Mitropolitul Teofan dezlănțuie o persecuție totală contra preotului mărturisitor Ioan Ungureanu, reafirmându-și atașamentul față de sinodul din Creta

În cursul săptămânii trecute, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei l-a informat pe părintele Ioan Ungureanu cu privire la caterisirea sa și a inițiat o persecuție totală contra acestuia, cu scopul de a-l determina să părăsească parohia pe care o păstorește de 17 ani cu vrednicie și cu sprijinul, manifestat în mod public și oficial, al credincioșilor Parohiei Schit Orășeni.

În plin scandal care pune la îndoială moralitatea unuia dintre ierarhii Bisericii Ortodoxe Române din Mitropolia Moldovei, Înaltpreasfințitul Teofan l-a caterisit pe nedrept pe preotul Ioan Ungureanu, din Parohia Schit Orășeni, pentru “vina” de a fi apărat Ortodoxia împotriva deciziilor eretice ale sinodului ecumenist din Creta, desfășurat anul trecut. Sentința i-a fost comunicată preotului la câteva zile după încercarea eșuată a MMB de a-i atrage pe oamenii din parohie, cu ocazia unui Sfânt Maslu organizat în casa unui sătean, la care nu a dorit să participe niciun credincios, deoarece preotul lor nu a fost invitat la săvârșirea acelei Sfinte Taine, nici nu și-a dat acordul ca ea să se săvârșească în parohia sa. Caterisirea pe care preotul Ioan Ungureanu a primit-o săptămâna trecută fusese pronunțată de către Consistoriul Eparhial în ședința din 9 iunie 2017. Cu câteva zile înainte de data ultimei ședințe a Consistoriului, părintele Ioan Ungureanu depusese o sesizare de antepronunțare și scurgere de informații din dosarul său, ca urmare a unor declarații pe care vicarul administrativ preot Marian Timofte le-a făcut în publicațiile botoșănene, în care numea strategiile de apărare ale preotului “contestări răuvoitoare” și nespecifice tribunalelor bisericești, deși acesta nu făcuse decât să își apere dreptul la un proces echitabil, invocând doar încălcarea unor articole din regulamentul instanțelor bisericești.

Anunțarea caterisirii părintelui Ioan Ungureanu a fost însoțită de o scrisoare semnată de mitropolitul Teofan însuși și livrată de către angajații MMB în sat, însoțită, după cum spun surse din localitate, de diferite daruri, pe care puținii adepți ai politicilor prozelitiste MMB din sat au încercat să le împartă sătenilor. Peste câteva zile, aceeași scrisoare a mitropolitului a sosit pe adresa fiecărui cetățean, fiind livrată de către Poșta Română. Nu se știe de unde a avut MMB adresele tuturor cetățenilor, cine i le-a dat și mai ales în baza cărui drept și-a permis să folosească aceste date personale fără consimțământul cetățenilor respectivi, pentru a-l denigra pe preotul lor și pentru a-i înspăimânta cu afirmații potrivit cărora, dacă îl urmează pe părintele Ioan, își riscă propria mântuire. Utilizarea discreționară a datelor personale ale cetățenilor nu este o noutate pentru MMB, care, în 2016, a trimis tabelele conținând peste 4500 de semnături ale credincioșilor împotriva sinodului din Creta în parohii, iar preoții parohi au pornit o persecuție ilegală contra semnatarilor acelor liste, încercând să-i determine să se dezică de acestea.

Din informațiile obținute de la părintele Ioan Ungureanu, un aliat de nădejde al planurilor MMB de evacuare a sa din parohie ar fi devenit primarul Comunei Cristești, pe raza căreia se află Parohia Schit Orășeni, care a afirmat că a primit o solicitare din partea Mitropoliei de a construi un paraclis în cimitirul satului și că va construi acest paraclis, deși primăria nu are nicio atribuție în domeniul inițierii unor construcții cu caracter religios și nici nu se află în subordinea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, singura ei atribuție legală fiind de a sprijini solicitarea de construcție a unui astfel de lăcaș de cult formulată de către delegatul MMB din teritoriu, preotul paroh, care duce la îndeplinire o solicitare a consiliului parohial, ceea ce nu este cazul, deoarece consiliul parohial al Parohiei Schit Orășeni, constituit și funcționând legal, nu a formulat astfel de cerere.

