„România furată”, de Sergiu Ciocârlan: o carte-radiografie a anilor de după ’89. Cuvânt înainte de Pr. dr. Mihai Valică

Author:

Romania furata - Sergiu CiocarlanRomanul lui Sergiu Ciocârlan, ROMÂNIA FURATĂ – RAPORTUL COMISARULUI EUROPEAN SAMUEL SCHEIB, la prima vedere, pare doar un roman. Acţiunea se petrece pe mai multe planuri, începând cu cel al controlui persoanei umane, fără frontiere, la frontiera unei ţări, prin tehnologia biometrică şi a tehnicii de scanare avansată, a călătorilor, fără ca aceştia să mai prezinte un paşaport sau act de identitate, ci însăşi corpul lor este folosit, ca obiect de identificare, cu o eficienţă uimitoare, întrucât „într‑o fracţiune de secundă irişii fură scanaţi şi uşile se deschiseră instantaneu” şi continuând cu planul europenizării cu orice preţ, al mondializării fără Dumnezeu şi împotriva intereselor naţionale şi sfârşeşte, cu încercarea unora, de a demola şi des-biserici Ortodoxia din interior, cu ajutorul elitelor culturale ortodoxe.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Având în vedere că, aceaste acţiuni se petrec deja în lume, iar tehnologia RIFD precum şi scanarea persoanei umane, sunt deja implementate în UE, romanul devine o realitate, ce depăşeşte deja ficţiunea.

Partea care şochează este tocmai ceea ce hotărăşte, Consiliul Suprem, atunci când spune răspicat: „sunt două direcţii pe care trebuie să insistăm. Prima este aceea a redefinirilor şi a noilor receptări prin care trebuie să oferim societăţii actuale opţiuni de desprindere definitivă din plasma lumii vechi. Iar a doua direcţie este aceasta: cât timp existăm noi, lumea veche trebuie strânsă într‑o insulă şi aruncată în pustietatea unui ocean. Noi suntem lumea nouă! Noi trebuie să fim creatorii omului recent! Am ajuns la sfârşitul istoriei şi tocmai de aici începem noi să construim”! (p. 9).

De aici începe ficţiunea, şi poate îngrijorarea, când lumea nouă începe să distrugă lumea veche, pentru a creea omul recent, deoarece noii artizani se cred stăpânii unici ai lumii, aşa cum diavolul, pe muntele Carantaniei, se credea stăpânul împărăţiilor lumii şi a slavei lor, (Matei 4, 8) şi le oferea  la schimb pe toate, cu condiţia ca, Iisus Hristos să i se închine. Deci, diavolul era hoţ, mincinos şi impostor deoarece momea, cu ceva, ce nu-i aparţinea. Mântuitorul îi arată că de fapt El este adevăratul Stăpân, întrucât al Domnului este pământul şi plinirea lui, lumea şi toti ce locuiesc în ea (Ps. 23, 1) şi îl respinge ferm, alungându-l, ca un adevărat Stăpân al lumii.

Noii ideologi şi diriguitori ai lumii noi, închipuite doar de ei, de fapt nu construiesc şi un creează nimic, ci doresc, să de-creeze lumea, creată şi răscumpărată de Iisus Hristos. Diavolul va putea de-creea ceva, în lume sau în noi înşine, doar în măsura în care noi ne dăm acordul, nu rămânem treji întru toate, şi îl recunoaştem ca stăpân, şi-i facem jocul, dacă punem accentul pe ce avem, şi nu pe ce suntem sau putem deveni.

Viclenia diavolului s-a perfecţionat, între timp, întrucât el deţine arta de a un mai face martiri, aşa că el nu mai „vrea eroi! Suntem sătui de martiri şi sfinţi închipuiţi! Trebuie găsită o metodă adecvată care să excludă din start eroismul, martiriul, fiindcă românii au predispoziţia de a se sacrifica pentru Dumnezeul lor, pentru ţara lor”, scrie autorul în romanul său. Deci execuţia o vrea lentă şi fără durere, de nici nu va şti când a fost sugrumat (p. 12), dacă un cumva s-a şi petrecut, având în vedere starea jalnică a României recente!

