Cercetări arheologice efectuate în România, la Schela Cladovei (localitate componentă a municipiului Drobeta-Turnu Severin) au scos la iveală amulete formate din pietricele vopsite în alb și roșu, ce erau purtate la gât, datând, zic ei, de acum circa 8 000 ani. Asta ar fi considerat cel mai vechi martisor descoperit pana acum. Eu nu cred ca are 8 000, dar asta-i alta poveste. Oricum, e foarte vechi.
Amuleta, in general, era un obiect mic căruia vechi superstiții îi atribuiau puterea magică de a aduce noroc și de a-l apăra pe cel care îl poartă de influențele malefice ale duhurilor rele.
Martisorul este specific românilor, aromânilor, megleno-români, precum și la bulgarilor (care il numesc Martenița). Data fiind deci aria de raspandire, precum si vechimea, putem emite ipoteza ca e un simbol sau o sarbatoare a tracilor.
Nu stim sigur in vechime cand se purta, cert este insa ca in vremea daco getilor contemporani imperiului cu capitala la Roma, avea deja legatura cu inceperea noului an, adica 1 martie si avea de asemenea, precum veche amuleta, rol de talisman aducator de noroc, fiind purtat cam intreaga luna cu nume de zeu al razboiului.
Martisorul era si este acel snur rasucit in doua culori, alb si rosu. Acum se agata de el te miri ce, in trecut insa nu se mai punea nimic, de abia oleaca mai tarziu adaugandu-se o moneda de argint, ca simbol al soarelui.
Intr-un studiu dedicat martisorului, poetul George Cosbuc afirma:
„mărţişorul este un simbol al focului şi al luminii, deci şi al soarelui. Poporul nostru îl cunoaşte şi îl ţine în mare cinste, şi îl poartă copiii, fetele şi mai rar nevestele şi flăcăii, fiindcă el e crezut ca aducător de frumuseţe şi de iubire”
[…]
„scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce ori un chip al lui Hristos în sân. Printr-asta te faci prieten cu soarele, ti-l faci binevoitor sa-ti dea ce-i sta in putere, mai intai frumusete ca a lui, apoi veselie si sanatate, cinste, iubire si curatie de suflet. Taranii pun copiilor martisoare ca sa fie curati ca argintul si sa nu-i scuture frigurile, iar fetele zic ca-l poarta ca sa nu le arda soarele si cine nu le poarta are sa se ofileasca. Poporul mai stie ca martisorul trebuie purtat ca lucru sfânt, nu asa ca podoabă ori ca jucărie.”
Dupa trecerea sarbatorii, cu banul de la snur se cumparau vin rosu, paine si cas proaspat pentru ca purtatorii simbolului de primavara sa aiba fata alba precum casul si rumena precum vinul rosul.
Martisorul, adica acel snur, reprezinta unitatea contrariilor: vara-iarna (calendarul geto dacilor aveau doua anotimpuri), caldura-frig, fertilitate-sterilitate, lumina-intuneric.
Snurul era fie legat la mana, fie purtat in piept. El se purta de la 1 martie pana cand se auzea cucul, infloreau ciresii si veneau pasarile calatoare. Atunci, martisorul se lega de un trandafir sau de un pom inflorit, ca sa le aduca noroc.
Adica, un paganism.
Asta cu “sa le aduca noroc”, pare de bine, insa e un dracism:
Nu se roaga la Dumnezeu, dar se roaga la Soare, adica la ceva creat si nu la Creator. Iar ce spune George Cosbuc acolo e o hula: “scopul purtarii lui este sa-ti apropii soarele, purtandu-i cu tine chipul cam cu acelaşi rost cum purtăm noi o cruce”
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
,
Nu aveti dreptate.
Te rog sa te mai documentezi despre martisor pentru ca faci trimitere la un articol despre el care nu este bine documentat si asa va induceti in eroare cititorii si e pacat. MARTISORUL este ,din contra, SIMBOL CRESTIN si este bine sa nu pierdem traditia lui mai ales pentru ca ca el urmeaza sa fie inregistrat ca marca a romanilor-un lucru bun printre atatea sarbatori importate si globaliste.
