Din poveștile părinților mei (partea 1)

Author:
Foto: https://en.wikipedia.org/wiki/Deportation_of_Germans_from_Romania_after_World_War_II

Sunt o corcitura. Mama mea e aproape nemtoaica iar tatal moldovean. Iata cateva povesti din viata lor.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

   Mama

Mereu se lauda ca e nemtoaica si nu sasoaica sau svaboaica, caci neamul ei ar fi venit in Transilvania mult dupa ceilalti. Asa o fi, n-am stat sa cercetez vreodata.

Tatal ei a fost grec, insa i-a parasit pe cand mama mea inca era nenascuta. La cativa ani insa, a ramas orfana cu totul, caci cea care i-a dat viata a murit de leucemie.

Si a ajuns astfel s-o cresca o bunica. Mult a mai indragit-o pe batrana aceea si mult imi mai povestea despre ea. Cea mai frumoasa perioada din copilaria ei. De fapt unica …

Dar orice e frumos e si scurt. Caci, ce le-a trecut prin mintea aia de nemtalai reci rudelor ei? S-o ia de langa bunica, deoarece o batrana nu prea culta nu putea, nu-i asa, sa-i ofere educatia necesara. Dar nici ei nu puteau s-o creasca, caci deh, erau oameni cu multa treaba, asa ca au dus-o la un soi de orfelinat cu pretentii. Nemtesc si el si care aplica conceptii din categoria ultimului racnet ce deja bantuia continentul.

Acolo, de exemplu, toate erau la comun si nu se accepta nici o iesire din front. A acceptat si ea doctrina asta, dar doar pana la momentul palariutei, de care amintea si la batranete. Ca venise in vizita bunicuta ei, pe care o iubea atat de mult, si i-a facut cadou dragutul obiect vestimentar. Deci palariuta nu mai era o palariuta, ci legatura cu batranica indragita, de langa care fusese atat de brutal smulsa. Avea valoare de simbol. O alta fetita insa, n-a tinut cont de aspectul asta si dupa o vreme si-a pus-o pe cap, fudulindu-se cu ea prin curte. Cand a descoperit disparitia, nestiind cine i-a luat-o, i-a luat ceva vreme mamei mele pana s-o gaseasca, iar cand a gasit-o, n-a mai stat la poveste, ci i-a smuls-o de pe cap, plecand cu ea victorioasa. Victorie efemera si riposta crunta a personalului orfelinatului impotriva micii calcatoare a regulii fundamentale “toate la comun”. Iar de atunci, din te miri ce motiv, primea bataie. Si atata bataie a tot primit cat a stat pe acolo, ca sa-i ajunga o viata. Dar dupa fiecare astfel de bataie si mai hotarata devenea in a nu respecta socialistele reguli ale stabilimentului, asa ca, la un moment dat, unei asistente i se facu pana la urma mila si i-a contactat pe furis rudele indemnandu-i: “luati-o de aici sau moare”.

Si au luat-o, iar dupa multe sfatuiri intre ei, au hotarat s-o creasca una dintre surorile mamei sale. Avea 9 ani, iar bunicuta ei intre timp murise.

Cativa ani a fost cat de cat bine in noua sa locatie, dar a venit razboiul si o data cu el si multe intamplari exceptionale. Voi mai aminti in acest articol doar de un singur episod.

Era deja o mica adolescenta foarte ravnitoare in a merge la ceea ce multi nemti numeau “biserica”: la lutherani. Si din cat ii invatau aia acolo pe enoriasi si din cate mai citea si din “Biblia” lor, bagase la cap ca nu trebuie sa curveasca si ca musai sa ramana fecioara pana la casatorie.

Dar cand colo, ce sa vezi? Pe cand national-socialismul era inca pe cai mari iar Romania aliata lui Hitler, taman de acolo de unde se astepta mai putin au inceput sa vina indemnuri la desfranare de cea mai joasa speta. Ca Germania dorea cat mai multi copii de rasa ariana, asa ca sistemul alese ofiteri germani considerati buni pentru raspandirea genei prin cat mai multe tinere nemtoaice bune de prasila. Si tocmai “biserica” aia a lor se gasise sa schimbe dogmele de asa natura incat sa gaseasca motive “intemeiate” cum ca nu e curvie ci o treaba nobila. Ba mai mult, cum aproape intreaga comunitate de germani trecea mai des sau mai rar pe acolo, “preotul” le-a convins pe toate adolescentele etniei sa se urce in camioanele pregatite special pentru deplasarea spre locurile orgiilor in numele binelui natiei. Nu insa si pe mama mea, care, dupa cum ati observat, era reactionara de mica. Asa ca “preotul” a pedepsit-o stergandu-i numele din catastifele “bisericii”, ceea ce pentru ei era un soi de excomunicare.

Si i-a prins bine. Caci nu dupa multa vreme, Germania a pierdut razboiul iar cand sovieticii au pus stapanire pe Romania, au stabilit ca un numar imens de nemti, sasi sau svabi din Transilvania trebuie sa ajunga in Siberia. Doar pentru ca etnia era germanica, necontand daca au colaborat sau nu cu armata germana in vreun fel sau cu national-socialistii sau indiferent de orice. Din motive de ei stiute insa, actiunea trebuia desfasurata rapid si cum nu-i interesa decat sa iasa la numar, au dat navala in “bisericile” lutherane, au luat catastifele si i-au saltat dupa numele gasite. Iar mama mea nu mai era scrisa acolo si nici matusa ei, care se maritase cu un roman si se botezase ortodox. In rest, cam toate rudele au ajuns in Siberia, de unde dupa ani de zile s-au mai intors doar cativa …

   Tata

Cum mi se pare ca am lungit cuvantul deja prea mult, ma voi limita la una singura din povestile ce mi le spunea in copilarie.

El a fost aviator si a facut ambele fronturi, atat de rasarit cat si cel de dupa 23 august. Si pe cand navaleam ei impotriva sovietelor, propaganda germana raspandea printre militari fotografii cu copii scheletici ce trebuiau eliberati din lagarele bolsevice.

Apoi au intors romanii armele si dupa ce sovieticii au ajuns in lagarele Germaniei naziste, propaganda de la rasarit a inceput si ea sa imprastie fotografii printre militari. Cu copii scheletici. Cu aceiasi copii scheletici.

Iar tatal meu si camarazii sai n-au stiut nici pana la batranete cum sa explice treaba asta. Erau convinsi ca au existat lagare in care sovieticii chinuiau oameni si erau la fel de convinsi ca si germanii au avut astfel de lagare. Dar de ce acele fotografii?

Daca v-a placut, o sa fie si o parte a doua. Sau chiar si alte parti.

5 thoughts on “Din poveștile părinților mei (partea 1)”

  1. Cred că ar fi bine ca și cititorii să posteze povestiri de pe vremea războiului de la părinți lor, astfel adunându-se toate mărturiile vom înțelege mai bine acele vremuri, având mărturii reale și nu ceea ce găsim în cărți, sau alte articole care deformează adevărul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X