Şansa de supraveţuire sau de revenire a ţării constă, în credinţa şi mărturisirea oamenilor cum este Cossette care îl mărturiseşte pe Hristos, oriunde merge, şi îl identifică ca „Persoana prin ex­celenţă” şi adevărul cel veşnic.

Din discuţia comisarului imaginar Samuel Scheib despre poporul român constatăm percepţia despre noi, a celor ce conduc Europa şi lumea şi vedem modul viclean în care aceştia manipulează opinia publică internă şi internaţională. Acest aspect se acutizează în discuţia cu primarul, despre  Tra­tatului de la Maastricht, atunci când el momeşte cu himere economice şi cu demnitate comunitară egală, pe români! Istoria recentă demonstrează contrariul!

Dialogul ne aduce aminte de Ferma animalelor. Orwell, în contextul actual, ar putea fi depăşit, întrucât ipocrizia şi impostura face ca eşecul şi criza economică să fie puse în spinarea Ortodoxiei şi nicidecum din cauza hoţiei şi a proastelor guvernări.

Din Disciplina absolută din fişele lui Scheib descrisă în Raportul în stadiul de eboşă, deducem că, de fapt toate cele de mai sus, concentrează un întreg program de destabilizare naţională, care avea ca motto anunţul prim‑ministrului român: „Industria româ­neas­că este un cimitir de fiare vechi!”. Şi ro­mânii sunt atât de naivi şi îl cred! Şi pe cine cred? Pe ăsta, care în viaţa lui de până acum nu păşise într‑o uzină să vadă cu ce se mă­nâncă industria românească! „Mda! Păi, asta în­seamnă încă o liniuţă la profilul psihologic al societăţii româneşti aşa cum am găsit‑o eu!”, îşi zise în barbă Scheib. „Dacă acest popor înghite un astfel de enunţ şi nu‑l desfiin­ţea­ză, înseamnă că putem merge şi mai depar­te!”. „…elita politică a României joacă precum i se cântă, iar asta înseamnă că treburile merg conform planu­lui stabilit. Restul va veni de la sine.” Aceste pasaje din roman sunt grăitoare pentru a înţelege mesajul cărţii şi pentru a ne pune pe gânduri.

Sergiu CiocarlanAdevărul ca poveste, Discreditarea instituţională a Bi­se­ri­cii Ortodoxe, mondializarea şi cos­me­ti­za­rea Bisericii cu veşmintele reeducării Piteştiului globalist actual, care urmăresc să înlocuiască  „liturghia vie”, cu un „Dum­ne­zeu” economic, deoarece „e mai sigur, mai palpabil”, lucru făcut fără durere prin elitele intelectuale, care pot crea o cultură ortodoxă, ce va reorienta un po­por debusolat, fiindcă adevărul acestei cul­turi va fi pur şi simplu o poveste: povestea spusă nu bine, ci excelent, reprezintă punctul culminant al romanului, care arată că românul este supus sistematic unui jaf material, dar şi unei mutilări sufleteşti.

Soluţia o vedem din discuţia lui Cosette cu Iancu. „Iubirea de Hristos şi iubirea de ţară nu sunt două iubiri diferite: doar iubindu‑L pe Hristos îţi iubeşti cu ade­vărat ţara… care este plină de morminte. Rapoartele au înmormântat tot ce le‑a stat în cale: glasuri, conştiinţe, fa­brici, agricultură, familia, tradiţia, istoria, Adevărul, Care e Hristos, libertatea, iubirea de ţară şi de strămoşi, adevărul istoric. Însă dau mlădiţe. Istoria iese din ţărână. E prea strâmt pământul pentru atâta istorie a nea­mu­lui românesc. Iar dacă vrei să asculţi gla­suri care spun adevărul, apleacă‑te şi ascultă cu atenţie. Eroi, martiri, sfinţi cărturari, poeţi, ei toţi călăuzesc poporul acesta asupra căruia se pogoară bezna cea mai adâncă a europenizării. Există Adevăr şi Hristos este Adevărul”.

