A trecut la Domnul prezbitera Adriana Calciu. Dumnezeu să o odihnească alături de soțul ei, Sfântul Mărturisitor Gheorghe Calciu

Author:

Parintele Calciu cu sotia, 1985UPDATE: Dorința Părintelui Calciu de a avea soția îngropată alături de el nu va fi respectată de conducerea Mănăstirii Petru Vodă. Deja o altă groapă a fost pregătită și este cea în care s-a mințit că au fost reîngropate osemintele Părintelui Calciu. Sfinte Părinte Justin spulberă nedreptățile din sfânta ta mănăstire!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În ziua pomenirii marelui poet național Radu Gyr, ieri, 29 aprilie, soția mult-pătimitorului părinte Gheorghe Calciu a trecut la Domnul. De 4 ani, prezbitera Adriana Calciu se afla la azilul de bătrâne de la Mănăstirea Paltin-Petru Vodă, sub îngrijirea atentă a maicilor. Marcată de suferința provocată de torționarii și securiștii ce l-au prigonit pe Părintele Calciu, dna. Adriana își aștepta revederea cu soțul ei, de data aceasta, în ceruri. Cei care au cunoscut-o în perioada cât a stat la mănăstire au fost profund impresionați de gingășia și nevinovăția cu care le vorbea.

Înmormântarea va avea loc sâmbătă, în cimitirul Mănăstirii Petru Vodă, și conform dorinței Părintelui Calciu, ar trebui să fie îngropată lângă/sau în același mormânt.(și cum nimic nu este întâmplător, mormântul poetului Radu Gyr se află lângă mormântul Părintelui Calciu). Trebuie amintit că trupul Părintelui Calciu a fost reîngropat în același mormânt, după ce a fost descoperit cu sfinte moaște întregi, anul trecut, la împlinirea a 7 ani de la trecerea în veșnicie.

Dumnezeu să o odihnească cu sfinții, alături de soțul ei, Sfântul Mărturisitor Gheorghe Calciu Dumitreasa, sfânt cu sfinte moaște întregi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X