Femeile însarcinate, persoanele în varsta cu boli cronice și copiii trebuie să evite consumul de ton (Ton Albacora) în conservă din cauza conținutului de metale grele (plumb, cadmiu și mercur).
Asociația Pro Consumatori (fostă Asociaţia pentru Protecţia Consumatorilor din România – APC România) membră a Organizației Europene a Consumatorilor, a analizat 33 conserve de ton distribuite de către: Interbrands Marketing & Distribution, Defne Selos, Serpico Trading, De Silva Exclusiv, Tymbark Maspex Romania, Garom Food, Ivico Total Distribution, Whiteland Import-Export, Nordic Import Export, Parma Food Group Distribution, Mico Total Distribution, Queen Monaco Services, Safeway International, Hame Romania, Dinadi si Cyrom Romania. Acest studiu face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor astfel încât aceştia să facă achiziții în cunoștință de cauză.
Studiul a fost realizat de către o echipă de experți ai APC, coordonați de către conf. univ. dr. Costel Stanciu. Experții APC România au realizat analiza informațiilor de pe eticheta conservelor de ton, prilej cu care au fost constatate următoarele asptecte/
Conservele de ton analizate provin din mai multe țări: 30% din Thailanda, 21% din Filipine, 15% din Spania, 6% din Ecuador, 6% din Cote D Ivoire, 3% din Bulgaria, 3% din Vietnam, 3% din Ghana, 3% din Seychelle, 3% din Mauritius, 3% din Grecia şi 3% din Italia.
64% dintre conservele analizate au în compoziție ulei vegetal, dintre care:
– la un procent de 15% nu se specifică tipul de ulei vegetal;
– 3% folosesc ulei de rapiță;
– 18% folosesc ulei de floarea soarelui;
– 15% folosesc ulei de soia.
Specia de ton folosită la fabricarea conservei:
– 55% folosesc Katsuwonus pelamis;
– 27% nu declară specia de ton ;
– 15% folosesc Ton Albacora;
– 3% folosesc Ton Tonggol.
Cantitatea de ton din conservele analizate variază între 60% și 70,5% din cantitatea netă a conservei.
Doar 61% dintre producători declară zona de unde a fost pescuit peștele, după cum urmează:
– 37% în zona FAO 71;
– 12% în zona FAO 51;
– 6% în zona FAO 77/78;
– 6% în zona FAO 87.
Valoarea energetică per 100 g produs variază astfel:
între 70 kcal şi 118 kcal pentru conservele de ton în suc propriu;
între 132 kcal şi 496 kcal pentru conservele de ton în ulei vegetal, respectiv ulei vegetal şi saramură.
Cantitatea de proteină din 100 g produs variază între 13 g și 27 g. De menționat faptul că valorile ridicate de proteine din unele tipuri de conserve de ton sunt date şi de către proteinele de origine vegetală din uleiurile vegetale folosite în unele rețete;
Cantitatea de lipide din 100 g produs variază între 0,2g și 35 g. Maximele sunt date de uleiurile folosite în rețetele unor producători;
Cantitatea de sare din 100 g produs variază între 0,17 g şi 1,8 grame.
Zilnic, aproximativ 300 de tone de apă contaminată radioactiv ajunge în apele oceanului Pacific
În urmă cu şase ani (11 martie 2011), urmare a dezastrului de la centrala nucleară de la Fukushima (Japonia), a avut loc cea mai mare deversare radioactivă din istorie. Considerând faptul că incidentul a avut loc în imediata apropriere a oceanului Pacific, studiile de specialitate estimează că cel puţin 80% din deşeurile rezultate în urma accidentului s-au deversat în apele Pacificului.
Reprezintă, însă, radiaţiile rezultate în urma dezastrului de la Fukushima o problemă? Părerile sunt împărţite, însă este o certitudine faptul că, în fiecare zi, aproximativ 300 de tone de apă contaminată radioactiv ajunge în apele oceanului Pacific, în prezent neexistând vreo variantă pentru stoparea acestui flux. Având în vedere faptul că, cel puţin până în acest moment al istoriei, omenirea nu s-a mai întâlnit cu un dezastru asemănător din punct de vedere al proporţiei, precauţia este cea mai bună tactică.
În ceea ce priveşte fauna din zona centralei de la Fukushima, un studiu publicat în revista PNAS („Proceedings of the National Academy of Sciences” – „Lucrări ale Academiei Naționale de Științe”) arată că peştii de apă dulce şi vieţuitoarele localizate pe fundul oceanului de lângă Fukushima au un risc mai ridicat de contaminare cu Cesiu radioactiv (Cs) decât cele mai multe alte tipuri de peşte oceanic din aceeaşi zonă; acest risc se micşorează cu cât peştii se îndepărtează mai mult de locul dezastrului. Totuşi, reprezintă contaminarea radioactivă o problemă? În mod direct, s-a estimat că a crescut concentraţia de Cs 137 (Cesiu 137) cu 2, pana la 3 ori, înregistrându-se concentraţii similare, dacă nu chiar mai mari decât cele de la Cernobîl. În mod indirect, contaminarea radioactivă are un impact semnificativ asupra mărfurilor provenite din zona afectată (Asia, Oceania, Australia şi America de Nord), printre acestea regăsindu-se si produsele alimentare. Produsele alimentare, în speţă conservele de peşte (ton), uleiul de peşte, produsele semi-preparate din peşte, toate prezintă, conform măsurătorilor efectuate, o radioactivitate sporită, acesta fiind şi motivul pentru care aceste produse sunt vândute, uneori, la un preţ redus pe rafturile magazinelor de tip supermarket.
„La alegerea unei conserve de ton trebuie să se aibă în vedere conținutul de ton din conservă, cantitatea de proteine, de grăsimi şi de sare la 100 grame produs. Un alt aspect important îl reprezintă şi locul unde a fost pescuit peştele întrucât cel capturat în Oceanul Pacific este iradiat cu Cesiu 137 în urma accidentului nuclear de la Fukushima din anul 2011. Din păcate, ingerarea unui aliment radioactiv este cea mai gravă formă de poluare, iradierea în acest caz fiind de 20 de ori mai mare decât iradierea exterioară a corpului în aceleaşi condiţii privind cantitatea de element radioactiv. Recomand consumatorilor să evite conservele de ton care au în compoziţie peşte capturat în Oceanul Pacific, respectiv din următoarele zone: FAO 61, 67, 71, 77, 81, 87 şi 88. De asemenea, consumatorii nu trebuie să achiziționeze conservele de ton care au ambalajul bombat, lovit, cu puncte sau pete de rugină, acestea reprezentând un adevărat pericol pentru sănătatea lor” a precizat Domnul, Conf. Univ. Dr. Costel STANCIU, Presedinte APC .
Nutriționist: „Mă îngrijorează faptul că găsim pe piaţa noastră conserve de ton care conţin glutamat monosodic”
„Încep această analiză, gândindu-mă întâi la beneficiile consumului de peşte sălbatic. Trebuie să ştim că peştele reprezintă o sursă foarte importantă de proteine şi grăsimi sănătoase, consumul acestuia scăzând inflamaţia în organismul nostru şi reducând per ansamblu riscul de a căpăta afecţiuni cronice. Încorporarea în dieta noastră săptămânală a peştelui sălbatic poate fi una dintre cele mai bune decizii, în vederea asigurării unui plan nutriţional viu care să asigure un nivel optim al sănătăţii. Nu este deloc întâmplător că dieta mediteraneană este recunoscută în lume ca fiind una dintre cele mai sănătoase, peştele constituind piatra de temelie a acestei diete.
