Moastele Sfantului Nicolae au ajuns duminica la Moscova, dupa ce, timp de 900 de ani, nu au parasit Italia. Sfintele moaște vor ramane la catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova pana la jumatatea lunii iunie, apoi vor fi duse la Sankt Petersburg, pana in 12 iulie.
Se pare ca aducerea moastelor in Rusia a fost stabilita anul trecut, la intalnirea dintre Patriarhul Kiril si papa Francisc. Tot atunci, patriarhul Kyril a trădat Ortodoxia, considerand Marea Schisma o greseala a Sfintilor Părinti.
„În ciuda acestei Tradiții comune a primelor zece secole, catolicii și ortodocșii, de aproape o mie de ani, sunt lipsiți de comuniune în Euharistie”. Suntem despărțiți de rănile provocate de conflictele unui trecut îndepărtat sau recent, de divergențele, moștenite de la străbunii noștri în înțelegerea și explicitarea credinței noastre în Dumnezeu, unul în trei Persoane, Tatăl și Fiul și Sfântul Duh. Deplângem pierderea unității, consecință a slăbiciunii umane și a păcatului care a avut loc în ciuda rugăciunii sacerdotale a lui Hristos Mântuitorul: „Ca toți să fie una. După cum tu, Părinte, ești în mine și eu în tine, să fie și ei în noi una. Conștienți de permanența a numeroase obstacole, ne dorim ca întâlnirea noastră să contribuie la refacerea acestei unități voite de Dumnezeu”
patriarhul Kyril al Rusiei