Proiectul de lege privind vaccinarea a fost transmis de către Ministerul Sănătății Guvernului, iar în următoarele săptămâni va ajunge la Parlament, a anunțat, astăzi, dr. Florian Buicu, președintele Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților, la conferința RoVaccin 2017 „Vaccinarea, urgență de sănătate publică”.
„Legea vaccinării este necesară, deja are un an și jumătate de când grupul de lucru constituit împreună cu Ministerul Sănătății a scos o primă formă. O așteptăm la Parlament. Vă asigur de toată deschiderea Comisiei pentru sănătate și familie din Camera Deputaților ca această lege să aibă o formă agreată și repede, astfel încât problemele legate de lipsa vaccinării să fie rezolvate”, a precizat Buicu. El a adăugat că proiectul cuprinde diverse variante, de la prevederea obligativității, inclusiv amenda, până la asumarea responsabilității părintelui privind copilul.
„în Parlament, toate vocile vor fi auzite fără niciun fel de problemă, trebuie respectate câteva principii — interesul superior al copilului, o acoperire vaccinală corectă în România, dar, pe de altă parte, în urma dezbaterilor în Parlament, o să vedem care va fi forma votată”, a spus Buicu.
El a adăugat că este o discuție amplă în ceea ce privește „obligativitatea statului de a asigura vaccinurile, obligativitatea sistemului de sănătate publică din România de a asigura, în conformitate cu standardele impuse de OMS, o acoperire vaccinală suficientă, obligativitatea medicului de familie de a face vaccinarea, a direcțiilor de sănătate publică și a Ministerului Sănătății de a asigura aprovizionarea, lanțul de frig, obligativitatea din toate punctele de vedere„.
„Domnul profesor Streinu-Cercel, în calitate de medic, a susținut foarte clar obligativitatea vaccinării. Dacă obligăm sistemul, dacă obligăm medicii, este corect să folosim modelul utilizat al altor țări europene prin care vaccinarea este obligatorie„, a susținut Buicu.
Pe cand o lege care sa interzica folosirea chimicalelor in alimentatie si una care sa interzica defrisarile?
Iată ce a fost sub paravanul marșului pt viața, ecumenism în toată regula, sa mărșăluit cu ,,frățiorii” de mana, iată numai 2 exemple Sibiu și Cluj, bine că ele sau desfășurat pe întreg cuprinsul țării http://www.napocanews.ro/2017/03/peste-1500-de-clujeni-au-participat-astazi-la-marsul-pentru-viata.html
La Sibiu http://www.mitropolia-ardealului.ro/peste-100-de-sibieni-au-participat-la-marsul-pentru-viata/
https://www.youtube.com/watch?v=NSNr8CorDUk
orice vaccin,card de sanatate,buletin cu cip si restul satanismelor inventate,se pot refuza printr-o declaratie pe proprie raspundere. cine crede vrajeala lor,sa fie sanatos.
Corect.