Guvernul german vrea să amendeze părinții care refuză să-și vaccineze copiii. Ministrul german al Sănătății a afirmat că este necesar ca această lege să fie introdusă, în urma unei epidemii de rujeolă, relatează BBC News. În plus, grădinițe vor putea să-i reclame pe părinții care refuză vaccinarea copiilor.
“Numărul deceselor cauzate de rujeola nu poate lăsa pe nimeni indiferent”, a spus ministrul german al Sănătății, Hermann Gröhe.
Acesta își dorește ca grădinițele să informeze autorităţile dacă părinţii nu pot prezenta dovezi că au luat parte consultaţii cu medici privind vaccinarea copiilor. În cazul în care părinții nu pot prezenta aceste dovezi, copiii ar putea fi exmatriculați de la grădiniță.
Totodată, părinții pot fi amendați cu până la 2.500 de euro, dacă refuză să-și vaccineze copii. Noua lege ar urma să fie adoptată luna viitoare, potrivit sursei citate. Măsura face parte din eforturile Guvernului de a îmbunătăţi ratele de vaccinare în ţară, care au scăzut semnificativ în ultimii ani, ceea ce expune copiii şi adulţii la boli posibil periculoase, precum rujeola.
În Germania s-au înregistrat 410 cazuri de rujeolă de la începutul anului și până la jumătatea lunii aprilie, mai mult decât în tot anul 2016. O femeie de 37 de ani au murit din cauza acestei boli luna aceasta, în oraşul Essen, din vestul ţării.
Italia a adoptat recent o lege a vaccinării, recent, după ce numărul îmbolnăvirilor de rujeolă aproape s-a dublat comparativ cu cele înregistrate anul trecut, iar principala cauză este scăderea ratei vaccinării.
În România proiectul legii vaccinării a fost trimis în Parlament și urmează să fie supus procedurilor de adoptare. Ministrul Sănătății, Florian Bodog a delcarat, recent, că părinții care nu își vaccinează copiii pot fi acuzați de rele tratamente, dacă copilul moare, aceste prevederi existând, în prezent, în legislație. Ministrul a precizat, în schimb, că în proiectul de lege al Guvernului privind vaccinarea, care se află în dezbatere publică, nu au fost prevăzute sancţiuni pentru părinţi.