Învierea fiului văduvei din Nain. Predica Sfântului Luca al Crimeei: „Pe voi, care ați fost morți în păcate, Domnul v-a chemat la învierea duhovnicească”

 

Ev. Luca VII, 11-16:

11. Şi după aceea, S-a dus într-o cetate numită Nain şi cu El împreună mergeau ucenicii Lui şi multă mulţime. 

12. Iar când S-a apropiat de poarta cetăţii, iată scoteau un mort, singurul copil al mamei sale, şi ea era văduvă, şi mulţime mare din cetate era cu ea. 

13. Şi, văzând-o Domnul, I s-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu plânge! 

14. Şi apropiindu-Se, S-a atins de sicriu, iar cei ce-l duceau s-au oprit. Şi a zis: Tinere, ţie îţi zic, scoală-te. 

15. Şi s-a ridicat mortul şi a început să vorbească, şi l-a dat mamei lui. 

16. Şi frică i-a cuprins pe toţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Prooroc mare s-a ridicat între noi şi Dumnezeu a cercetat pe poporul Său. 

Predica Sfântului Luca al Crimeei

Ati auzit astazi, in citirea Evangheliei, cum Domnul Iisus Hristos l-a inviat in mod minunat pe fiul vaduvei din orasul Nain. Stiti ca Domnul i-a inviat si pe fiica lui Iair, si pe Lazar cel aflat in mormant de patru zile. Oamenii necredinciosi rad pe seama credintei noastre in invierea mortilor, considerand-o basm, legenda. Dar straniu, cu toate acestea ei cred cu naivitate ca mortii pot fi inviati prin metode stiintifìce.

In orasul Taskent, odata, s-a crezut intr-adevar ca poate fi inviat un copil mort deja de doi ani, al carui trup fusese imbibat cu acid azotic… Noi, crestinii, nu credem in asemenea „minuni” stiintifìce, dar credem ca la Dumnezeu toate sunt cu putinta.

Pilda spune ca intr-un orasel mic, Nain, era dus spre inmormantare singurului fìu al unei vaduve nefericite. Domnului Iisus Hristos i S-a facut mila de ea, i-a oprit pe cei care purtau sicriul si a spus: Tinere, tie-ti spun scoala-te! Si s-a sculat mortul si s-a ridicat, privind cu uimire imprejur.
Cu frica si cu evlavie citim despre invierea fiicei lui Iair, ascultam cu frica si cu cutremur cum a fost inviat Lazar, citim in Faptele Apostolilor ca Sfantul Petru a inviat-o pe crestina Tavita. El i-a scos pe toti din camera, s-a rugat si a spus:

Tavita, scoala-te! Iar ea si-a deschis ochii si, vazandu-l pe Petru, a sezut. El, dandu-i mana, a ridicat-o si, chemand pe sfinti si pe vaduve, le-a dat-o vie (Fapte 9, 36-41).

Noi credem din toata inima in faptul ca, cu ajutorul numelui Domnului Iisus Hristos, putem face totul, ca toate sunt in puterea Lui, totul este posibil, totul e realizabil. Asadar nimeni dintre noi sa nu se indoiasca despre veridicitatea acestor invieri minunate!

Dar sa ne gandim: de ce Domnul Iisus Hristos invia mortii? Ce L-a determinat la asa ceva? Dragostea si compatimirea pentru omul cel cazut, condamnat la moarte, Il indeamna spre aceasta. Citim in Evanghelie ca, inaintei invierii lui Lazar, Hristos era emotionat si I-au curs lacrimi din ochii sfinti… nu putea sa priveasca cum se sfasiau de durere Marta si Maria, surorile lui Lazar. Mila si dragostea Il calauzeau atunci. Dar oare numai mila? Doar dragostea? A fost si o alta cauza: trebuia sa arate neamului omenesc ca El, Domnul Iisus Hristos, este stapan si peste moarte. Era necesar ca oamenii, vazandu-L pe cruce rastignit, sa nu se tulbure.

Trebuia sa arate ca El putea sa nu moara, dar de bunavoie S-a dat pe Sine la moarte, pentru a ne mantui pe noi toti din moartea cea vesnica. A fost si o a treia cauza. Invierea lui Lazar trebuia sa insemne pentru noi chipul invierii noastre duhovnicesti, al mantuirii din moartea pacatelor spre viata vesnica.

Sfantul Apostol Pavel marturiseste ca invierea noastra din moartea pacate­lor la viata vesnica a fost principalul scop al Domnului Iisus Hristos. Pentru aceasta a venit El pe pamant, pentru aceasta S-a adus pe Sine jertfa.

Patrundeti sensul cuvintelor Apostolului Pavel despre Hristos:

Caci intru El locuieste trupeste toata deplinatatea Dumnezeirii, si deplini sunteti voi intru El Cel ce este Cap a toata Domnia si Stapania. Intru El ati fost taiati imprejur cu taiere imprejur nefacuta de mana, prin dezbracarea de trupul carnii intru taierea imprejur a lui Hristos (Coloseni 2, 9-11).

In Vechiul Testament, lui Moise i s-a dat porunca taierii imprejur. In Noul Testament ea este abandonata; nu mai trebuie sa ne taiem imprejur trupeste, fiindca in Hristos primim taierea imprejur duhovniceasca, ce are drept scop dezbracarea de trupul carnii, intru taierea imprejur a lui Hristos.

