Armata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară EXTREMĂ a „internetului lucrurilor” care poate interconecta ARMELE și VEHICULELE

Author:

Traducere de pe http://www.zerohedge.com, articol publicat pe 29 septembrie 2017

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Poate că Elon Musk avea dreptate…

După cum ne arată DefenseOne , liderii militari ai Statelor Unite s-au pus de acord despre modul cum vor asigura dominația militară americană în secolul XXI: conectează totul cu… totul! Rezultatul? Un sistem nervos cefalopoidal inimaginabil de mare, înarmat cu cele mai avansate arme din lume și care să controleze toate echipamentele militare aflate în dotarea celei mai puternice armate de pe glob.

Vă sună cunoscut? Ar trebui…

O rețea militară – o variantă extremă a „internetului lucrurilor” – ar conecta totul, de la avioanele F-35 până la distrugătoarele Marinei, de la blindajul tancurilor care străbat câmpul de luptă și până la fiecare dispozitiv purtat de soldați – fiecare armă ar fi conectată. Fiecare armă, vehicul și dispozitiv ar fi legate între ele, schimbând între ele informații și fiind constant avizate de prezența și starea oricărui alt nod de comunicații, într-o rețea cu adevărat globală.

Mai mult ca sigur că dezvoltarea acestor arme „inteligente” l-ar scoate din sărite pe Elon Musk, CEO-ul Tesla, care a avertizat în mod repetat că inteligența artificială (IA) și mașinăriile capabile să învețe reprezintă în viitor o amenințare mai mare pentru Statele Unite decât o reprezintă Coreea de Nord.

Când oamenii văd roboți pe stradă omorând oameni, nu știu cum să reacționeze întrucât totul pare atât de ireal”, spune el.

„Inteligența artificială este unul dintre rarele cazuri în care trebuie să fim proactivi în privința reglementărilor, în loc să fim reactivi. Cred că în timp ce noi suntem reactivi la reglementările IA, e deja prea târziu.”

Statul Major a Armatei SUA și-a prezentat deja viziunea pentru rețeaua militarizată în cea mai recentă expunere a Strategiei Militare Naționale, care pune bazele planurilor de construcție a armelor viitorului. Pe un ton ușor ironic, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David Goldfein a spus că își bazează planul pe un anume producător de mașini electrice care pierde bani. Goldfein a mai declarat că e impresionat de posibilitățile Tesla de a extinde de la distanță capacitatea bateriilor mașinilor electrice pentru cei care fugeau din calea uraganului Irma.

În ultimele luni, Statul Major a pus la punct cea mai nouă versiune a Strategiei Militare Naționale. Spre deosebire de cele dinainte, este secretă. Dar este o strategie care cere implicare și colaborare între toate serviciile. Tot în ultima perioadă, cel puțin doi șefi de servicii au vorbit deschis despre direcțiile surpinzător de asemănatoare spre care își canalizau eforturile. Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul David Goldfein, aflat la o întrunire a Asociației Forțelor Aeriene ținută în septembrie la Maryland, a spus în fața unei mări de uniforme albastru-închis că și-a „revizuit” planurile privind Forțele Aeriene după discuțiile cu ceilalți șefi de stat major „ca parte a creării strategiei militare secrete”. Viitorul Forțelor Aeriene? Ei bine, acest serviciu ar trebui să fie precum al unui anume producător de mașini electrice…

„Fiecare vehicul Tesla este conectat cu toate celelalte vehicule Tesla”, a spus Goldfein, referindu-se la o prezentare a lui Elon Musk despre modul în care autovehiculele lui învață din expriența lor colectivă. „Dacă o mașină Tesla lovește o groapă, toate mașinile Tesla care vin din spate – dacă se conduc singure – vor evita groapa imediat. Dacă mașina este condusă de o persoană, atunci mașina va ajusta în mod automat șocul în cazul în care persoana nu va evita groapa.”

Goldfein a devenit și mai entuziast când s-a referit la abilitatea Tesla de a crește de la distanță capacitatea bateriilor mașinilor în sud-estul SUA, pentru a ușura evacuarea din calea recentelor uragane.

