O directiva a Uniunii Europene prin care se va interzice rostirea anumitor cuvinte in declaratiile publice va fi aplicata si in România. Potrivit unui parlamentar roman, aceasta directiva va fi implementata si la noi pana la primavara.
In perioada urmatoare, comisia pentru stabilitatea legislativa in justitie va discuta despre o directiva UE ce trebuie implementata in Romania pana in luna aprilie, o directiva care prevede ca declaratiile publice nu trebuie sa incalce prezumtia de nevinovatie a celor suspectati ca fiind vinovati.
Cu alte cuvinte, chiar daca toate indiciile conduc catre un vinovat, chiar daca simti prin toti porii ca o persoana se face vinovata de acte de coruptie, chiar daca cerul, râul, ramul, stiu ca respectivul este corupt pana in maduva oaselor, dupa implementarea directivei UE o sa fim cu totii obligati la omerta (n.n. codul tăcerii).
In dese randuri, noi romanii din pacate am simtit pe pielea noastra din partea liderilor UE cum ni se aplica “democratia europeana” si principiile “statului de drept”.
Ce se intelege prin “declaratii publice”? Orice declaratie care se refera la o infractiune si care emana fie de la o autoritate implicata în procedurile penale legate de infractiunea respectiva, cum ar fi autoritatile judiciare, politia si alte autoritati de aplicare a legii, fie de la o alta autoritate publica, cum ar fi ministrii si alti funcționari publici, fara a se aduce atingere dreptului intern in materia imunitatii, potrivit directivei UE 2016/343 care trebuie implementata pana la 1 aprilie 2018.
De la comisarii ideologici sovietici care impuneau directivele NKVD-iste potrivit carora autoritatilor din Romania li se interzicea sa pomeneasca anumite cuvinte in declaratiile publice, am evoluat la cenzura comisarilor europeni, care ne impun directive asemanatoare.
URSS a murit, traiasca Uniunea Europeana si comisarii sai ideologici!
Prezumtia de nevinovatie e aplicabila lor dar noua celorlalti !?
De ex suporterilor care sunt scosi a gramada afara din stdion li se aplica masura interzicerii pe stadion desi nu e nici un proces in acest sens.. Ba mai mult si daca esti gasit nevinovat, ulterior tot ramai cu „pedeapsa”.. Deci aceeasi lege cu doua tipuri de ” pedeapsa” !?
Ps.. Ca fapt tragic-comic.. Pana la 1 aprilie .. alta data nu puteau gasi !?
johanis va primi dispensa?
Ca el toata ziua este cu „penalii” in gura
Off-topic:
http://evz.ro/mancarea-novel-food.html
http://evz.ro/kim-super-arma-perversa.html
Off-topic:
http://evz.ro/preot-femeile-abuzate.html
http://evz.ro/ue-carnatii-fara-carne-smantan.html