Schimbarea la față a Domnului. Omilia Sfântului Maxim Mărturisitorul

Sfânta Evanghelie după Matei 17, 1-9

Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte.

Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina.

Şi iată, Moise şi Ilie s-au arătat lor, vorbind cu El.

Şi, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voieşti, voi face aici trei colibe: Ţie una, şi lui Moise una, şi lui Ilie una.

Vorbind el încă, iată un nor luminos i-a umbrit pe ei, şi iată glas din nor zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L”.

Şi, auzind, ucenicii au căzut cu faţa la pământ şi s-au spăimântat foarte.

Şi Iisus S-a apropiat de ei, şi, atingându-i, le-a zis: Sculaţi-vă şi nu vă temeţi.

Şi, ridicându-şi ochii, nu au văzut pe nimeni, decât numai pe Iisus singur.

Şi pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneţi ceea ce aţi văzut, până când Fiul Omului Se va scula din morţi.

Talcuire la Schimbarea la Fata de Sfantul Maxim Marturisitorul

Prin stralucirea luminoasa a fetei Domnului, aparuta pe munte, de trei ori fericiti apostolii au fost calauziti tainic, in chip negrait si necunoscut, spre puterea si slava lui Dumnezeu de toate fapturile necuprinsa, invatand ca lumina ce s-a aratat simturilor lor e simbolul ascunzimii nearatate. Caci precum aici raza luminii fa­cute biruieste lucrarea ochilor, ramanand neincaputa de ei, asa si acolo Dumnezeu intrece toata puterea si lucrarea mintii, nelasand in vreme ce intelege nici o forma in cel ce primeste intelegerea. Iar prin vesmintele albe au cunoscut totodata si in chip vrednic de Dum­nezeu maretia operei lui Dumnezeu din fapturi, proportional cu ratiu­nile dupa care au fost facute, si tainele ascunse in cuvintele Sfintei Scripturi, dupa cat pot fi intelese. Caci deodata cu cunostinta lui Dumne­zeu se dezvaluie intelesul Scripturii, prin Duhul, si intelepciunea si cu­nostinta cea din fapturi, prin Acelasi, prin Care iarasi se descopera El, in mod proportional. Iar prin Moise si Ilie, care se afla cu El pe amandoua partile, au aflat, potrivit cu multe sensuri, printr-o adevarata contemplatie, multe moduri de cunoastere a tainelor.

Intelesul duhovnicesc al lui Moise si Ilie

Intai au primit prin Moise si Ilie cunostinta prea bine credincioasa ca impreuna cu Cuvintul si Dumnezeu trebuie sa se afle si cuvintul legii si al proorocilor, ca unele ce sunt si se graiesc din El si despre El si sunt asezate in jurul Lui.

Apoi au invatat prin ei ca impreuna cu El se afla intelepciunea si bunatatea cea dintai, deoarece prin ea porunceste Cuvantul cele ce tre­buie facute si opreste de la cele ce nu trebuie facute, iar tipul ei a fost Moise (caci credem ca barul legiferarii este un har al intelepciunii) ; a doua, deoarece prin ea indeamna si intoarce Cuvantul la viata dumne­zeiasca pe cei ce s-au abatut de la ea. Iar tipul ei a fost Ilie care a ara­tat prin el toata harisma prooroceasca. Caci e semnul caracteristic al bunatatii intoarcerea celor rataciti cu iubire de oameni, fapta ai carei vestitori ii cunoastem pe prooroci.

Sau au primit cunostinta si mustrarea pedagogica : Cea dintai, pentru ca prin ea se daruieste oamenilor stiinta binelui si a raului. „Dat-am, zice, inaintea fetei tale viata si moartea” (Deut., 30, 19), pe una spre a o alege, pe alta spre a fi ocolita si spre a nu cadea, din nestiinta, in rau ca in bine. Aceasta s-a aratat ca a facut-o Moise, preinchipuind in el simbolurile adevarului. A doua, pentru ca ea este folosita fata de cei fara rusine si fata de cei ce amesteca fara deosebire cele neamestecate, ca Israel pe care l-a certat marele Ilie care a adus, in calitate de ratiune, la intelegere si simtire, neintelegerea si impietrirea celor ce s-au lipit cu totul de rau.