Va trimit in atasament un fragment din Olga Greceanu despre martisor >Marturie in cuvant si chip.Vocabular al credintei si vietii spirituale, pentru crestinii care inca mai considera ca martisorul e simbol pagan, dupa modelul zilei de 8 martie. Luati aminte:
Dupa suirea pe tron al lui Constantin cel Mare si dupa ce a avut loc triumful Bisericii Crestine, Biserica si-a manifestat de indata rolul educator, care a sugerat impartirea bisericii in interior: in pridvor, naos, pronaos si altar. Pridvorul (care era inainte neacoperit) se numea inainte locul de tanguire, caci acolo asteptau oamenii care asteptau sa fie increstinati. Actul premergator increstinarii era pocainta, urmata de spovedanie. Posteau vreme indelungata, se tanguiau cu glas tare asupra pacatelor, stateau zile si saptamani intregi in acest pridvor, chiar de era ploaie, zapada, vant, pana cand preotul ,care le cunostea viata, le permitea intrarea in pronaos, intrare ce se facea cu mare emotie, in hohote de plans si de bucurie, temandu-se totodata ca nu sunt inca vrednici de a se apropia de Sfanta Masa. Usa bisericii,dintre pridvor si pronaos, era facuta din doua aripi care sa sugereze Vechiul si Noul Testament. Numai cu cunoasterea lui Dumnezeu prin proorocii Vechiului Testament si cunoasterea Fiului lui Dumnezeu prin evanghelistii Noului Testament, puteau fi patrunsi de sensul adanc al increstinarii lor.
Pronaosul era “locul de ascultare”.Mai departe nu aveau voie sa patrunda. De acolo ascultau si priveau savarsirea slujbei, dar cand incepea Liturghia ieseau afara.’ Cati sunteti chemati, iesiti”.Adica cei chemati pentru increstinare sa iasa, caci nu sunt inca botezati. Cand ajungeau la spovedanie, li se punea la incheietura mainii un snur rosu, simbolul sangelui pe care Mantuitorul l-a varsat pewntru noi. Dupa un alt termen de vreme, erau admisi in naos, numit atunci “starea laolalta cu credinciosii”. Acum puteau aprinde lumanari, puteau saruta icoanele si, cand au facut dovada de noua stare sufleteasca in care s-au imbracat, erau impartasiti. Ca semn ca au fost impartasiti li se lega tot la incheietura mainii, un snur alb-simbolul sfinteniei. Aceste doua snururi impletite, alb si rosu, erau purtate de cei spovediti si impartasiti in toata luna martie, caci toate aceste acte crestinesti se implineau in aceasta luna, care cadea intotdeauna in Postul Mare, atunci fiind perioada spovedaniilor inainte de Pasti. De aceste doua snururi impletite, credinciosii isi atarnau o cruciulita sau alte simboluri ale virtutii crestinesti, ca inima(iubirea aproapelui),sau ancora (nadejdea), pe langa cruce (simbolul mantuirii). Cu timpul, simbolurile crestine si-au pierdut intelesul, si a ramas numai ideea, adica obiceiul, de a purta in luna martie o mica bijuterie numita “martisor”, adica bijuterie “fara pretentie de valoare, caci este doar a lunii martie”
Tema micilor obiecte nu mai este crucea, ancora, inima, ci floare,figura, corabie, cosar, cosulet, iepure, pasare etc Snururile insa au ramas aceleasi: rosul si alb. Nu s-au pomenit alte culori, pentru ca nu li se cunoaste punctul de plecare.
http://yo9gjx.blogspot.ro/2015/03/martisor.html
S-o fi transformat pe parcurs in altceva insa la origine e simbol pagan. Snurul bicolor in cinstea zeului Marte e consemnat in izvoare istorice de cativa cronicari romani. E traditie legionara.
Punct.