Terminator a fost un film foarte popular în anii `90, dar se pare că va deveni realitate în curând cu ajutorul cercetătorilor rușil.
Robotul din imaginile alăturate este o creație rusească foarte capabilă. Deși de cele mai multe ori aflăm detalii doar despre roboții impresionanți ai americanilor de la Boston Dynamics, încep să apară dovezi ale faptului că rușii nu s-au lăsat niciodată mai prejos. Prima dovadă a acestui fapt poartă numele de Final Experimental Demonstration Object Research.
În momentul în care robotul a început să învețe să tragă simultan cu două pistoale în prezența jurnaliștilor, premierul adjunct al Rusiei a fost nevoit să spună câteva cuvinte pentru calmarea spiritelor. Cei mai mulți oameni dintre cei care l-au văzut au fost convinși că este vorba de o armă în format robotic. ,,Nu am creat un Terminator,” Dmitry Rogozin a negat posibilitatea utilizării acestui robot umanoid într-un context militar.
În schimb, dacă ar fi să-i credem pe ruși, robotul cu abilități de Terminator va fi folosit în misiuni în spațiu. Aparent, este programat deja să execute în 2021 o misiune solo în spațiu. Performanța de a trage simultan cu două pistoale are de fapt rolul de a-i îmbunătăți abilitățile motorii și algoritmii pentru luarea deciziilor.
Compania responsabilă de dezvoltarea acestui proiect este intitulată Android Technics and the Advanced Research Fund. Până în prezent, FEDOR a dobândit deja multe alte talente precum înfiletarea unui bec, utilizarea de chei și alte unelte sau conducerea unui autoturism.
,,Platforma robotică F.E.D.O.R. înfățișată trăgând cu două pistoale în același timp.” Una dintre imaginile alăturate a fost postată pe Twitter chiar de către vicepremierul Rusiei. Respectiva postare a fost urmată de alta prin care încerca să dezmintă că ar fi vorba de un Terminator. ,,Nu am creat un Terminator, ci o inteligență artificială ce va fi de un imens ajutor în numeroase domenii.”
În altă ordine de idei, majoritatea cercetătorilor care au interacționat cu respectivul robot au confirmat potențialul militar evident al proiectului.