Părintele Adrian Făgețeanu – Despre DUHOVNICUL ISCUSIT, Taina Spovedaniei și Sfânta Împărtășanie

Viaţa mea Mărturia mea – Părintele Adrian Făgeţeanu

-fragmente-

 

Despre duhovnicul iscusit

 

Cum se poate recunoaşte un duhovnic bun?

Duhovnic bun e numai acela rău! Numai cel riguros, care ţine cont de ce învăţături i‑a dat Duhul Sfânt, în Molitfelnic, în Aghiasmatar şi‑n toate cărţile noastre. Ăla care‑ţi dă împărtăşania prea deasă, să iei împărtăşania cum iei ciorba, în fiecare zi, ăla nu‑i duhovnic.

Nu numai despre asta e vorba, părinte.

Nu, nu numai atât. Cel care te povăţuieşte. Capul familiei trebuie să răspundă de mântuirea tuturor din familie, numai atunci se mântuieşte. Se spune în cartea noastră că Dumnezeu a crescut‑o pe Fecioara, pe Prunca aceea, până ce a ajuns Maica Domnului. Creşterea înseamnă educaţie în sensul mântuirii, nu?

Un duhovnic trebuie să‑ţi simtă sufletul, să‑ţi simtă rana, sau să simtă prin Duhul Sfânt…

Nu, nu! Numai ce spui din gură. El, din ceea ce spui, trebuie să deducă, să intuiască în ce stare eşti. Pentru că un medic veterinar are o sarcină mult mai grea decât cel uman. Pacientul uman, ori e copil, ori e matur, spune: „Mă doare aici, sau aici, sau aici!” – nu? Dar vita nu‑i spune, el trebuie să constate. Or, el, fiind duhovnic, noi suntem ca un fel de mieluşel în faţa lui, sau purcel, el trebuie să ştie ce mă doare sau unde trebuie să pună medicamentul. Canonul nu‑i pe viaţă pentru păcat, este medicamentul ca să‑ţi revii la Hristos.

Şi, prin spovedanie, prin părintele duhovnic, ne vorbeşte Dumnezeu, prin Duhul Sfânt. Dar există situaţii în care nu poate fi aşa? Dacă, poate, credinciosul… nu ştiu…

Da, există! Multe! Şi foarte mulţi duhovnici, săra­cii, trec alături, adică Mântuitorul a spus că atunci când a căzut un om între tâlhari, întâi a trecut un preot şi nu s‑a interesat de el. Pe urmă, un levit, care e un fel de ajutor de preot, cum e asistentul la un doctor, a trecut alăturea. Abia un samarinean, adică din altă lume [Mântuitorul], a venit, i‑a turnat vin şi untdelemn – vinul înseamnă nădejde, untdelemnul înseamnă milă –, pe urmă l‑a dus la o casă de oaspeţi şi a dat doi dinari – înseamnă să‑i îngrijească şi trupul, şi sufletul, şi abia acela l‑a salvat. Tot Dumnezeu.

Pocăinţa cum se începe, părinte?

În momentul în care îţi dai seama că nu eşti mai bun decât vameşul. Dacă fariseul n-ar fi spus nebunia aceasta: „Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne, că nu-s ca acesta”, poate că s-ar fi mântuit şi el. Dar, când s-a comparat că-i mai bun – „Mulţumesc, Doamne, că nu-s ca vameşul” –, a mers în fundul iadului. Deci, pocăinţa în care-ţi dai seama că nu eşti mai bun ca altul, ci dimpotrivă. Pentru că, atunci când te împărtăşeşti, ce spui: „Dintre păcătoşi, cel dintâi sunt eu”.

Tăierea voii nu e numai pentru monahi, e şi pentru mireni?

Da.

Şi dacă e tăierea voii, de cine să ascultăm, ca mireni?

Vă spun: dacă nu cunoşti bine voia lui Dumnezeu, caută-ţi un duhovnic bun. Pentru că nu toţi au posibilitatea să cunoască şi Scriptura şi scrierile Sfinţilor Părinţi, nu? Dar să ai un duhovnic… Orice creştin are dreptul să-şi aleagă duhovnicul, nu e obligat să meargă la preotul care l‑a botezat sau la cel de parohie, nici la instituţia unde aparţine, nici nicăieri. Poate să găsească pe cine vrea el, în care are încredere.

Şi dacă nu ştim ce să alegem, căsătorie sau cale monahală?