Un studiu intitulat “A quantitative analysis of fish consumption and coronary heart disease mortality” publicat în anul 2005 în American Journal Preventive Medicine asociază în mod direct scăderea cu 17% a riscului de deces, cauzat de incidenţa bolilor coronariene de consumul unor cantităţi mici de peşte. Nu trebuie să uităm că din aprox. 150.000 de decese care se înregistrează anual în România, circa 60% dintre acestea sunt generate de declanşarea bolilor cardiovasculare, constituind prima cauză a decesului. Acelaşi studiu a concluzionat că adăugarea unei porţii suplimentare de peşte în dieta săptămânală a fost asociată cu o reducere suplimentară a riscului de deces cu 3,9%.
Întotdeauna voi susţine consumul peştelui sălbatic de dimensiuni mici, pentru că el conţine cantităţi însemnate de acizi graşi Omega 3, având rolul direct de a reduce riscul de a căpăta cancer, boli autoimune, afecţiuni alergologice sau tulburări psihice. Referindu-mă strict la conservele de ton care se comercializează pe piaţa românească, sunt nevoit să lansez un semnal de alarmă în privinţa consumului acestui tip de peşte, avertizând toate mamele însărcinate. Evitând consumul de ton, scade riscul intoxicării copilului cu metale grele şi este extrem de important acest aspect. Mercurul este un element toxic care se acumulează în rinichi, plămâni şi la nivelul pielii, iar în cantităţi ridicate poate produce numeroase probleme de sănătate, dintre acestea amintind: tahicardia, hipertensiunea, pierderea auzului, memoriei, părului, dinţilor şi a unghiilor, apariţia unor probleme neurologice etc.
Sunt de părere că eticheta conservei de ton ar trebui să cuprindă această avertizare, fiindcă nu toate mamele însărcinate cunosc aceste detalii, considerând în acelaşi timp că şi instituţiile media ar trebui să informeze publicul larg asupra acestor aspecte care au legătură cu siguranţa alimentară. Este binecunoscut faptul că tonul conţine cantităţi mari de metilmercur, Paul Drevnik, asistent de cercetare la University of Michigan constatând că în ultimii 50 de ani nivelul acestui metal greu a crescut de aprox. 6 ani în tonul cu aripioare galbene. O porţie de ton light care cântăreşte aprox. 150 gr conţine 18.11 micrograme de metilmercur, în timp ce în 150 gr de ton albacore putem regăsi 49,53 micrograme de metilmercur. Cea mai mare cantitate de metilmercur o găsim în 150 gr de ton steak, fiind aproximată la 97,49 micrograme.
Trebuie să amintesc că Environmental Protection Agency (EPA) a stabilit că ingestia zilnică a unei cantităţi de mercur de 0,1micrograme/1 kg este considerată ca fiind sigură pe toate categoriile de persoane, incluzând mamele însărcinate. CDC a reglementat această limită a siguranţei la valoarea zilnică de 0,3 micrograme de mercur/ 1 kg. Astfel, o persoană care cântăreşte în medie 60 kg ar trebui să nu ingere mai mult de 18 micrograme de metilmercur în fiecare zi. Totuşi, nu există un brand de conserve de ton care să specifice pe eticheta produsului câte micrograme de metilmercur se regăsesc într-o singură cutie. Acest lucru ar trebui să ne dea de gândit, fiind de părere că ar trebui să avem rezerve serioase în privinţa consumului conservelor de ton.
În schimb, ţin să încurajez consumul heringului, midiilor, stridiilor, păstrăvului sălbatic, sardinelor sau a somonului sălbatic de Alaska. Ca linie generală, ar trebui să ne orientăm către peştii de dimensiuni mici, întrucât cantitatea de metilmercur acumulată nu este la fel de ridicată precum cea regăsită în peştii mari de pradă ( ex. peştele spadă, macroul rege, rechinul, tonul bigeye, tonul albacore, tonul cu aripioare galbene). Mă îngrijorează faptul că găsim pe piaţa noastră conserve de ton care conţin glutamat monosodic ( E621), acest aditiv alimentar fiind menit să accentueze gustul mâncării, dar pe partea cealaltă fiind toxic pentru creier sau pentru alte organe. De asemenea, nu recomand consumul conservelor de ton copiilor care suferă de alergii sau de intoleranţă la histamină, deoarece conţine cantităţi ridicate de histamină, neurotransmiţător activat în declanşarea reacţiilor alergice.