Sau iarasi au fost luminati, ca la Cuvantul, ca la cel ce e Adevarul, sunt si se refera tipurile tainelor, si la El se aduna, ca la inceputul si sfirsitul lucrarii legii si proorocilor.

Sau invata ca cele facute dupa Dumnezeu si de Dumnezeu, adica firea lucrurilor si timpul, se arata deodata cu Dumnezeu, cand Se arata El cu adevarat, pe cit e cu putinta, ca unele ce sint langa El, Cauzatorul si Facatorul lor. Dintre acestea, Moise e tipul timpului, nu numai ca dascalul timpului si al numarului referitor la el (caci primul el a numa­rat timpul la facerea lumii) si ca invatatorul cultului vremelnic, ci si ca cel ce nu intra trupeste la odihna impreuna cu aceia pe care i-a con­dus inainte de dumnezeiasca Evanghelie ; caci asa e timpul care nu ajunge sau nu intra prin miscare, impreuna cu aceia pe care obisnu­ieste sa-i treaca in viata dumnezeiasca a veacului viitor. Caci are pe Iisus ca succesor al intregului timp si veac ; chiar daca, de altfel, ra­tiunile timpului staruiesc in Dumnezeu, cum arata tainic intrarea legii data in pustie prin Moise, impreuna cu cei ce au primit pamintul faga­duintei. Caci timpul este veac (eon), cand se opreste din miscare, si veacul sau eonul este timp, cand, purtat de miscare, este masurat. Ast­fel, ca sa cuprind intr-o definitie, veacul sau eonul este un timp lipsit de miscare, iar timpul, un veac sau eon masurat prin miscare.

Iar Ilie este tipul firii, nu numai ca cel ce a pazit nestirbite ratiu­nile din sine insusi si prudenta in hotararea vointei cu privire la ele.

Poate nu s-ar abate de la adevar nici acela care ar spune ca prin Moise si Ilie se arata creatiunea inteligibila si sensibila a Cuvantului creator. Dintre acestea, Moise infatiseaza ratiunea celei sensibile, ca cei supus facerii si stricaciunii, cum arata istoria referitoare la el, care povesteste nasterea si moartea lui. Caci asa e si zidirea sensibila, avind un inceput cunoscut al facerii si nadajduind un sfarsit produs prin descompunere. Iar Ilie pe cea inteligibila, intrucat istoria referi­toare la el nu povesteste nasterea lui, chiar daca s-a nascut, si nu face sa se astepte descompunerea prin moarte, chiar daca va sfarsi sa existe in forma paminteasca. Caci asa e si zidirea inteligibila, care nu are nici inceputul facerii vadit oamenilor, chiar daca s-a facut si a inceput si a fost adusa din neexistenta la existenta, si nu asteapta nici un sfarsit determinat al existentei prin descompunere.

Alta talcuire cuprinzatoare a Schimbarii la Fata

Iar de nu par cuiva mai curios de cum trebuie, socotesc ca din dumnezeiasca Schimbare la Fata ne apare si o alta taina mare si dum­nezeiasca si mai stralucitoare decat cele spuse. Caci socotesc ca cele petrecute la Schimbarea la Fata, pe munte, arata in chip tainic cele doua moduri generale ale teologiei : si anume cel dintai si simplu si ne­cauzat care prin tacere afirma cu adevarat dumnezeirea prin singura si totala negatie si lauda cuvenita a transcendentei ei, si cel urmator acestuia si compus, care o descrie in chip maret prin afirmare din cele cauzate. Prin acestea, pe cat e cu putinta oamenilor sa primeasca cu­nostinta inaltata despre Dumnezeu si cele dumnezeiesti, ne duce, prin simbolurile potrivite noua, spre amandoua modurile, dezvaluindu-ne, prin intelegerea binecredincioasa a lucrurilor, ratiunile amindurora si invatindu-ne ca simbol al celui dintii e tot ce e mai presus de simtire, iar al celui de al doilea este ansamblul maretelor opere supuse sim­turilor. Caci din simbolurile mai presus de simturi credem numai ca adevarul mai presus de ratiune si minte exista, neindraznind nicide­cum sa cercetam, sau neputind sa intelegem ce si cum si care este si unde si cind, evitind impietatea iscodirii. Iar din cele supuse simturi­lor, pe cat ne e cu putinta, primind numai prin cugetare ratiunile des­carnate, ca trepte ale cunostintei despre Dumnezeu, spunem ca El e toa­te cate L-am cunoscut din fapturile Lui in calitate de cauza.

