Aglomerația din jurul Peninsulei Coreene ar putea supăra China: Un portavion amfibiu francez a sosit în Japonia

Author:
http://s2.ziareromania.ro/?mmid=9317b47a987d8b6e42

Marile puteri ale lumii continuă să-și adune vasele de război în jurul Peninsulei Coreene, un portavion amfibiu francez sosind în Japonia pentru exerciții în Pacific, în contextul tensiunilor tot mai ridicate între țările ocicidentale și Coreea de Nord.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Nava Mistral a ajuns la Sasebo, sâmbătă, înaintea exercițiilor care ar putea însă să supere China. Vasul francez va conduce exercițiile militare din apropierea insulei Guam, luna viitoare, împreună cu forțele navale din SUA, Marea Britanie și Japonia, scrie The Independent.

La aceste exerciții vor participa 700 trupe, fiind plănuite dinainte de testul cu racheta balistică de sâmbătă al Coreei de Nord, care ar fi al patrulea test consecutiv cu racheta fără succes, începând cu luna martie.

Oficialii americani și japonezi sunt îngrijorați din cauza eforturilor Chinei de a-și extinde influența dincolo de limita interioară a mării teritoriale și Marea Chinei de Sud, îngrijorare împărtășită și de Franța, care controlează mai multe insule în Pacific, printre care Noua Caledonie și Polinezia Franceză.

Chiar dacă își doresc legături economice mai puternice cu China, Franța și Marea Britanie – care are două elicoptere ale marinei pe Mistral – își consolidează totodată cooperarea în domeniul securității cu Japonia, un aliat apropiat al SUA, care deține a doua flotă a Asiei după China.

Amintim că Statele Unite au trimis în regiune portavionul USS Carl Vinson, căruia i s-au alăturat nave de război japoneze. „Armada” anunțată de Trump a ajuns în zona Peninsulei Coreene la sfârșitul lunii aprilie.

Tot în aceste zile, marți, un submarin nuclear american a ajuns de asemenea în largul Coreei de Sud.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X