În încheiere, aş recomanda limitarea consumului conservelor de ton, iar în situaţia în care veţi decide să le incorporaţi în dieta familiei, atunci aş alege numai acele branduri care menţionează pe etichetă că fileul de ton îşi are originea în pescuitul durabil şi controlat, prins unul cate unul la undiţă şi conservat în sare marină, condimente şi în uleiul extravirgin de măsline.
Alimentele vii sunt cele mai eficiente medicamente şi nu uita că suntem ceea ce mâncăm.” – nutriţionist Dumitru Bălan
Conserva de ton natural (în suc propriu) conţine un nivel ridicat de sodiu şi sare
”Este foarte adevărat că de multe ori, o cutie de ton ne-a salvat cina, în momentele în care deschideam uşa frigiderului gol. În fond, este comod să avem în cămară câteva cutii, dar oare cât afectează caloriile acestora asupra modului de viaţă sănătos? Pentru cei ce doresc să slăbească este oare mai bine să consume ton în ulei sau ton natural? Haideţi să clarificăm câteva aspecte: mai întâi de toate este bine să ştim că tonul la conservă, vine preparat din diferite părţi a peştelui; cele mai preţioase sunt filé-ul care este slab şi burta care este grasă; părţile cele mai puţin preţioase ale tonului sunt cele de lângă cap şi gât. Un paradox în acest caz în opinia mea, este faptul că nu este obligatoriu conform legii să fie menţionat pe eticheta produsului, din ce parte a tonului a fost produsă conserva!
Tonul natural este conservat în apa de fierbere, conţine puţine calorii (100 calorii pe 100 grame de produs) şi cu toate că este recomandat destul de des în diete, nu este solutia cea mai bună pentru sănătate, întrucât conţine mult sodiu şi nu este nici sursă de Omega 3, nici de proteine şi nici nu are un gust foarte invitant. În schimb, tonul în ulei este conservat în cele mai multe cazuri în ulei de seminţe şi de măsline. Faptul că uleiul penetrează în filé-ul de ton, face ca acesta să fie delicios, în contrar celui în suc propriu. Bineînţeles are mai multe calorii (190 calorii pe 100 de grame produs).
Nici în cazul conservei de ton în ulei nu asimilăm Omega 3, întrucât grăsimea provine din uleiul conţinut. Şi pentru a răspunde întrebării care ton este mai adecvat unui stil de viaţă sănătos, personal optez pentru tonul în ulei, pe care îl vom scurge foarte bine de acesta din urmă. Conserva de ton natural (în suc propriu) conţine un nivel ridicat de sodiu şi sare, nu recomand întrucât acestea din urmă sunt inamicii retenţiei şi nu în ultimul rand, al persoanelor care suferă de tensiune arterială. Cât priveşte conservele numite ‘’fulgi de ton’’, nu le recomand sub nicio formă, întrucât nu avem certitudinea a ceea ce consumăm.” Profesor Master of Academy Gabriella Pascaru Bisi – Blogger Gourmet Arta Gustului; Ambasador Food Revolution Romania; Ambasador Whirlpool Romania.