Acum vă spun ceva, dacă nu ştii să alegi, nu e greu să mai întrebi şi pe alţii – rudă, prieten, vecin: „Măi, pe cine ai duhovnic? Şi e duhovnic bun?” Am să vă spun ceva ce n-o să vă placă acuma. Dintre toţi duhovnicii mari şi buni care sunt aici, la Lainici, eu mă spovedesc la cel mai tânăr. O să mă întrebaţi de ce. Pentru că e singurul care nu-şi dă aere de duhovnic. V-am spus că duhovnicii care sunt filmaţi, dau interviuri, sunt foto­gra­fiaţi şi se scrie despre ei nu ştiu pe unde, nu-s cei mai buni duhovnici, nu-s cei mai smeriţi, cei mai duhovniceşti şi cei mai plăcuţi de Dumnezeu. Eu, dintre toţi duhovnicii din ţara noastră, am considerat că cel mai iubit de Dumnezeu este părintele Macarie de la Pasărea. N-a dat niciodată inter­viuri, nu s-a lăsat fotografiat, nu s-a pronunţat că cuvântul lui e suprem.

Da, dar nu mai primea lume.

Blând şi smerit, blând şi smerit. Aşa a fost şi părintele Sofian de la Antim, blând şi smerit.

Ce alţi duhovnici de la noi mai iubiţi, părinte?

Păi, nu contează aprecierea mea, v-am spus: Dumnezeu îi iubeşte pe cei blânzi şi smeriţi. Aşa nu are rost şi nici nu-i bine să vă înşir eu pe cineva.

Părinte, dar cum putem şti că duhovnicul căruia ne-am încredinţat sufletul ne duce pe calea cea bună?

Orice creştin nu e obligat să meargă nici la parohul care l-a botezat, nici la cel de la mănăstire, ci la cine crede că poate avea încredere.

De exemplu, la noi în mănăstire, părintele nostru nu e de acord – este tânăr el, are 30 de ani – nu este de acord ca maicile să meargă să se spovedească la un părinte mai bătrân. Nu a interzis, dar atitudinal, este împotrivă.

Eu am spus: orice creştin de pe lume îşi alege duhovnicul pe care-l vrea el, nu pe care i-l impune cineva. Eu, aici, din câţi părinţi sunt la Lainici, îi trimit pe toţi la cel mai tânăr – dacă vrei, mergi şi sfinţia ta.

Dar maica îl are duhovnic pe părintele Arsenie Papacioc.

Bine. De trei ori în viaţa mea am fost împreună – şi-n puşcărie, şi-n alte împrejurări şi am mare respect pentru el. El a avut o condamnare mai mare ca a mea, a fost bătut mai rău ca mine, a suferit mai mult ca mine.

 

Despre iertarea păcatelor

 

Despre patimi, părinte, ce ne puteţi spune? Cum se pot învinge patimile?

Oricine-şi dă seama cine este şi cere ajutor să biruiască patima, Dumnezeu îl ajută şi biruieşte. Nu singur.

Dar ne îndulcim, părinte, de dulcegăriile astea.

Diavolul îi arată fiecărui om că păcatul e mult mai dulce decât să facă porunca lui Dumnezeu. Fiului rătăcit – care a cheltuit toată averea cu desfrâ­na­tele, îndrăcitele, a fost pus să pască porcii – îi dădea roşcove. Roşcovele sunt ca păstaia, care au sâmburi roşiatici dulci. Diavolul spune că-i mult mai dulce păcatul decât să faci porunca lui Dumnezeu, să asuzi în muncă şi să câştigi tot ce ai prin sudoarea feţei şi prin jertfă, prin osteneală…

Cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Măi, când te‑ai certat… La mine au fost ieri doi soţi din Bucureşti, pe care i‑am cunoscut cu vreo 20 de ani în urmă, şi ei se iubeau şi erau în pace, şi au cinci copii. Şi acum au venit, ea să‑l pârască că a lovit‑o, el să spună: „Da, am lovit‑o, că m‑a scos din răbdări! N‑a vrut să se mai ocupe de copii, s‑a dus în dealul Patriarhiei, şi a spus că pe ea o interesează dealul Patriarhiei, nu copiii şi soţul. Eu mi‑am ieşit din răbdări şi am lovit‑o. Ea s‑a dus la medicul legist şi a scos un certificat, să mă bage în puşcărie…” Şi eu i‑am împăcat. El a fugărit‑o: „Uite, pleacă la maică‑ta, dacă nu vrei să ai grijă de copii”. Eu i‑am împăcat şi, nu‑s în pace? Păi, atunci când s‑au iertat unul pe altul, nu e pace? Şi când simţi în viaţă pace, nu înseamnă că?… Da…

Ce înseamnă de fapt suflet viu, părinte?

Ia gândiţi‑vă puţin la un domnu’ Goe – domnu’ Goe! – care a spus: „Tată, dă‑mi partea mea de avere!” Tatăl a trebuit să‑i dea, că tatăl care nu ascultă de domnu’ Goe… nu? Acest domn Goe şi‑a luat averea, a plecat într‑o ţară străină de Dumnezeu, deci o ţară unde domneau îndrăciţii, a ajuns slugă la porci. Diavolul l‑a convins că e foarte greu să împlineşti porunca lui Dumnezeu. Că Dumnezeu spune: „În sudoarea feţei să‑ţi mănânci pâinea”, nu? În sudoarea feţei să‑ţi câştigi nota la şcoală, în sudoarea feţei să‑ţi câştigi diploma, salariul şi tot ce ai. Numai cine munceşte! Nu ştiu dacă v‑am spus că a venit aici o profesoară cu elevele ei de la religie, şi una avea trei cruciuliţe. O întreb: „De ce ai trei cruciuliţe?” „Mă duc la olimpiadă, ca să iau nota cea mai mare!” Dumnezeu nu‑ţi ajută dacă nu munceşti! Dumnezeu îţi ajută numai după ce ai citit şi ai învăţat, să‑ţi aduci aminte ce ai citit, ca să răspunzi, pentru notă mare. Nu, dacă nu înveţi, pentru trei tinichele să‑ţi dea notă mare! Cine munceşte mai mult pentru notă, pentru diplomă, pentru orice, atunci… Cu cât e mai pregătit, cu atât e mai util altora – şi ca medic, şi ca inginer, şi ca dulgher, şi ca orice!

 

Despre mântuirea celor opriţi de la împărtăşanie

 

Părinte, un om, dacă nu face rugăciuni, dar vine la biserică, poate să se mântuiască fără rugăciuni?

Nu! Dacă vii la biserică, eşti în biserică, auzi tot ce se face, vezi tot ce se face, dar, dacă n‑ai legătura între tine şi Dumnezeu – asta e rugăciunea, nu? Eu, dacă stau lângă mata, ce legătură e între noi? Poţi să stai chiar lipit de cineva, dacă n‑ai ceva comun cu sufletul, cu rugăciunea, n‑ai nici… n‑ai! Dacă n‑ai nici rugăciunea cu Dumnezeu, atunci ce ai? Ce legătură ai? Degeaba stai în biserică, dacă nu te rogi, n‑ai legătură cu Dumnezeu.

În cazuri extreme, se poate să te mântuieşti şi fără împărtăşanie, spovedanie…

Nu extreme! Nu extreme! Ia citeşte aici, citeşte tare, să audă toţi.

„Fiule, atâţia ani poruncesc dumnezeieştii Părinţi să nu te împărtăşeşti cu Sfintele Taine, ci numai să bei agheasmă mare. Şi, de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”

Deci, dacă se dezleagă păcatele, nu eşti vrednic de rai? Eu dumneavoastră vă răspund. Deci, ce spun dumne­ze­ieştii Părinţi? Ce înseamnă dumnezeieştii Părinţi? Aceia care au primit Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii, a Rusaliilor… Duhul Sfânt a venit în chip de limbi de foc peste fiecare apostol şi le‑a spus: „Pentru cutare păcat, atâta canon; pentru cutare păcat, atâta canon; pentru păcate mici, canon mic, pentru păcate mari, canon mare şi greu”, nu? Când mergi la spovedanie şi preotul îţi spune că pentru cutare păcat, un timp de, cât îţi spune el, la păcate mici, chiar un an, spune: „Nu te împărtăşeşti!”, sau trei ani, sau şapte, nu te împărtăşeşti, în loc de împărtăşanie iei agheasma mare de la Bobotează.

„Şi de vei ţine să nu te împărtăşeşti, ţi se vor dezlega păcatele tale.”

Şi de vei aştepta acest lucru, se vor dezlega păcatele tale şi ai dreptul la rai.

„Iar de vei îndrăzni peste porunca Sfinţilor Părinţi să te împărtăşeşti, te vei socoti al doilea Iuda.”

Deci, dacă totuşi nu vrei să respecţi aceasta, şi te împărtăşeşti, te vei socoti acelaşi cu Iuda, vei avea soarta lui Iuda.

Părinte, cum simte omul că i s‑au iertat păcatele?

Cine dintre dumneavoastră ştie rugăciunea cea mică, scurtă, de după masa de prânz: „Mulţumim Ţie, Hristoase Dumnezeul nostru, că ne‑ai săturat pe noi…

…de bunătăţile Tale cele pământeşti; nu ne lăsa pe noi lipsiţi nici de cereasca Ta împărăţie, ci, precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându‑le lor, aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Amin”.

Rugăciune scurtă, mică. Dar din ea învăţăm totul. Ce înseamnă pace dându‑le lor? Împăcarea cu Dum­nezeu. Şi, dacă te împaci cu Dumnezeu, nu‑i mântuire? Precum în mij­locul ucenicilor Tăi ai venit (…), aşa vino şi la noi şi ne mântuieşte. Vedeţi, dintr‑o rugăciune mică, dacă eşti atent, înveţi totul. Când ai o pace în suflet, nu mai ai grijă: „Vai, ce‑am făcut!”, nu? „Ce‑o să fie?” Pentru că la Judecata de apoi se vădesc toate.

 

Sursa:

ortodoxiesaumoarte.wordpress.com