Potrivit normelor metodologice care urmează a fi aprobate de ministrul Apărării, Gabriel Leș, „rezerviştii voluntari sunt destinaţi pentru asigurarea cu prioritate a structurii de forţe a armatei cu resursele umane necesare realizării capacităţii de luptă complete”.
Ministerul Apărării Naționale se pregătește să înceapa recrutarea de rezerviști voluntari, care vor completa necesarul de militari al Armatei Române pe timp de pace și, mai ales, în situații de criză sau de război.
Rezerviștii voluntari vor primi din partea MApN o „soldă de funcţie şi de grad, pentru numărul de zile de participare efectivă la instruire / misiuni”, precum și alocație de hrană.
În afara perioadelor de instruire sau de misiune, rezerviștii voluntari vor primi o „indemnizaţie lunară în cuantum de 10% din suma reprezentând solda de funcţie pe care sunt încadraţi”.
Cu alte cuvinte, rezervistul poate lucra în viața civilă sau în propria gospodărie, dar primește în plus și o mică sumă de bani, lunar, din partea MApN, care știe că poate conta pe el în caz de război.
Pentru posturile de rezervist voluntar, MApN primește candidaturi din partea oricărui cetățean român, indiferent de sex, cu condiția să aibă cel mult 55 de ani (pentru cei care au deja o anumită pregătire militară) sau cel mult 51 de ani (pentru cei care nu au deloc pregătire militară).
Candidații pentru posturile de rezervist voluntar trebuie să fi absolvit cel puțin școala generală, dar în funcție de nivelul studiilor vor fi încadrați cu grad de soldat, gradat, subofițer, maistru militar sau ofițer, potrivit RomaniaLibera.ro.
se incing spiritele, americanii cauta nod in papura Iranului, vesnicul ghimpe al Israelului.
http://www.informationclearinghouse.info/46922.htm
la sfarsitul vremurilor razboaiele nu se vor mai purta pentru credinta
Nu are tara bani de asa ceva. Armata e in metastaza.
Dar ideea e buna si se poate aplica printr-un SRL ca cel al lui Catalin Berenghi, nonprofit, care in spirit de aventura sa faca pregatire militara cu tinerii care se inscriu.
http://www.christian-adventure.ro/galerie-foto-video/
Da, se pregătește carnea de tun condusa de noii bolsevici. Mai bine s-ar da arme rezerviștilor după modelul elvețian, dar nu convine mafiei sa avem patrioții înarmați, ca s-ar putea întoarce împotriva lor și ar curăța tara de paraziți.
Globaliştii-francmasonii-sorosioniştii-sataniştii-talmudiştii ştiu foarte bine că România şi românii prezintă cel mai mare pericol în realizarea planului lor final, care fără război şi fără dispariţia poporului român ortodox nu vor reuşi să-l materializeze, deaceea TOT TIMPUL s-au luptat şi continuă să se lupte prin toate metodele, mijloacele, căile, pentru ca din ce în ce mai mulţi oameni să nu afle adevărul referitoare la mulţime, popoluaţia globală nu să crească, ci să sărăcească şi să scadă din ce în ce mai mult („Multimea este oarba si de aceea poate sa fie usor manipulata de francmasoni” ) şi pentru ca prin sistemul lor comercial global mai devreme sau mai târziu toate statele lumii să accepte finalizarea programului/proiectului globalizării lumii! https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=435760583458258&id=100010729602646&pnref=story
OK, bine-bine si ce sa apere acesti rezervisti voluntari? Interesele corporatiilor ce sug si vlaguiesc tara, ce ne-au lasat fara paduri, fara industrie si ne dau hrana otravita prin complicitatea tardatorilor de tara ce se erijeasa in conducatorii-stapanii nostri? plecati de aici cozilor de toporcu initiativele voastre hilare! Trebuie sa fi dus rau cu capul sa faci pasul spre o asa inrolare rusinoasa. Dar cati mai au cap sa gandeasca in tara asta? ma astept chiar sa fie cozi la inrolari. vai de noi si mama noatsra. Nu fratilor, armata nu mai avem de mult iar aia care inca se mai numeste asa e in slujba politicului in cardasie cu ei, altminteri faceau ceva in tot intervalul asta de 27 de ani. Dat au tacut si tac ca porcul in cucuruz. Mie-mi ajunge , nu mai avem Stat nu mai avem nici institutiile Statului in slujba cetateanului asa cum ar trebui sa fie intr-o tara cat de cat normala. Vai tie popor slab si blajin! Trezeste-te odata?
!