Guvernul Tudose PLAFONEAZA indemnizațiile pentru creșterea copiilor

Author:
http://bebee.ro/wp-content/uploads/2015/12/Indemniza%C5%A3ia-pentru-cre%C5%9Fterea-copilului.jpg

UPDATE 15.45: Guvernul Tudose a adoptat, vineri, Ordonanţa de Urgenţă privind plafonarea indemnizaţiei de creştere a copilului la suma de 8.500 lei, începând cu luna septembrie. Plafonarea se va aplica inclusiv persoanelor care beneficiază în acest moment de o indemnizaţie aprobată. 

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Conform noii prevederi, indemnizaţia lunară pentru creşterea copilului se va stabili ca şi până acum, repectiv la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni, din ultimii 2 ani anteriori datei naşterii copilului, cu menţinerea cuantumului minim actual de 85 % din cuantumul salariului minim brut pe ţară garantat în plată, insă cu limitarea la un nivel maxim de 8.500 lei.

Prin această OUG, Executivul clarifică şi unele aspecte ce ţin de acordarea stimulentului de inserţie, în special pentru persoanele care se întorc la activitatea profesională cu cel puţin 60 zile înainte de finalizarea perioadei de concediu pentru creşterea copilului, pentru a nu se mai crea interpretări diferite în aplicare la nivel naţional; clarificările nu afectează stabilirea şi plata stimulentului de inserţie, aceasta realizându-se ca şi în prezent.

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a anunțat, în cadrul ședinței de Guvern, că va fi discutată şi aprobată Ordonanţa de Urgenţă care prevede plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului la 8.500 lei.

„Avem şi plafonarea indemnizaţiei pentru mame la suma de 8.500 lei, cât este şi maximul în UE, cât este în Germania”, a spus Lia Olguţa Vasilescu.

Ministrul Muncii a afirmat, săptămâna trecută, că va propune o variantă de plafonare a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, subliniind că devine o practică să se plătească salarii mai mari de către angajatori în ultimele luni de sarcină, astfel încât şi cuantumul indemnizaţiei să crească.

”Introducerea plafonului peste o sumă de 8.000 de lei nu afectează mai mult de 3% dintre cei care primesc aceste indemnizaţii, dar oprim o practică ce tinde să devină foarte periculoasă pentru bugetul de stat. La ora actuală suntem în analiză şi urmează să propunem Guvernului o variantă de plafonare”, a afirmat Olguţa Vasilescu.

Vasilescu a exemplificat că sunt ţări din Uniunea Europeană unde nu se plătesc aceste indemnizaţii, iar în statele în care se dau, acest lucru se întâmplă doar în anumite condiţii.

”În UE mai multe ţări nu plătesc deloc indemnizaţia, printre care Marea Britanie, Olanda, Luxembrug, Grecia, Irlanda, Malta. În altele, indemnizaţia se acordă, dar media este de 500 de euro/lună. Cel mai mult se acordă în Germania, dar în anumite condiţii, suma de 1800 de euro/lună. În România am ajuns în situaţia în care pentru o astfel de indemnizaţie se plăteşte şi 35.000 de euro/lună pentru o singură persoană”, afirmat ministrul Muncii.

Aproximativ șase milioane de lei lunar estimează să economisească Guvernul României prin plafonarea indemnizației pentru creșterea copilului, potrivit notei de fundamentare a ordonanței de urgență pregătită în acest sens de către Ministerul Muncii.  Doar 1.100 de persoane primesc acum o sumă care să depășească plafonul de 8500 de lei pe lună, susține Ministerul Muncii.

Și președintele PSD, Liviu Dragnea,  era nemulțumit de cuantumul pensiilor și a precizat că actuala situația provoacă anomalii la plată. „Suntem în situația în care, din păcate, legislația actuală, reglementarea actuală generează niște anomalii și nu este foarte simplu. De exemplu, sunt indemnizații care ajung la 160.000 de lei pe lună pentru creșterea copilului. Cred că e cam mult, totuși. Sunt indemnizații care ajung la 140.000 de lei pe lună. Am văzut niște comentarii pe Facebook, sigur, glumețe, întreba cineva: domnule, dar, totuși, îi ia pamperși cu diamante, ca să pui un miliard și jumătate de lei (lei vechi, n.r.) pe lună. Prevederile actuale pot genera astfel de anomalii și sigur că se și exploatează, se și profită de actualele prevederi, pentru că nu e definit bine, corect din ce se calculează acel procent de 85%”, a declarat Liviu Dragnea, tot la Antena 3.

Potrivit președintelui PSD, la Ministerul Muncii au ajuns și unele informații că există persoane cu activități independente și firme care profită de această situație pentru a obține venituri mai mari.

„Sunt oameni cu activități independente care își pun niște venituri foarte mari, sau fac niște vânzări, plătesc o contribuție, dar e o contribuție de 5,5% și impozitul pe venit care este 16% și, iertați-mă, să faci lucrul acesta și după acea să primești doi ani de zile zeci de miliarde, nu e în regulă. Am vorbit cu dna Olguța Vasilescu să analizeze cu colegii din minister și să gândim un sistem, nu neapărat să punem un plafon, dar care să regândească modul de calcul al procentului de 85%. (…) Am înțeles că a primit informări, semnale de alarmă din diverse locuri, din diverse instituții: vedeți că se întâmplă aceste lucruri — nu știu dacă sunt reale sau nu, nici ea nu știe dacă sunt adevărate sau nu, poate că vor ieși la iveală — firme care găsesc mame în devenire pe care le angajează, le dau salarii mari și beneficiază de aceste venituri”, a precizat Liviu Dragnea.


3 thoughts on “Guvernul Tudose PLAFONEAZA indemnizațiile pentru creșterea copiilor”

  1. Nu prea mi se pare in regula. Probabil ca era nevoie de o plafonare, dar parerea mea e ca masurile astea au fost luate in pripa. Si nu cred ca natalitatea era asa de ridicata incat sa puna probleme bugetului.
    Daca exista pensionari care, atentie, nu au contribuit pe masura si totusi primesc 100-200 de mil. pensie si nu doar 2 sau 4 ani, nu vad de ce un parinte n-ar avea dreptul sa primeasca la fel.
    Masura mi se pare luata in graba si neinspirata, ca sa nu zic proasta.

  2. Ionut, n-ai inteles, se pare ca sunt firme (spune dragnea) care angajeaza si platesc fictiv viitoare mamici cu sume exorbitante, pentru ca apoi, timp de doi ani, mamicile (firmele de fapt) sa suga lunar de la buget 35000 de euro!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X