Domnul S-a facut chip al Sau prin intruparea Sa.

Dar sa privim daca nu cumva fiecare din cele doua moduri amintite la Schimbarea aceea dumnezeiasca la Fata a Domnului isi are in chip intelept simbolul ei. Caci El trebuia sa Se creeze in chip neschim­bat ca noi, primind, pentru nemasurata iubire de oameni, sa Se faca chipul si simbolul Sau si sa Se arate din Sine in mod simbolic pe Sine; si prin Sine, Cel aratat, sa calauzeasca spre Sine, Cel cu totul ascuns in nearatare, toata creatiunea si sa ofere oamenilor, cu iubire de oameni, prin lucrarea dumnezeiasca in trup, semnele vadite ale infinitatii ne­aratate si ascunse dincolo de toate si ou neputinta de a fi inteleasa sau numita de nici una din existente, in nici un mod.

Talcuire despre fata fulgeratoare a Domnului.

Deci lumina fetei Domnului, care a covarsit in apostoli fericirea omeneasca, este simbolul teologiei mistice negative, intrucat fericita si sfanta dumnezeire este dupa fiinta supranegraita si supranecunoscuta si infinit mai presus de toata infinitatea, nelasand celor de dupa ea nici urma cea mai subtire de cuprindere si nedand vreuneia din existente nici o idee de cum sau in ce masura este tot ea si unime si treime. Caci nu poate fi necreatul cuprins de creatura, nici infinitul inteles de cele marginite . 

Talcuire duhovniceasca a vesmintelor luminoase ale Dom­nului.

Iar modul afirmativ se imparte in cel bazat pe lucrare, pe pronie si pe judecata. Cel bazat pe lucrare, care prin frumusetea si maretia fapturilor da stirea ca Dumnezeu este creatorul tuturor, e simbolizat de vesmintele stralucitoare ale Domnului, pe care Cuvantul le-a aratat cu anticipatie in fapturile vazute.

Alt inteles duhovnicesc al lui Moise.

Modul bazat pe pronie a indicat prin Moise, caci acesta scoate cu iubire de oameni, din ratacire, pe cei stapaniti de rautate si le arata cu intelepciune oamenilor caile variate ale iesirii din cele materiale, stricacioase si trupesti spre cele dumnezeiesti si nematerialnice si netrupesti, si-i intareste intelepteste cu legile dumnezeiesti.

Alt inteles duhovnicesc al lui llie.

Iar modul judecatii se arata prin llie, caci aceasta pedepseste cu cuvintul si lucrul pe unii si calauzeste pe altii, dupa vrednicie, acomodandu-se fiecaruia in chip potrivit, dupa continutul si calitatea virtutii sau a rautatii lui.

Toate cele spuse inainte referitor la locul de fata al Sfintei Scrip­turi le-au lucrat Moise si llie, fiecare in timpurile sale, cum spune isto­ria, atat cat le e ingaduit celor ce concretizeaza in ei in mod tipic lu­crarile dumnezeiesti, fiind asemenea celor spuse in tilcuire.

Intelesul duhovnicesc al convorbirii cu Moise si llie la Schimbarea la Fata.

Iar din convorbirea acelora cu Domnul si din faptul ca vorbeau despre sfarsitul pe care avea sa-l patimeasca Acela in Ierusalim (Lc, 9, 31), apostolii au cunoscut nu numai implinirea in El a tainelor pre­zise de lege si de prooroci, ci poate si faptul ca sfarsitul sfatului negrait al lui Dumnezeu despre lume si despre iconomia Lui nu poate fi cuprins de nici una din fapturi, decat numai de marea lui pronie si judecata, prin care toate inainteaza cu buna randuiala spre sfarsitul cunoscut de mai inainte numai lui Dumnezeu.

Sfantul Maxim Marturisitorul