Acuzaţii deosebit de grave la adresa Serbiei. Oficialii de la Belgrad destabilizează toată regiunea cu ajutorul Rusiei, spun cei din Kosovo. Ministrul kosovar de externe, Enver Hodzaj, a făcut o serie de acuzații împotriva Serbiei într-un editorial pentru „The New York Times”. Mai presus de toate, Enver Hodzaj acuză Serbia că încearcă să destabilizeze regiunea după două decenii de stabilitate. În textul apărut pe site-ul web al publicaţiei americane, se susține că Serbia face acest lucru prin consolidarea armatei ei și prin acţiunile organizate cu scopul de a domina economic piața regională comună, lucru pe care Kosovo îl consideră inacceptabil şi căruia i se opune cu tărie. Hodzaj consideră că Serbia face toate acestea cu ajutorul Rusiei, care, subliniază el, „se foloseşte de Serbia pentru a redobândi rolul important în Balcani și ca să se răzbune pe NATO, SUA și Occident”.
„Cel mai mult sunt îngrijorat de militarizarea rapidă a Serbiei de către Rusia, ţară care furnizează sisteme de apărare aeriană și alte echipamente militare sofisticate„, iar consolidarea armatei sârbe o vede „ca pe un instrument de presiune asupra vecinilor ei”, în timp ce Rusia îşi întărește influența în regiune. Hodzaj subliniază că acesta este „un joc geopolitic periculos”, iar Serbia este cea care „blochează” calea spre stabilitate și progres în Balcani. Totodată, Hodzaj susţine că orientarea Serbiei spre Rusia nu indică un angajament spre integrare europeană, „ci pentru dominația în Balcani în stilul rusesc – încurajarea instabilităţii pentru a obține puterea”, conform rador.
Potrivit lui Hodzaj, la alegerile prezidențiale sârbii au ales o putere naționalistă, care continuă să „sfideze” independența Kosovo. Hodzaj îl învinuieşte pe președintele ales al Serbiei, Aleksandar Vucic, de a-i fi înșelat pe cetățenii Serbiei prin afirmaţiile că dorește ca Serbia să adere la UE. Hodzaj acuză Serbia și că se foloseşte de minoritatea sârbă împotriva instituțiilor kosovare și că „provocă tensiuni”. Şeful diplomaţiei kosovare acuză Serbia de „politici agresive”, care, spune el, se abat de la angajamentul de a normaliza relațiile cu Kosovo, sunt contrare integrării europene și reprezintă o nouă amenințare la adresa securității tuturor statelor din Balcanii de Vest. De asemenea, Hodzaj acuză Serbia de a fi comis un genocid în trecut şi de faptul că nu s-a confruntat „în mod corespunzător” cu acest trecut.
1 Comment