3 thoughts on “VIDEO – 1 iunie 1946: EXECUTIA lui ION ANTONESCU”
Bunul Dumnezeu sa-l ierte desi a prigonit ML si s a aventurat dincolo de Nistru aventura ce a costat sute de mii de morti -crezand in promisiunile nemtilor (spre deosebire de Maresalul Mannerheim al Finlandei)
Fără curaj, toate cuvântările despre reîntregirea neamului românesc nu valorează nici cât o ceapă degerată. Dacă privim reîntregirea neamului românesc prin prisma morților și nu a eroilor neamului, atunci în veci nu vom mai reface trupul țării acesteia. Nu viața aceasta trăită de multe ori fără un rost bun ne va conduce la nemurire, ci lupta pentru adevăr și dreptate ne va conduce al nemurire, iar Dumnezeu a creat în toate timpurile condițiile ca sufletele oamenilor să intre în Cer(Rai). Numai cine nu vrea în condițiile date, condiții care mereu au fost „prielnice” oricărui român, nu va lua parte la luptă, adică la câștigarea unui „loc cald” în Cer alături de eroii și martirii neamului românesc. Dumnezeu nu-l obligă pe om, dar apreciază gestul acestuia, adică atitudinea lui față de nedreptatea care s-a comis cu mulți ani în urmă, atunci când Basarabia a fost smulsă în mod samavolnic din trupul României Mari. Fiecare român care mai consideră că are inima română trebuie să ia atitudine față de această fărădelege, asumându-și astfel orice risc din partea oricărui for național sau internațional. Să se știe de către toți că din mărturisirea cu tărie a adevărului și a dreptății, din acestea „se naște” CRUCEA fiecăruia dintre noi, și fiecare dintre noi să mai știe că fără CRUCE nimeni nu se poate mântui. Acum dacă știm ce este crucea și cum o putem afla și primi, fiecare român să-și refacă inima sa, iar cei care nu au nevoie să și-o refacă, aceștia să și-o întărească și mai mult în lupta pentru refacerea României Mari. Ați văzut cum Dumnezeu ne-a pus la dispoziție toate condițiile pentru a ne putea câștiga un loc în Cer ? Doar cine nu vrea nu va ocupa pentru veșnicie un loc în Cer. Iar Dumnezeu nu se bagă peste ceea ce omul a hotărât pentru sine. Așadar condiții sunt, mai trebuie hotărâre și râvnă. Aceștia au fost adevărații români, adică cei asemenea mareșalului Ion Antonescu. Nu degeaba numele său este trecut alături de martirii neamului românesc pe plăcile de marmură albă din Biserica Mănăstirii RÂPA ROBILOR de la Aiud. Doamne ajută !

Sa luam o picatura din:curajul,demnitatea si determinarea lor.Avem mare nevoie!Dumnezeu sa-i odihneasca.