„Tonul este un peşte pelagic şi prădător care colonizează marea parte a mărilor şi oceanelor planetei. Numele de ton vine de la Thunnus, genul căruia îi aparţin diferitele specii de peşti. Cel mai apreciat ton şi, probabil, din cauza asta şi cel cu risc mai mare de extincţie este tonul rosu (Thunnus thynnus). Tonul în cutie este un produs care provine din tăierea, gătirea, sterilizarea şi ambalarea muşchiului de peşte sau a fragmentelor de muşchi. Există 2 tipuri de produs şi anume ton în ulei şi ton natural (în suc propriu) care diferă între ele doar prin lichidul de guvernare care este uleiul sau saramura în ultimul caz. Tonul este ambalat fie în recipiente de sticlă, fie în cutii de diferite dimensiuni. Cutiile mari sunt cele mai bune asta deoarece o cutie mică nu poate să conţină un adevărat bloc muscular, ci doar fragmente de muşchi care rămân din ambalarea în recipiente mari. Dacă deschideţi o cutie de ton şi găsiţi în interior ton cu aspect de tocat, măcinat, este vorba de un produs de foarte slabă calitate.
Nu cumpăraţi şi nu mâncaţi ton care are aspectul unor fragmente mici ce plutesc în ulei sau saramură. Sunt resturi care pot afecta sănătatea. Eticheta este importantă şi citiţi-o cu atenţie: tonul nu trebuie să conţină decât sare, ulei sau apă. Prezenţa potenţiatorilor de gust tip E621 sau glutamat monosodic indică un produs de proastă calitate. Metoda cu care este capturat tonul influenţează foarte mult calitatea cărnii sale. S-a demonstrat că o activitate musculară intensă în timpul capturii produce acumularea de acid lactic în muşchi şi deci reducerea pH. Acidul lactic atacă proteinele musculare modificându-le consistenţa şi reducându-le valoarea comercială.
Asiguraţi-vă că tonul provine de la mărci cunoscute şi recunoscute pentru pescuitul sustenabil (AsdoMar în fruntea listei, cel mai bun ton şi pescuit sustenabil, urmat de Rio Mare). Dacă o cutie de ton este mai ieftină decât o alta nu înseamnă că este şi mai economică. Este posibil să conţină mai mult lichid, de aceea citiţi pe eticheta care este greutatea produsului scurs. Daca doriţi ton în ulei alegeţi pe cel în ulei de măsline şi nu ulei vegetal sau ulei de turte de măsline (olio di sansa). Fiţi foarte atenţi la zona de pescuit care trebuie să fie indicată în eticheta cu numele FAO urmat de cifre, de exemplu zona FAO 71 se referă la Pacificul central partea occcidentală, FAO 51 şi 57 Oceanul indian, FAO 61, zona Pacificului care cuprinde şi Japonia cu Fukushima.
Majoritatea tonului din cutii, este ton cu aripioare galbene şi provine din zonele 71, 51, 57. O problemă a tonului este concentraţia de contaminanţi, plumb, cadmiu si, cel mai faimos mercurul, abundent în peştii de dimensiuni mari din cauza poluării mediului. Mercurul are origini naturale, eroziuni, activităţi vulcanice, dar poate proveni şi din activităţi umane (industrie, pesticide, medicamente). În apa, forma anorganică a acestui element este transformată de către microflora marină în forma organică metilmercur care se acumulează în ţesutul peştilor. Acest compus este prezent în toate organismele acvatice şi, în special, în cele care se găsesc în vârful catenei alimentare (ton, peşte spadă, rechin etc). Pentru ton, legislaţia europeană a stabilit că limita 1 microgram pe gram de carne. Un studiu realizat de curând pe exemplare capturate în strâmtoarea Messina au demonstrat valori medii de 3 micrograme pe gram, deci mult superioare limitei admise. Efsa a stabilit că doza sigură săptămânală este de 1,3 micrograme / kg. corp de metilmercur care poate fi depăşită uşor de marii consumatori. Din acest motiv este indicat ca femeile gravide, să nu depăşească 170 gr ton pe săptămână şi un adult sănătos să nu consume mai mult de 340 gr. Tonul în cutie nu este recomandat copiilor. O altă problemă de luat în seamă este excesul de histamină, o moleculă derivată din carboxilarea aminoacidului histidina şi care în organismul uman are rol de neurotransmiţător şi mediator chimic al inflamaţiei.