Potrivit informațiilor obținute de către părintele Ioan Ungureanu, primarul din localitate a afirmat că în două săptămâni părintele va fi evacuat din localitate, a început o muncă de intimidare a unor donatori ai parohiei și și-a exprimat chiar păreri teologice cu privire la caracterul valid al lucrării preoțești pe care preotul o desfășoară.

Acțiunea MMB de delațiune la adresa părintelui Ioan Ungureanu și de intimidare a credincioșilor din parohia sa este una fără precedent în Patriarhia Română de când a început lupta contra sinodului din Creta. Scrisoarea semnată de mitropolitul Moldovei este însoțită de o foaie în care sunt trecute canoanele care îl opresc pe preotul caterisit pentru motive reale să săvârșească cele sfinte și de o declarație irelevantă a Sfintei Chinotite a Muntelui Athos, în care aceasta își manifestă sprijinul faţă de sinodul din Creta, pe care îl numește “mare și sfânt”, deși recunoaște indirect că și în Sfântul Munte conștiințele vii rămase în rândul viețuitorilor acestuia se opun sinodului. .

Scrisoarea pe care mitropolitul a trimis-o credincioșilor din parohia Schit Orășeni este înțesată cu neadevăruri și interpretări personale ale realității teologice deosebit de grave create în Biserică în urma sinodului eretic din Creta.

Mai întâi de toate, mitropolitul Moldovei afirmă că sancțiunea aplicată preotului Ioan Ungureanu s-a datorat “necunoașterii, neînțelegerii sau răstălmăcirii a ceea ce s-a decis la Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”. Preotul Ioan Ungureanu este unul dintre semnatarii scrisorii preoților și credincioșilor din Moldova adresate în august 2016 Mitropoliei Moldovei și Bucovinei și însoțită de șapte anexe în care se face demonstrația faptului că cei ce au redactat scrisoarea au înțeles perfect ceea ce s-a întâmplat la sinodul din Creta. Contribuția părintelui la redactarea scrisorii și a anexelor a fost esențială.

Înaltpreasfințitul Teofan numește minciuno-sinodul din Creta “Sinodul Bisericii Ortodoxe care a avut loc în Creta”, arătând prin aceasta atașamentul Înaltpreasfinției Sale față de noua viziune de tip papist asupra sinodalității Bisericii noastre, promovată de către sinodul din Creta, care a impus transferarea puterii de decizie dinspre soborul tuturor episcopilor ortodocși, egali în har, către cei paisprezece patriarhi, care se comportă ca niște papi locali, uzurpând adevărata sinodalitate a Bisericii, aflată timp de două milenii la baza organizării și funcționării acesteia.

În ultima parte a scrisorii sale, Înaltpreasfințitul Teofan îi asigură pe credincioșii din Schit Orășeni că “sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, nu a schimbat dogmele Bisericii, nu a adoptat nicio erezie, nu a stabilit vreo unire cu eterodocșii creștini. Dimpotrivă, s-a afirmat cu tărie că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfintă, Sobornicească și Apostolească, adică de credința Bisericii Ortodoxe. Orice nelămurire sau problemă legată de sinodul din Creta va fi deslușită și clarificată la un viitor sinod”.

