre – riscăm să ne pierdem PATRIA!

    Conștientă de acest „război silențios” împotriva poporului român, Academia Română a lansat un Apel către Națiune! Din păcate, Apelul a fost cenzurat chiar de Președintele României! De ce? Oare denunțul prăbușirii Naționale este interzis? Parcă trăiam într-o COLONIE așa zisă democratică… SAU NU EXISTĂ AȘA CEVA?

    http://www.buciumul.ro/2017/09/11/cotroceniul-ca-in-vremea-ceausista-apelul-academicienilor-cenzurat-de-iohannis/

    „… Luați aminte! Feriți-vă de furia unei națiuni vechi pe care vreți să o îngropați de vie! Nu ne puteți dezrădăcina din pământul și din tradițiile de treisprezece ori milenare! Dacia este Grădina Maicii Domnului! Noi suntem nemuritori! Tinerii își iau hățurile căruței românești în propriile lor mîini și își îndeamnă caii viitorului spre nemurirea Neamului Românesc, sub semnul lui Zamolse și Iisus ascuțindu-și sabia inteligenței pe ruinele timpului! Astăzi, mai mult ca oricând, traiectoria ideologică în care am fost induși este greșită, periculoasă, mortală… nu mai putem să lăsăm la cârma țării impostori, actori de mâna a treia, simpli figuranți, însă toți mari trădători de neam, care urmează să ne spolieze de ce avem mai scump. De partea cealaltă, Occidentul nu mai este de mult un model de urmat și poate că nu a fost niciodată altceva decât un complex născut din subtilitatea celor care creează tezele și antitezele, antagonismele necesare jocurilor strategice, pretextelor politice, mizeriei umane (…). Trebuie să ne reorientăm privirea spre plaiurile mioritice, singurele sănătoase și biocompatibile cu fibra românească, și să nu mai tindem prostește spre modele străine, care, oricum, supraviețuiesc doar în aparență sub perfuzia perfidă a finanțelor transnaționale, captive în „arhipelagul capitalist“. Acest Occident bolnav, care se află în plină decadență morală, destrămare identitară și descompunere a întregului său patrimoniu istoric, chiar genetic – nu scrisese Oswald Spengler Declinul Occidentului?! –, Occidentul își trădează popoarele colaborând în taină cu ocupantul, pregătind omenirea pentru cea mai mare dictatură din toate timpurile. Locul României nu este alături de acest monstru hidos, în care popoarele consumatoriste, luate ostatice de politicienii corupți pentru a fi puse la dispoziția băncilor, a încheiat un ciclu morbid în care „ultra-liberalismul” postcapitalist, înaintea ultimei metamorfoze, precum un vierme malefic, își consumă gazdele cu moderație, pregătindu-le încet pentru o nouă ordine, un nou început… ultimul sfârșit.”

    Carte eveniment : „Manifest Cartea Neagră a României” (Ed. DacoRomână) este disponibilă începând din 23 noiembrie la Librăria Mihai Eminescu din București și pe site-ul lor. De asemenea, Joi 23 noiembrie la 15.30 – 16.30 (Bursa de contacte 3.20), o să aibă loc lansarea oficială la târgul de carte Gaudeamus 2017 București. Vă așteptăm cât mai numeroși, haideți să arătăm că ne PASĂ!!!

    https://www.librariaeminescu.ro/ro/isbn/606-601-137-5/Mihai-Serban__Manifest-Cartea-neagra-a-Romaniei.html

    Cei care doresc să se înscrie într-o mișcare de recucerire a bunului NAȚIONAL – Trimite-ți mai departe!!!

    Așa să ne ajute Bunul Dumnezeu!

  2. Unele masuri sunt pur si simplu fasciste. Deci poti fi dus la sectie si tinut 24 de ore fara sa faci nimic. Dupa ce esti batut si abuzat 4 ore poti sa-ti anunti familia. Daca esti constient, binenteles.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X