„Cum ar arăta lumea dacă am conecta ceea ce avem în acest fel? Dacă privim lumea prin lentila unei rețele, în contrast cu cea a platformelor individuale: bruiajul electronic cunoscut imediat nu ar fi evitat apoi automat? La fiecare trei minute, un vehicul aerian decolează undeva pe glob. Platformele sunt noduri într-o rețea.”, a mai spus șeful Forțelor Aeriene.

După cum explică DefenseOne , ideea unei rețele militare vine din conceptul de „rețea de centre de luptă”, concept apărut cu mai mult de zece ani în urmă. Oricum, recenta propunere a liderilor militari la ultima revizuire este mai puțin o strategie destinată să crească eficiența ci mai mult un plan de a conecta toate echipamentele militare într-o singură rețea. Rezultatul ar fi o mai bună coordonare și operațiuni mai rapide și mai devastatoare în aer, la sol, pe apă, în spațiu sau în ciber-spațiu.

Foto: http://www.zerohedge.com/sites/default/files/images/user245717/imageroot/2017/09/11/2017.09.28skynet_0.JPG

Forțele Aeriene au început să facă investiții mari în tehnologii pentru transferul de date. Site-ul mai spune că experimentele cu generația următoare de aeronave ușoare de atac se referă în egală măsură la aparatura în sine dar și la capacitatea de interconectare.

„Nu e doar despre ce arme cumpăr și ce pot face aceste arme ci, chiar mai important, pot ele să se interconecteze? Pot ele să comunice între ele? Putem noi să le legăm într-o rețea bazată pe informații care pot fi utilizate în comun și care să mă ajute să depășesc provocările pe care le am acum privind securitatea?” a spus Goldfein.

Consiliul Științific al Forțelor Aeriene studiază cum poate controla o rețea de echipamente militare inclusiv aeronave ușoare de atac, tancuri și chiar drone fără echipaj uman. James Chow, noul șef al consiliului, a declarat pentru DefenseOne că studiul vizează inclusiv conectarea cu alte servicii.

Dupa cum arată DefenseOne , Chow mai spune că, deși cea mai mare parte a cercetărilor privind rețeaua militarizată este condusă de Forțele Aeriene, odată implementat, orice sistem va include foarte probabil și arme ale altor servicii, ca de exemplu distrugătoarele Marinei Americane.

„Scopul nostru este să sprijinim Forțele Aeriene să își planifice operațiuni în care să poată să încorporeze senzori și platforme comune cu ale altor sevicii, ca de exemplu distrugătoarele; cred că acest aspect este parte din acest scop. Și se află pe tabla noastră de studiu” a mai spus Chow, adăugând că studiul are „cel mai înalt grad de prioritate pentru conducerea Forțelor Aeriene”.

Potrivit generalului-locotenent Robert Walsh, șeful Comandamentului de Tehnici de Luptă al Pușcasilor Marini și Comandant adjunct pentru Tehnici de Luptă și Integrare, Forțele Navale se uită, de asemenea, la tancurile conectate între ele prin intermediul blindajului. Șefii Marinei Militare au autorizat și ei cercetări privind conectarea tuturor obiectelor de pe apă, de la sol, din aer, din spațiu și ciber-spațiu. Nu este nici-o exagerare. Amiralul John Ricahrdson, Șeful Operațiunilor Navale a declarat la începutul anului, la o expoziție a Marinei Militare, că mai degrabă și-ar dori să interconecteze totul, explicând că realizarea unui asemenea sistem ar fi crucial pentru a a păstra dominația militară a SUA.

Ca un mic amuzament, DefenseOne notează că, în ciuda asemănărilor izbitoare, liderii militari urăsc comparațiile dintre proiectele lor de casă și orice element din intriga franchizei Terminator.

Deși comunicațiile instantanee dintre unitățile militare ar crește fără îndoială eficiența și avantajele tactice într-un conflict armat, așa cum sublinia și Musk, astfel de proiecte ar trebui totuși privite cu îngrijorare.

2 thoughts on “Armata SUA construiește pe ascuns SkyNet – o variantă militară EXTREMĂ a „internetului lucrurilor” care poate interconecta ARMELE și VEHICULELE”

  1. si rusii vin tare din urma cu dracovenii din astea de exemplu sistemul „Ratnik 3” il face pe soldat asemanator lui „iron man” (filmul sf)..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X