Se cuvine să facem o scurtă analiză a acestei fraze, prin care mitropolitul Moldovei și Bucovinei își reafirmă atașamentul de nezdruncinat față de deciziile sinodului din Creta, într-o manieră categorică în care nu a mai făcut-o niciun ierarh ortodox român până acum:

1. Într-adevăr, sinodul din Creta nu a negociat credința ortodoxă, ci doar a ratificat negocierile pe care ecumeniștii ortodocși le-au făcut cu credința ortodoxă cu prilejul tuturor adunărilor ecumeniste anterioare (și chiar posterioare, dacă luăm în calcul negocierea cu papistașii a primatului papal, desfășurată în septembrie 2016, la Chieti, în Italia). Un exemplu în acest sens îl reprezintă adoptarea Declarației eretice de la Toronto, pe care ecumeniștii ortodocși au negociat-o încă din anii 1950. Toate întrunirile ecumeniste la care au participat ortodocșii au fost prilejuri de negociere a credinței ortodoxe și, în cele mai multe cazuri, de diluare a acesteia. Documentul Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine trasează liniile directoare ale unor viitoare negocieri între ortodocși și eterodocși a credinței ortodoxe, prin intermediul așa-numitelor “dialoguri teologice” din cadrul organismelor decizionale ale CMB și al forurilor decizionale ecumeniste de la nivel regional, național și local (art. 6, 7).

2. Sinodul din Creta a acceptat eclesiologia ecumenistă și teoriile ecumeniste despre Biserică, ceea ce echivalează cu o schimbare a dogmei eclesiologice a Bisericii. Sinodul din Creta a acceptat teoria “bisericilor nedepline”, formulată de Conciliul II Vatican cu aplicare la romano-catolicism, prezentă în Declarația de la Toronto și adaptată în Creta cu aplicație la Biserica Ortodoxă. Potrivit acestei teorii, în afara Bisericii una, sfântă, sobornicească și apostolească a lui Hristos ar mai exista diferite grade de bisericitate, adică niște “biserici nedepline”, în care tainele sunt lucrătoare, chiar dacă nu deplin, și care sunt capabile să mântuiască. Din acest motiv, sinodul din Creta a acceptat “denumirea istorică de biserici și comunități eterodoxe”, făcând o distincție inacceptabilă între “biserici” și “confesiuni” eterodoxe, din care se înțelege clar că “Sinodul Bisericii Ortodoxe întrunit în Creta” operează, în stilul Conciliului II Vatican, o clasificare a ereticilor în „eterodocși de aproape”, care au vestigia Ecclesiae (adică cu urme de bisericitate) și “eterodocși de departe”, fără niciun fel de bisericitate. Articolul 6 din varianta presinodală a documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine vorbea despre recunoașterea “existenței bisericilor și confesiunilor creștine eterodoxe”, iar cea mai evidentă formă de recunoaștere a acestei bisericități graduale o constituie articolul 16, în care se spune că “CMB este un organism intercreștin structurat, în pofida faptului că nu reunește în cadrul său toate bisericile și confesiunile creștine” (s.n.).

3. Sinodul din Creta a stabilit o unire cu eterodocșii creștini. Chiar dacă nu a fost enunțată plenar, ca un plan pe puncte, cu un calendar precis, unirea cu eterodocșii a fost enunțată în toate referirile eretice referitoare la “refacerea unității creștine” (art. 4: “Biserica ortodoxă s-a străduit întotdeauna pentru refacerea unității creștine”), “netezirea căii spre unitate” (art. 6), “dezbaterea problemelor ce privesc unitatea Bisericii” (art. 19, ratificarea Constituției ecumeniste a CMB); “restaurarea unității cu ceilalți creștini” (art. 4: “Participarea ortodoxă la mișcarea pentru pentru restaurarea unității cu ceilalți creștini în Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică [adică în “Biserica” pe care o definește Declarația de la Toronto ca fiind „Biserica lui Hristos” din mileniul I, care între timp s-a pierdut – n.n.] nu este deloc împotriva naturii și istoriei Bisericii Ortodoxe”); “restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire” ( art. 11: “Este evident că în timpul desfășurării dialogurilor teologice, scopul comun al acestora este restabilirea finală a unității în credința cea adevărată și în iubire”).

