Noul expert LGBT la ONU: Libertatea religioasă „nu este absolută”, trebuie restrânsă dacă se opune homosexualității

Națiunile Unite s-au dotat cu un expert și apărător al LGBT. Acesta se numește Vitit Mountarbhorn, e tailandez, profesor de Drept și, bineînțeles, homosexual militant.

Proclamat de organul suprem la nivel global ca „Expert ONU în problemele LGBT”, acesta a subliniat strategia pe care vrea să o pună în aplicare pe durata celor trei ani a mandatului său. Mountarbhorn și-a încadrat programul într-unul mai vast, numit Sustainable Development Goals (Scopurile Dezvoltării Durabile), de unde reiese strânsa legătură cu LGBT-ul.

Acesta a promis abrogarea legilor împotriva sodomiei și a căsătoriilor dintre persoanele cu același sex. Va interzice prin lege să se mai vorbească despre orice tendință LGBT ca fiind o „boală” sau o „tulburare”. Va integra atât empatia pentru gender (identitate de gen), cât și divestitatea sexuală încă din copilărie etc..

Cei prezenți, reprezentanții celorlalte state member ONU, au avut cereri de sfaturi și idei despre cum să promoveze drepturile LGBT în câmpul lor de acțiune.

Mountarbhorn a cerut de la UNESCO să se îngrijească de educația primară, deoarece în modul acesta copiii „vor fi născuți și crescuți de la vârste fragede” cu adevărate concepte față de „orientarea sexuală și identitatea de gen”. Acesta a avertizat că orientările sexuale „nu sunt categorii închise” și a promis protecția sa oricărei alte orientări inimaginabile momentan. De exemplu: de ce nu am proteja reprimarea pedofiliei pe copiii morți (nu există un termen pentru a exprima asta, momentan…), coprofagia cu leșurile (animalele moarte aflate în descompunere)?!

Agenția UN Habitat (Agenția Națiunilor Unite pentru Așezări Umane) a cerut juristului să le indice liniile directoare pentru a integra drepturile LGBT în noua planificare urbană.

UNICEF (Fondul Națiunilor Unite pentru Copii) a făcut apel către state pentru „a fi recunoscute ca familii cuplurile LGBT cu copii”.

UNFPA (Fondul Națiunilor Unite pentru Populație) – ce promovează avortul și sterilizarea- s-a angajat a promova „evenimente cu grupuri religioase ce susțin avorturile și drepturile LGBT”. Însă aceste drepturi există? Vor trebui create intenționat?

Henk Jan van Schothorst, de la Transatlantic Christian Council, a încercat să obiecteze: ce se va întâmpla dacă drepturile LGBT vor intra în conflict cu religiile și credințele lor? Răspunsul tailandezului a fost:

„Există drepturi absolute și drepturi care nu sunt absolute. De exemplu libertatea de exprimare și libertatea religioasă nu sunt drepturi absolute și pot fi restrânse dacă e necesar”.

Astăzi suntem toți ocupați să-l observăm pe Donald Trump, care, printre alte nedreptăți, a propagat ideea de închidere a ONU, l-a desemnat ca judecător la Curtea Supremă pe Neil Gorsuch, un profesor de Drept care s-a opus întotdeuna legalizării eutanasierii.

„E contrar valorilor noastre europene”, spune Mogherini.

În lipsă de altceva, voi pune aici articolul Patriziei Fermani, apărut în Riscossa Cristiana, ce arată adevărata dimensiune a problemei noastre, a oilor fără păstor în fața acestui nou drept global.

Caracatița homosexuală și strategia ei – de Patrizia Fermani

Caracatița homesexuală, acum sub protecția morală și culturală a credincioșilor, a început să-și întindă tentaculele în primul rând peste școală. Nu contează că Italia este îngropată sub avalanșe și cutremure. Dimpotrivă, cu atât mai bine dacă cineva este puțin distras de alte tragedii. Obiectivul de a-i aduce pe cei tineri în stadiul de a nu gândi rațional devine mult mai atractiv. Și, în același timp, părinții stau și admiră. Asta pentru că au început să aibă o idee puțin neclară despre ceea ce înseamnă paternitate și maternitate. Părinții au în urechi vocile robotizate ale prezentatorilor TV, iar în ochi au obscenitatea dusă la normal de către aceștia.

Mai mult decât atât, aproape nimeni nu mai ia în considerare faptul că orice relație homosexuală contrazice ordinea naturală. Se modifică instinctul de supraviețuire al speciei și nevoia naturală a omului de a se perpetua (prin intermediul familiei).

Cu ajutorul mass-mediei, normalizarea homosexualității ne-a pus deoparte nonvaloarea.

Însă normalitatea întunecă noul fenomen al homosexualității, adică chiar sistemul puterii organizat și structurat, care a făcut dintr-o înclinație sexuală denaturată un berbec ce sparge porțile cetății și are ca scop să distrugă familia, echilibrul generațiilor viitoare și a libertăților fundamentale. O forță neexperimentată înainte, care subminează societatea umană, infiltrându-se în fiecare centru nervos.

Întotdeauna s-a atras atenția asupra homosexualității. Ea este în contrast cu structurile familiale, asta din punct de vedere ontologic și, deci, cu nevoile esențiale ale societății. E semnificativ faptul că, în contextul relațiilor sentimentale dintre bărbații tineri, nu a apărut niciodată o figură paternă. Acest fenomen a rămas pe marginea vieții pubice chiar și atunci când a avut o răspândire remarcabilă, mai ales în condițiile speciale de mediu sau existențiale, cum ar fi: cele din campaniile militare sau viața de marinar, care nu au vrut niciodată să schimonosească relațiile matrimoniale.

Homosexualitatea vrea să reprime întreaga societate

Astăzi, orice persoană ce și-a păstrat rațiune ar trebui să fie capabil să admită că homosexualitatea, îmbrăcată într-o armură de luptă, a devenit punctul central al mișcării politice. Aceasta vizează cucerirea unei puteri hegemonice cu totul nouă, care încearcă să sugrume întreaga societate, în conformitate cu un vast proiect mondial.

Cu toate acestea, în fața unui inamic care-și umflă pieptul cu o așa incredibilă aroganță – care încearcă să denatureze buna desfășurare a vieții în comun, reușind să dicteze legi scandaloase împotriva inteligenței și a bunului-simț – nu vin aduse nici măcar cele mai elementare apărări. Societatea, confuză și absentă, pare să nu reușească a lua în considerare nici amploarea amenințării, nici miza jocului.

Există motive mai profunde de ordin politic și cultural, interne aceleiași societăți, adăugate cu tristețe absenței bisericii care, după ce a renegat legea naturală, divină și principiile sale morale fundamentale, a abandonat turma.

Pentru a găsi motivele acestei lipse de apărare (sau o apărare complet ineficace) în fața agresivității homosexualității, trebuie să ne uităm în primul rând la înțeleapta strategie pe care o pun în aplicare și la armele pe care le folosesc.

Prima etapă a acestei strategii a fost, după cum este bine cunoscut, acea a „normalizării” relațiilor homosexuale prin expunerea lor insistentă și dezinhibată. Fenomenul introdus în viața de zi cu zi a devenit familiar și, deci, inofensiv. Acesta s-a transformat, cu ajutorul birocrației, într-o variantă normală a sexualității.

Asta pentru că pofta vine mâncând, mișcarea homosexuală și-a stabilit obiective din ce în ce mai ambițioase, cu scopul de a se institui ca forță social-politică și de a câștiga, cu timpul, putere hegemonică prin intermediul legilor. Este vorba despre obținerea unei protecții tot mai mare, ce se va termina prin ridicarea homosexualtății la rang de valoare, ștergând astfel și orice raționament moral negativ, încă latent măcar în generațiile taților.

De aici, pasul către impunerea socială ar trebui să fie scurt și modelul homosexualității și transsexualității ar trebui să câștige chiar și demnitate pedagogică, atât ca să fie răspândite în școlile de orice nivel. Această răsturnare de situație făcută cu ajutorul legilor nu a fost o acțiune prea curajoasă în timpul creșterii relativismului etic și juridic. S-ar putea conta pe competiția dintre doi factori decisivi: pe de o parte distrugerea treptată a principiilor sistemului și a întelesul dreptului, iar pe de altă parte descompunerea moralității colective.

Totul se bazează pe terenul șubred al micului catolicism progresist, dar și pe cel primitor de sânga, pseudointelectual, jurnalistic, academic, întreprinzător și jurisprudențial.

Nimic mai bun decât a miza chiar pe libertate, egalitate și iubire. Adică pe cele două „valori” importante ale democrației europene occidentale din `89, care, prin definiție, garantează orice proces civil. În timp ce a treia valoare, astăzi în vogă, derivată din creștinism, este o tentație romantică eternă, deoarece este capabilă să depășească orice obstacol moral și poate să calmeze conștiința punând în surdină exigențele rațiunii.

Mai mult, libertatea și egalitatea au fost ustensilele folosite pentru a forța legea morală, naturală în centrul creștinismului. Nu zadarnic, în numele lor, De Sade a ridicat orice perversiune sexuală la rangul de manisfest al unei filosofii „politice”. Produse premature ale unei idei degenerate.

Libertatea, fără nicio referire la un principiu superior, diferit de voința și așteptările personale, dă individului iluzia că este capabil să se lipsească de Dumnezeu și că poate renunța la rațiune, ghidându-se doar după propriile „emoții”. Ea deschide calea dominației celui mai capabil de a manevra voința altora după bunul lui plac. Povestea lui Adam, a Evei și a șarpelui ne-a schițat schema premonitorie. De aceea Iisus ne-a amintit că numai adevărul ne face liberi.

În numele libertății, acum douăzeci de ani, legea penală a transformat infracțiunile contra moralității publice și cinstea în jigniri la adresa libertății personale. În 2010, Comitetul Miniștrilor Uniunii Europene a recomandat statelor member să facă licite raporturile homosexuale cu un minor, dacă există acordul acestuia.

Inițial, adunarea constituantă nu s-a gândit să introduce orientarea sexuală printre modalitățile de discriminare, considerând-o, pe bună dreptate, o obișnuință privată, indiferentă pentru legiuitor. Însă, odată cu Tratatul de la Lisabona, am fost obligați să o însușim.

Dacă toate variantele și variațiunile sexualității sunt bune, datorită libertății, toate merită aceleași drepturi (asta prin respectarea principiului egalității). Legea presupune recunoașterea unui interes obiectiv, demn de protecție. În momentul în care vor fi legiferate drepturile persoanelor de același sex, vom ajunge la recunoșterea ca valoare a homosexualității. Pentru a atinge acest obiectiv îndrăzneț, trebuie să se pregătească terenul: este necesar să se vorbească despre „drepturile homosexualilor”, inventându-le și proclamându-le înainte ca legea să le atribuie.

Prin mijloace persuasive, homosexualitatea a reușit să implementeze ideea că discriminarea ar trebui să fie prima regulă (poruncă) dată „societății civile”. Cetățeanul perfect, „patriot” european, afectat de gândul că a aruncat cojile de ou la gunoi, ce are în jurul lui doar persoane frumoase anti-Trump, nu ar vrea să fie suspectat de homofobie și de atitudini discriminatorii. Acesta asigură mișcării homosexualilor confort moral și politic. Cu toate acestea, pentru că există întotdeauna pericolul ca cineva să se trezească și să se răzvrătească, trebuie pregătit terenul anticipat, eliminând eventualii oponenți. Pentru o adevărată prevenire trebuie amenințarea cu sancțiune penală.

Homosexualitatea și-a propus să pună mâna pe putere prin intermediul legilor. Însă legile nu se fac singure. Ele sunt rezultatul ideilor, iar ideile celor care votează legile trec astăzi prin filtrul comun al unei omogenizări culturale care depășește orice afinitate politică.

Toți vorbesc aceeași limbă lipsită de conținut, au aceleași principii degenerate, folosesc aceleași categorii distorsionate.

Poate în orizontul lumii noi, dominată de câțiva deținători selecți ai puterii economice, este același individ steril, monitorizat îndeaproape și destinat doar muncii de jos. Caracatița homosexuală poate acționa în mod eficient în a-l modela.

Înainte să fie prea târziu, putem doar spera că întreaga societate se va trezi din acest somn al rațiunii și va tăia șireturile în care s-a lăsat legată voluntar.

Însă… posibil să fie deja prea târziu.