Ingropati fiind impreuna cu El prin Botez – spune Apostolul Pavel -, cu El ati si inviat prin credinta in lucrarea lui Dumnezeu Cel Ce L-a inviat pe El din morti. Iar pe voi, care erati morti in faradelegile si in netaierea imprejur a trupului vostru, v-a facut vii impreuna cu Sine, iertandu-ne toate gresalele, stergand zapisul ce era asupra noastra, care ne era potrivnic cu randuielile lui, si L-au luat din mijloc, pironindu-L pe cruce (Coloseni 2, 12-14).

Pe voi, care ati fost morti in pacate, Domnul v-a chemat la invierea duhovniceasca.

Va este clar, asadar, ce inseamna sa fii mort in pacate? O, da! Pacatul si moartea sunt inseparabile. Oare viata in pacate, in poftele trupului nu este o moarte lenta? Oare desfranarea si preadesfranarea, nepedepsite de vreo boala rea, nu duc la moarte? Oare betia nu distruge trupul, iar sufletul nu-l coboara pana la starea animalica? Oare minciuna nu putrezeste omul, cum carii mananca lemnul? Oare mandria si preainaltarea, vorbirea de rau si defaimarea nu resping prin mirosul lor urat? Iar vorbirea de rau este mirosul mortii. Viata in pacate, in slujirea josnica a patimilor si poftelor, nu este viata, ci descompunere. Descompunerea duce la moarte. De la aceasta descompunere se moare, mor cu aceasta moarte duhovniceasca mii si milioane de oameni nefericiti care nu L-au gasit pe Hristos, care nu cauta la El mantuire din descompunerea duhovniceasca.

Iar pe noi, cei care intelegem aceasta, care L-am primit pe Hristos in inima noastra si am primit de la El puterea de a fi copii ai lui Dumnezeu, Domnul ne cheama sa renastem:

Daca, intr-adevar L-ati ascultat si ati fost invatati intru El, asa cum este adevarul intru Iisus, sa va dezbracati de vietuirea voastra de mai inainte, de omul cel vechi, care se strica prin poftele amagitoare, si sa va innoiti in duhul mintii voastre, si sa va imbracati in omul cel nou, cel dupa Dumnezeu, zidit intru dreptatea si in sfintenia adevarului (Efeseni 4, 21-24).
Ca pe niste haine murdare, vechi, imbibate de necuratie, trebuie sa aruncam de pe noi pacatele, trebuie sa ne curatim de aceasta imbracaminte urat mirositoar e, cu toata inima sa dorim haina alba si curata, sa ne dezbracam de omul cel vechi, care se descompune in pofte si pacate, si sa ne imbracam in cel nou, zidit du­pa chipul lui Dumnezeu – sa ne imbracam in Hristos!

Iata spre ce ne indeamna Domnul, iata pentru ce era necesara invierea mortilor, aceasta preinchipuire a invierii duhovnicesti, dezbracarea omului cel vechi si imbracarea lui in cel nou, zidit dupa Dumnezeu in curatie si adevar.

Pentru aceasta a venit Domnul Iisus Hristos in lume si a suferit moarte muceniceasca, ingrozitoare, pentru a ne izbavi din stapanirea diavolului, care ne ademeneste cu pacatele si ne duce la moartea vesnica. Hristos ne-a dat pu­tere sa fim copii ai lui Dumnezeu si in numele Lui sa calcam pe diavolul, sa zdrobim capul sarpelui. Trebuie doar sa vrem, trebuie sa primim aceasta pute­re din mainile lui Hristos, trebuie sa ne rusinam de mirosul nostru urat al pacatului si de necuratia noastra si sa dorim sfintenia in Dumnezeu si adevarul. Si daca se va atinge de inima noastra harul lui Dumnezeu, daca ne vom innoi mintea, atunci va trebui sa ne traim viata cu totul altfel – o viata stralucind de curatie si de sfintenie. Ar trebui ca atunci, lepadand minciuna, sa graim ade­varul fiecare cu aproapele sau, caci unul altuia ne suntem madulare (Efeseni 4, 25). Trebuie sa uram minciuna, fiindca tatal minciunii este diavolul. Maniindu-ne, nu trebuie sa gresim – soarele sa nu apuna peste mania voastra (Efeseni 4, 26). Trebuie sa fim linistiti si blanzi, iar nu maniosi, aspri si necrutatori.

Cine a furat sa nu mai fure, ci mai degraba sa se osteneasca lucrand cinstit cu mainile sale, ca sa aiba sa dea celui ce are nevoie. Nici un cuvant rau sa nu iasa din gura voastra, ci numai cel care este bun, spre zidirea cea de trebuinta, pentru ca el sa dea har celor ce-l aud. Sa piara de la voi toata amaraciunea si intaratarea si mania si strigarea si blasfemia impreuna cu toata rautatea. Ci fiti buni intre voi, milostivi, iertandu-va unul altuia, asa cum si Dumnezeu v-a iertat voua in­tru Hristos (Efeseni 4, 28-29, 31-32).

Si atunci vom trai o viata noua, ca cei renascuti cu adevarat in apa Botezului, ca unii care am murit pacatului. Atunci vom fi ucenici adevarati si autentici ai lui Hristos!

Sa dorim aceasta minunata renastere duhovniceasca, aceasta viata noua, curata si sfanta!

Sa cerem de la Dumnezeu ca, prin harul si milostivirea Sa, sa dezbrace de pe noi chipul urat mirositor al omului care se descompune in pacate si pofte, si sa ne imbrace in hainele luminoase si curate ale vietii vesnice. Amin!

22 octombrie 1944

(sursa: Sfantul Luca al Crimeei, Predici, Ed. Sophia, Bucuresti, 2009)