Histamina în exces poate fi responsabilă de reacţii alergice şi de sindromul scombroid. Caracteristici nutriţionale : tonul conţine proteine nobile şi între 100-190 kcal pe 100 gr de produs. Nu conţine glucide şi colesterolul este în cantitate medie – 63mg/100 gr. De asemenea, sunt prezenţi acizii graşi Omega 3, săruri de P, K, Na, Fe şi iod în cantităţi suficiente. Mai conţine vitamina A şi niacina, vit. B12 fiind distrusă în procesul de sterilizare.Tonul în cutie este un produs versatil, vedeta salatelor cu orez şi, nu numai, şi care, dacă e de calitate poate fi folosit de 2 ori pe săptămână. Deţi mai scump, tonul conservat în borcane de sticlă este mult mai indicat decât cel din cutii. În rest, consumaţi peşte de talie mică, mai puţin contaminaţi cu metale grele.” – Marie Vrânceanu Nutriţionist specializat în nutrigenomică. Membru Espen (The European Society for Clinical Nutrition and Metabolism), Membru ASN (American Society for Nutrition), Membru TOS ( The Obesity Society,USA), Membru ASMBS (American Society for Metabolic and Bariatric Surgery), Membru ELMO (European Lifestyle Medicine), Membru AMIA (Associazione medici italiani antiaging).
Doctor: „Recomand pacienţilor mei consumul de peşte proaspăt”
„Conservele din peşte ne urmăresc încă din vremea comunistă. Pe atunci, alături de crenvurştii şi ciocolata chinezească, reprezentau delicatese inaccesibile tuturor românilor. Astăzi, conservele de tot felul se găsesc la discreţie în orice magazin. Le cumpărăm pentru că sunt uşor de accesat şi preparat. Nu necesită decât puţină tehnică pentru a le desface, legume şi, poate, câteva felii de pâine. Conservele sunt făcute pentru momentul în care nu avem acces la mâncare proaspătă şi pentru a păstra alimente care nu aparţin anotimpului pe care îl parcurgem. Conservarea în sine are un istoric românesc sănătos şi se întamplă prin fierbere, sărare şi afumare. Nu acelaşi lucru se întamplă cu peştele conservat disponibil în magazine. În marea lui majoritate conţine potenţiatori de gust şi alţi conservanţi. În cazul în care dorim să consumăm o conservă de peşte, este bine să urmărim termenul de valabilitate, dacă conservarea s-a facut în apă cu sare şi dacă mai conţine şi alte tipuri de conservanţi. Din punct de vedere nutriţional, conservele sunt considerate „hrană moartă” cu un foarte mic aport nutriţional, uneori chiar deloc.
Recomand pacienţilor mei consumul de peşte proaspăt, preparat simplu, tradiţional, pe grătar sau la cuptor. Peştele, indiferent de varietatea sa, alb sau roşu, trebuie să constituie o parte importantă din alimentaţia noastră. Conţine proteine usoare şi minerale, se digeră uşor şi este curat, mai ales dacă provine din ape curgătoare, este de captură şi nu provine din crescătorii. Consumaţi peşte conservat doar în cazuri excepţionale, iar conservele le pastraţi pentru drumeţii montane, unde accesul la hrană proaspată nu este facil.Nu consumaţi conserve în perioada călduroasă, pot fi depozitate în condiţii nepotrivite şi nu conţin nutrienţii necesari acestei perioade a anului.” Dr. Florin Ioan Bălănică, Specialist în medicina personalizată, nutriție și nutrigenomică, Fondator al „Școlii pentru Sănătate și Longevitate”, Membru al „Academiei Americane de Nutriție și Dietetică”, Reprezentant pentru România al „Organizației Europene pentru Medicina Stilului de Viață” (ELMO).
Ma ucide ea…..