Jihadiștii anulează sărbătorile. Bisericile din sudul Egiptului nu vor celebra Paștile. Ceremoniile religioase vor fi limitate, după atentatele sângeroase din Duminica Floriilor

Author:

Bisericile din sudul Egiptului au decis să nu celebreze Paștile, ca urmare a atentatelor jihadiste, soldate cu 45 de morți, comise în Duminica de Florii, și împotriva comunității creștine copte.
„Având în vedere circumstanțele actuale și solidaritatea noastră cu familiile victimelor, vom limita ceremoniile religioase de Paști din biserici’”, precizează  Dioceza Ortodoxă Coptă intr-un comunicat, conform  Breitbart.com.
Parlamentul de la Cairo a aprobat marți starea de urgență la nivel național pentru trei luni, după atacurile cu bombă de duminică, soldate cu cel puțin 45 de morți și peste o sută de răniți. Atacurile, care au vizat biserici din orașele Tanta și Alexandria, au fost revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic.
Atacurile au devenit tot mai numeroase după 2013, când armata l-a alungat de la putere pe fostul președinte Mohammed Morsi, liderul Fraților Musulmani. Susținători ai acestuia continuă să dea vina pe creștini că au susținut lovitura de stat, declanșând prigoana împotriva comunității creștine.
În februarie, militanți ai ISIS au avertizat că vor avea loc mai multe atacuri împotriva copților, care reprezintă circa 10% din populația egipteană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X