Noi suntem chemaţi, ca şi creştini şi Biserică, la îndumnezeire şi nu la mondializare. Sf. Ioan Gură de Aur descrie dumnezeieşte lungul drum spre îndumnezeire, atunci când compară Biserica cu corabia lui Noe. El scrie: „…corabia a luat numai necuvântătoare şi a salvat necuvântătoare; Biserica a luat oameni necuvântători şi nu numai că i-a mântuit, ci i-a şi schimbat; corabia a luat corb şi a dat drumul tot unui corb; corb ia şi Biserica, dar îi dă drumul porumbiţă; ia lup, şi-i dă drumul oaie…care îşi dă până şi lâna ei”. Pentru a atinge şi a împlini o asemenea chemare, slujitorii Bisericii trebuie să lupte cu timp şi fără timp, să îndure potrivnicia lupilor şi a fiarelor sălbatice din Corabia mântuitoare, să rabde până la prigoană, şi nicidecum să-i asmută, sau să se răzvrătească sau să se revolte împotriva lor, sau să părăsească Corabia pe motiv că nu le mai suportă mizeria, ci scopul lor este să-i transforme în fiinţe eclesiale hristice, prin consecvenţă şi statornicie în adevărul cel veşnic (Iisus) şi în păzirea poruncilor lui Dumnezeu: „Aici este răbdarea sfinţilor, care păzesc poruncile lui Dumnezeu şi credinţa lui Iisus”. (Apoc. 14, 12).

Sf. Ioan Gură de Aur continuă: „nimeni nu a ieşit din corabie, decât corbul, care este trimis şi care simbolizează răul, păcatul urât, erezia, necredinţa, doar acestea se separă de Biserică; porumbiţa singură îi va rămâne fidelă”. Deci, noi trebuie să luptăm din lume şi în lume.  În acest sens este chemat creştinul să activeze şi să‑şi dezvolte mai departe credinţa, cultura naţională şi conştiinţa de sine a unei naţii și să-și tămăduiască țara atunci când este bolnavă și rănită. În 2 Cronici, 7, 14 scrie: „Şi se va smeri poporul Meu, care se numeşte cu numele Meu, şi se vor ruga şi vor căuta faţa Mea, şi se vor întoarce de la căile lor cele rele, atunci îi voi auzi din cer, le voi ierta păcatele lor şi le voi tămădui ţara”.

Clarviziunea autorului la problemele actuale şi perspectiva tămăduirii ţării şi a neamului prin Hristos şi Biserica Ortodoxă, dă adevărata valoare a romanului. Autorul poate fi considerat un mărturisitor al vremurilor noastre, care atenţionază hrisitc, în limbaj literar deosebit de frumos şi plăcut, pericolele şi capcanele prezente şi viitoare ale ocultei globaliste.

Aştept şi un raport al comisarului Scheib despre ruinele şi rămăşiţele Europei, Post-Uniunea Europeană sau Post-mondializare.

Europenizarea, globalizarea sau mon­diali­za­rea, în faza actuală, nu reprezintă numai „o ruină a sufletului”, ci „o iluzie ceva mai bine organi­zată” după modelul ispitirii lui Iisus Hristos de către diavol. Creştinul şi Biserica Ortodoxă trebuie să rămână în Organismul viu al lui Hristos, sub sintagma: una, sfântă, sobornicească, apostolească și patristică Biserica şi nu să devină parte a globalizării.

Pr. Dr. Mihai VALICĂ 13. ian. 2014 Vatra Dornei

Este un roman care se focalizează asupra anilor ’90, o perioadă cheie în înţelegerea retrospectivă a actualităţii politice, economice, socioculturale şi duhovniceşti din România. Trimis din partea Uniunii Europene să întocmească în secret un raport de mare însemnătate, Samuel Scheib se dovedeşte un evaluator extrem de inteligent, a cărui vizită se produce sub acoperirea unui eveniment cultural. Expusă dezechilibrelor de tot felul, societatea românească are totuşi o speranţă în ceilalţi doi protagonişti, Iancu Mercheşanu, un tânăr maistru naval, iubitor de cultură românească şi de valori autentice, şi Cosette Minescu, proaspăt absolventă a Facultăţii de Aviaţie, care are o inimă plină de Hristos.

autorul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X