Citez din articolul Bill Gates se întrece pe sine: Bogătașul american va dona 10 miliarde de dolari pentru cercetări privind vaccinurile:
Bill Gates, fondatorul companiei Microsoft şi-a bătut propriile recorduri şi, în general, orice record în materie de donaţii caritabile. Celebrul miliardar american a donat nu mai puţin de 10 miliarde de dolari – adică aproape 7,3 miliarde de euro pentru cercetări în domeniul vaccinurilor.
Bill Gates a anunţat la forumul economic de la Davos că doreşte să transforme acest deceniu într-unul al vaccinurilor şi că este interesat de reducerea ratei dramatice a deceselor printre copiii din ţările subdezvoltate.
Principalul domeniu de cercetare va fi dezvoltarea unor vaccinuri împotriva virusurilor diareei cronice, pneumoniei şi a malariei, care ucid anual sute de mii de copii sub vîrsta de 5 ani. Potrivit estimărilor citate de cotidianul britanic The Times, această sumă va salva nu mai puţin de 8 milioane de copii în următorul deceniu. Banii vor fi pompaţi în programe de cercetare prin fundaţia deţinută împreună cu soţia sa, Melinda Gates
Comentariu saccsiv:
La 6 aprilie 2001 Global Alliance for Vaccines and Immunization (GAVI) livreaza primele 650 000 doze de vaccin impotriva difteriei, tetanosului si hepatitei B catre Mozambic. GAVI a fost creata in 1999 cu finantari Bill and Melinda Gates Foundation si cu sprijin al Bancii Mondiale. De specificat ca un aport important l-a avut si Rockefeller Foundation, ce a suportat si multe programe ale Natiunilor Unite, intre care First Global Forum On Human Development, organizat in cadrul United Nations Development Programme in 1999, a creat modele pentru World Health Organization, National Science Foundation, National Institute of Health, a sustinut campanii de vaccinari, a finantat stiinte sociale, institutii culturale internationale.
În 1999, Fundaţia Bill şi Melinda Gates a oferit 2,2 miliarde de dolari către Planificarea Paternală, Fondul Populaţiei de la ONU şi alte grupuri de reducere a populaţiei. Conform magazinului Portfolio, Gates a donat 3,7 miliarde dolari din 2002 pana in 2006 si 10 miliarde intre 2007 si 2008, Warren Buffett 46,1 miliarde intre 2002 si 2006 (din care 31 miliarde catre fundatia Bill and Melinda Gates Foundation), Turner 1 miliard, Soros peste 1,5 miliarde, restul de participanti sub un miliard fiecare. Presa corporatistă controlată a raportat plină de cinism că Gates a oferit banii să ajute copiii lumii a treia.
In 1956 BANCA MONDIALA creaza International Finance Corporation iar in 1960 International Development Association (IDA), ambele foarte controversate, deoarece au fost folosite pentru ingradirea dezvoltarii economice independente si reale a tarilor din lumea a treia. IDA a jucat si un rol determinant in implementarea „Green Revolution„. Se cuvine a aminti aici ca Rockefeller Foundation a declansat si finantat aceasta “revolutie verde”, constand din reforme in agricultura pe plan mondial, introducandu-se noi tehnologii pentru cresterea productivitatii, hibridizari, modificari genetice.
A cooptat mai apoi in actiune si Bill & Melinda Gates Foundation. Cititi va rog si articolul:
Personalitati si organizatii: ROCKEFELLER FOUNDATION
Ati tot auzit in anii trecuti de Bill Gates, ce ar fi fost cel mai bogat om de pe planeta. Praf in ochi.
„Trei sute de oameni foarte apropiati intre ei ghideaza mereu destinele economice ale continentelor si tot ei decid cine le sunt succesorii „
Aceasta memorabila fraza a fost scria la 24 decembrie 1921 in Wiener Freie Presse de catre Walther Rathenau (1867–1922), evreu, politician, scriitor, ministru de externe in timpul Weimar Republic. Fiul lui Emil Rathenau.
Legaturi stranse cu masoneria. Lider industrias in vechiul imperiu german si noua republica. Unul din fondatorii German Democratic Party. In 1921 devine ministru al reconstructiei si in 1922 ministru de externe. Insistenta sa ca Germania sa accepte integral obligatiile Treaty of Versailles precum si Treaty of Rapallo cu Uniunea Sovietica i-au infuriat pe nationalisti.
Sa fi fost Gares bogat? Pentru a face o comparatie, sa amintim de J. P. Morgan care la inceputul anilor 1900, in culmea puterii sale, domina 100 de corporatii cu active de peste 22 miliarde USD.
UN MILARD IN ACEEA VREME ECHIVALA CU APROXIMTIV 190 MILIARDE AZI . Deci vorbim de aproximativ 4200 de miliarde … Insa la moartea sa, pe numele sau ramasese o suma infima, deoarece acesta nu era decat un locotenent al familiei Rothschild:
Daca in secolul 19 celebra familie de evrei Rothschild nu ascundea cat era de bogata, in a doua parte a secolului 19 si inceputul secolului 20, a inceput sa lucreze prin locotenenti care si ei la randul lor au strans averi fabuloase. Inca doua exemple:
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 1)
Familia ROCKEFELLER, NOUA ORDINE MONDIALA si GUVERNUL MONDIAL (partea 2)
Dupa al doilea razboi mondial, grei de nivelul celor de mai sus n-au mai aparut in luminile rampei. S-au volatilizat colosalele lor averi? Desigur ca nu. Se pregatesc insa de marele final si ca atare le este necesar sa treaca pe cat posibil cat mai nebagati in seama. Asa ca imping in fata maruntisuri precum acest Bill Gates. Desigur, pentru un sclav la multinationala si averea sa este ametitoare, dar este insignifianta in comparatie cu a stapanilor lor. Caci acest tip de miliardari moderni asta sunt: marionete de rang inalt ale stapanilor din umbra. Chiar daca relativ mici, nu puteau sa-si acumuleze averile lor fara acceptul PAPUSARILOR. Mai mult, miliardarii de fatada actuali au inteles ca sunt doar administratori ai averilor lor si ca prin donatii trebuie sa-si aduca aportul la MARELE PLAN: