Părintele Arsenie Papacioc – Îndemn la milostenie

Părintele Arsenie Papacioc – Îndemn la milostenie

  • februarie 20, 2017
  • 0 Comments

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Este un cuvânt în Evanghelie care spune: „Mai mare dragoste decât aceasta nu este, ca să-și pună cineva viața pentru prietenii săi”. 

Asta e! Pentru că noi nu suntem creați doar pentru noi înșine. Trebuie să înțelegeți neapărat aspectul acesta din Scriptură: Nu suntem născuți numai pentru noi, ci pentru toată creația! Eu de aceea v-am spus că noi suntem răspunzători de tot ce e în toată creația. Suntem născuți și pentru celălalt. Cu cât trăiești mai mult pentru celălalt… Asta spuneam: E un milog, e un cerșetor – te surprinde să-l vezi – dar consideră-l și pe el! Dumnezeu a făcut să-l vezi, ca să te ajute pe tine la mântuire. Deci noi trăim, ne mântuim, mântuind pe altii. „Mântuind, mântuiesște-te”. Și-atunci noi semănăm cu Hristos. Și mai mult, preuim cât prețuiește Hristos, dându-ne viața pentru celălalt. Mai mult ce pot să faci?! Pentru că ăsta este de fapt botezul sângelui, cel mai mare botez, al jertfei tale. Deci, să știe toată lumea, că dacă tu ai văzut un om, este pentru că Dumnezeu a făcut să-l vezi. Și oricum ar fi omul acela, rău, cum ar fi, tu să tii că ai răspundere în fața lui Dumnezeu, că nu l-ai văzut degeaba. L-ai văzut ca tu să-l ajuți cu ceva, sau să te rogi pentru el. Dar în sfârit, și el pentru asta… dar să te rogi pentru el! Vreți să trăiți și să  ajutați întreaga lume, care se plânge în momente istorice ca acesta? Iubiți toată lumea! Și pune-te la punct cu gândul, că dacă ar fi aici acela sau acela, l-aș întelege. Da. Cu iubire. De ce fără iubire? Dar chiar dacă i-ai dat cu considerente mai puțin importante decât iubirea, tot e o plată, că l-ai săturat.

Bunăoară, avem exemplu de la Petru Vameul, știți. A dat pâinea, a dat-o cu necaz, ca pe o piatră. Ați văzut, că de fapt, aia l-a salvat. Și a speculat săracii. De la Petru Vameșul nu putea Dumnezeu să nu ia. Dar înainte a spus: Să nu se mântuiască dacă nu le dă săracilor.
Dacă ai fost nehotărât în viață, gândind o faptă bună: fac, fac – și n-ai făcut – ești vinovat!
Dar cum putem să ne pocăim pentru aceasta?
„Doamne Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine păcătosul!” Merg la biserică, smulg din mine. Am atâția bănuți, dau și la săraci. Sau și-o haină, și-un flaner. Îmi fac mereu socoteala: Dar eu cu ce să mă-mbrac, eu cu ce să mă-ncalț? În sfărșit, ai dreptate. Dar măcar să te gândești și la ăla. Fă ceva! Dă-i o pânză, măcar de-o obială, știi, acolo. Adică-i grija și pentru celălalt, asta să-nțelegeți. Asta e marea lipsă și ăștia sunt mari la Dumnezeu, să știți. Sfânta Filofteia n-a făcut alrceva: o fetiță care dădea milostenie. Pentru că mila-i toată Scriptura. A zis și Vlahuță lucrul ăsta. Am amintit de Vlahuță pentru că am apucat să-i cunosc familia.
Dar, dacă cineva, ziceți voi, la poarta ta… La bogatul nemilostiv… Ce-a fost acolo! Și el, săracul, îi lingeau câinii rănile. Nu-i dădeau o fărâmitură din ce se gătea acolo. Ce pagubă era? Că erau fărâmituri. Dar vreau să înțelegeți că, nepăsarea asta față de altul, asta ar fi miezul înțelegerii parabolei. Grija cât de cât a altuia. Da. Să-l duci la braț. Eu eram în București și n-aveam bani de mașină, de tramvai, cum era atunci. Eu am apucat și tramvai cu cai, să știți. Pe Popa Tatu a fost ultimul. Și era un sărac, era pe trotuar. Un sărac, l-am văzut de departe. Am zis: n-are picioare, și îi e greu… Dar și el m-a văzut pe mine. Și a zis săracul… Se pregătea. Și-a zis: „Măi, ăsta o să-mi umple traista”. Ori eu n-aveam nici bani de tramvai. Ce să fac? Mă pregăteam cum să scap acuma și cum să… Și-am ajuns la el și i-am spus direct : „Dragul meu, ți-aș da picioarele mele”, zic. „Și cum lucrul acesta nu se poate… Dar uite, îți dau o mână caldă, pentru că acum n-am nici bani de tramvai.” Și zice : „Părinte, așa ceva nu mi-a dat nimeni”. Ai văzut? Considerați-i și pe ei! Nu-i treceți cu vederea! Nu-l privi așa, că tu ai și… Așa. Oprește-te puțin. N-ai să poți că ești într-o mișcare… „Doamne miluiește-l! Doamne…” Grija și pentru celălalt! Dacă ăla e mama ta sau copilul tău sau tatăl tău, acolo… Tu nu poți să îl ajuți, dar ai putința să Îl lași pe Dumnezeu să-l ajute. E considerată o milostenie foarte apreciată de Dumnezeu! Grija de celălalt.
Ei, această lipsă de grijă, caracterizează în momentul acesta istoric, toată lumea. Și să știți că se vede mai mult la tineret o mișcare așa veticală  Se ceartă cu părinții. Îmi spun fetițe, săracele: „Da, părinte, să nu mă vadă, cică m-am pocăit”. Adică își face și ea Cruce, mititica, merge la biserică, nu face nimic altceva. S-a pocăit! Se jertfește pentru Hristos, cum a făcut Sfânta Filofteia. O bătea mamă-sa vitregă în tot felul dar ea nu se lăsa. Dădea.
Într-o mănăstire, era un oarecare frate Gheorghe. Și dădea, dădea la săraci tot ce vedea. Se ducea la trapeză, unde era masa, și da. Și-a început să dea și din mâncarea care era pentru călugări. Dădea la săraci. Și călugării l-au pârât la stareț. Starețul se făcea că nu… Și pe urmă l-a prins când dădea de pe masă tot la săraci. Și-a venit aolo și zice: „Aveți dreptate, dar ce să fac dacă fratele Gheorghe e sfânt?!” Asta a fost. Adică nu dai degeaba. Prea te încorsetezi în reguli… Că stai, că regula-mi spune altfel.  Până una alta, sătură-l pe ăla flămând, c-ai săturat pe Hristos. „Mie îmi dați” – auziți ce spune – de-ți stă mintea-n loc. Prea-i alege lumea asta: ăsta-i țigan, ăsta-i zlătar… Prea-i alege! Și dacă unul nu-i țigan ci-I Hristos, te-ai ars. Dar dacă ai dat la toți… Ai dat, primești. Ai să primești… Pentru că nu ai ce ai, ai ce dai. Și mai mult: nu dai ce dai, dai ce ești. Asta este.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *