Mii de persoane au manifestat luni la Madrid pentru a apăra drepturile muncitorilor şi „împotriva corupţiei”, unul dintre sloganurile manifestaţiilor de 1 Mai, Ziua Internaţională a Muncii, relatează AFP, preluată de presa franceză.
Marşul din centrul capitalei Spaniei a avut loc în contextul unui nou scandal care afectează Partidul Popular aflat la putere, suspectat de nereguli legate de administrarea unei companii publice regionale de gestionare a apelor.
Partidul stângii radicale Podemos şi Izquierda Unida (extremă-stânga) au făcut apel la manifestaţii nu numai pentru „locuri de muncă demne”, ci şi „împotriva nesiguranţei şi corupţiei”.
„Cel mai corupt este (Mariano) Rajoy”, şeful partidului conservator de guvernământ, se putea citi pe una dintre pancartele purtate de manifestanţi în Piaţa Puerta del Sol, în centru, unde marşul s-a încheiat în jurul orei locale 14.00.
„Este principala problemă a acestei ţări”, a afirmat Jose Martin, în vârstă de 59 de ani, un fost angajat al Bankia, bancă publică aflată în centrul mai multor scandaluri de corupţie.
„Ei golesc bugetul statului”, a afirmat, la rândul său, soţia acestuia, Carmen Juarez, o funcţionară în vârstă de 56 de ani, care a denunţat şi „tăierile în domeniile educaţiei şi sănătăţii”.
„Corupţia din ţară este insuportabilă”, a spus indignată o altă manifestantă – Dolores Sanz, în vârstă de 69 de ani.
Potrivit sondajelor, notează France-Presse, spaniolii plasează corupţia imediat după şomaj pe lista principalelor lor îngrijorări.
Coruption? What? In Spania? N-are cum! Doar in Romania este coruption, a venit Nuland si a facut curatenie!