4. Afirmarea “cu tărie” că eterodocșii s-au îndepărtat de credința Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești este formulată puțin diferit în textul documentului sinodal, unde se spune textual: “Bisericile și confesiunile nonortodoxe s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” (art. 21). Privite în sensul ecumenist al documentului despre relațiile BO cu lumea creștină, aceste cuvinte înseamnă mult mai mult decât le spune mitropolitul Moldovei credincioșilor de la Schit Orășeni. În primul rând, în text nu se vorbește despre îndepărtarea “bisericilor și confesiunilor nonortodoxe” de Biserica Ortodoxă, ci de “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească”. Pentru ecumeniști, “Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească” înseamnă “Biserica lui Hristos”, „Biserica Crezurilor”, “Sfânta Biserică Catolică” descrisă de Declarația de la Toronto, adică “biserica” pe care încearcă ei să o reconstruiască după modelul pierdut în mileniul I. Mai pe scurt, ecumeniștii numesc cu acest nume “biserica” ecumenistă pe care încearcă să o construiască. Niciunul dintre ecumeniști nu recunoaște Biserica Ortodoxă ca fiind Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească, și pentru faptul că toate participantele la dialogul ecumenist au această pretenție. Principiul Declarației de la Toronto, acceptat de partea ortodoxă ca fiind de importanță capitală pentru prezența ortodoxă în CMB, potrivit căruia niciuna dintre participantele la CMB nu este obligată să-și modifice eclesiologia, împiedică afirmarea Ortodoxiei ca singura și reala Biserică Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică și face inutilă afirmarea acestui lucru de către sinodul din Creta. După logica ecumenistă, se poate spune că nu numai “bisericile și confesiunile nonortodoxe” s-au abătut de la adevărata credință a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolicești, adică de la credința “bisericii” ideale, nevăzute, de tip protestant, pe care și-o închipuie ecumeniștii, ci toate formele de manifestare creștină, inclusiv Biserica Ortodoxă. Nu numai că se poate spune acest lucru, dar colegul de Sfânt Sinod al Înaltpresfinției Sale Teofan, Înaltpreasfințitul Nifon Târgovișteanul, o și spune. La Busan: “Unitatea Bisericii s-a pierdut, iar în forma sa actuală, din moment ce e divizată, Biserica este deficitară din punctul de vedere al Sfintelor Taine. Nu mai putem cunoaște care dintre Bisericile creștine este succesoarea Bisericii Primare a Ierusalimului”¹. Evident că pentru această afirmație eretică înaltul ierarh român nu a pățit nimic, în timp ce pentru contestarea ei preotul Ioan Ungureanu a fost caterisit. În al doilea rând, textul pe care mitropolitul Moldovei îl propune ca pe o afirmație cu tărie a ortodoxiei sinodului din Creta, poate și pentru că este contribuția personală a Înaltpreasfinției Sale la acel sinod, reflectă din plin teoria “bisericilor nedepline”, despre care am vorbit mai sus. Se păstrează distincția eretică “biserici și confesiuni nonortodoxe”, eliminându-se cu totul denumirea de erezii, pe care Biserica Ortodoxă o dă tuturor formelor neortodoxe de manifestare creștină. Se vorbește despre o “îndepărtare” (în text se numește “abatere”) de la adevărata credință a Bisericii Una, ignorându-se faptul că ereziile nu s-au abătut de la adevărata credință, așa cum le descrie teoria papistă a “bisericilor nedepline”, care vorbește, ca și art. 4 al documentului Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine despre “dialogul cu cei ce s-au separat de ea, cu cei de aproape și cu cei de departe”, ci s-au rupt complet de aceasta. Se face referire la o “adevărată credință”, evitându-se expresia “credința ortodoxă”, care să ne lase să înțelegem că este vorba despre o separare de Ortodoxie, nu de o îndepărtare de idealul ecumenist de Biserică.

5. Ideea că orice nelămurire legată de sinodul din Creta va fi clarificată la un viitor sinod este cu totul străină practicii sinoadelor ecumenice, unde nu se admite ca problemele teologice să fie lămurite incomplet și lăsate pentru dezbateri ulterioare. O astfel de practică este contrară și principiului inspirației Duhului Sfânt asupra sinoadelor ecumenice. Cine își poate închipui un sinod ecumenic pe care Duhul Sfânt îl insuflă parțial, amânând unele teme de dezbatere pentru alt sinod?

