Forţele aeriene americane au dat publicităţii în premieră imagini cu celebrele avioane de spionaj U-2 care zboară în misiuni anti-ISIS. Statele Unite ale Americii conduc coaliţia care luptă împotriva grupării teroriste Stat Islamic de aproape 3 ani. Coaliţia a lansat în această perioadă peste 17 mii de atacuri aeriene asupra unor amplasamente ISIS din Siria şi Irak.
Aparatele spion au decolat de pe un aeroport din Asia de sud-vest. Numele bazei nu a fost însă divulgat.
Piloţii survolează zonele din Siria şi Irak controlate de gruparea Stat Islamic.
U-2 este dotat cu camere performante. Imaginile strânse într-o astfel de misiune îi ajută pe piloţii care ulterior vor bombarda poziţiile teroriştilor.
Un astfel de avion zboară cam 400 de ore pe lună. Aparatul poate urca la peste 20000 de metri, are o viteză maximă de peste 800 de km pe oră şi o autonomie de aproape 11000 de km. U-2 este un avion costisitor, ora de zbor este în jur de 30 000 dolari.
Aparatul a intrat în dotarea Forţelor Aeriene ale SUA în urmă cu 6 decenii. Lockheed Martin a produs 104 avioane spion. În prezent, aviaţia americană utilizează 33.