După ce încearcă să-i liniștească pe credincioși cu astfel de interpretări ale sinodului eretic din Creta, mitropolitul Moldovei îl ia ca martor al caterisirii abuzive a părintelui Ioan Ungureanu pe Sfântul Ignatie al Antiohiei, din care citează un pasaj în care se vorbește despre liturghia deplină săvârșită cu pomenirea ierarhului, încercând să acrediteze ideea că fără pomenirea Înaltpreasfinției Sale la slujbe, liturghiile săvârșite de către părinții mărturisitori nu au nicio valoare. Pe lângă faptul că omite să explice că Sfântul Ignatie al Antiohiei vorbește despre episcopul ortodox, care ține dreapta credință, atunci când spune că trebuie să-l urmăm pe acela, așa cum Îl urmează Hristos pe Tatăl, argumentarea Înaltpreasfinției Sale îl plasează pe Sfântul Ignatie în poziția de a contesta canoanele 31 apostolic și 15 I-II, care prevăd o situație în care liturghia este perfect validă și fără pomenirea episcopului la slujbe: situația în care episcopul mărturisește cu capul descoperit o erezie, în cazul de față erezia ecumenismului promovată de sinodul din Creta, pe care întâistătătorul din Moldova o mărturisește public și cu capul descoperit în fața credincioșilor din Schit Orășeni prin această epistolă pe care le-a trimis-o.

Aceeași interpretare o dă înaltul ierarh și canonului 74 apostolic, folosind ideea corectă că pentru “comportamente condamnabile” sinodul este singurul acreditat să judece un episcop, pentru a contracara, în mod necanonic, prevederea canonului 15 I-II, care spune că preotul poate să oprească pomenirea episcopului înainte ca un sinod să îl judece pe episcop pentru erezia sa.

Afirmațiile referitoare la nevaliditatea tainelor săvârșite de către părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt anulate de prevederea canonului 3 al sinodului al III-lea ecumenic, care a anulat toate caterisirile săvârșite de ereticul Nestorie înainte de condamnarea sa ca eretic, arătând prin aceasta că orice caterisire săvârșită de un episcop părtaș la erezie înainte de judecarea sa ca eretic împotriva unui preot ortodox mărturisitor este lovită de nulitate canonică. Prin urmare, tainele săvârșite de părintele Ioan Ungureanu după caterisirea sa sunt perfect valabile, așa cum au fost și cele săvârșite de către Sfântul Grigore Palama, după ce a fost caterisit de către ereticul Ioan Calecas și a continuat să slujească, ignorând caterisirea primită din mâna celui părtaș la erezie, după cum au fost și ale preoților caterisiți de către Nestorie, pe care sinodul al III-lea ecumenic i-a repus în funcție. Din același motiv, este absolut irelevantă și lista de canoane însoțitoare a scrisorii mitropolitane, deoarece ele vorbesc despre situația în care un preot caterisit în mod canonic continuă să slujească cele sfinte. Părintele Ioan Ungureanu a fost caterisit în mod abuziv de către un ierarh părtaș la erezie, care și-a judecat propria cauză, fiind chemat, în instanța superioară să aprobe recursul la judecata pe care a aprobat-o în instanța inferioară.

Un lucru rămâne totuși neclar: dacă “fostul preot” „se întoarce din rătăcirea în care se află” el poate redeveni “actualul preot”? Cum se face acest lucru? Este cumva rehirotonit în preot? Dacă ne grăbim să îi spunem “fostul preot” încă înainte de prima instanță de recurs, oare nu riscăm să ne punem într-o situație dificilă, în condițiile în care instanțele superioare l-ar putea confirma ca preot, anulând o caterisire făcută cu toate încălcările posibile ale sfintelor canoane și ale regulamentelor bisericești?

Scrisoarea mitr. Teofan către Părintele Ioan Ungureanu

Hotărârea de judecată a Consistoriului eparhial Iași