„Dezbaterile” pe buget au expus o guvernare fără soluții.
Dacă ar fi să identificăm motivul principal al disperării pe care o resimt unii dintre cetățenii noștri, acesta este lipsa perceperii unei soluții. Marea problemă a multor români este că sunt în căutarea unei soluții, pentru că își dau seama, chiar dacă au votat actuala guvernare, că aceasta nu a fost soluția pe care au visat-o. Dimpotrivă, această guvernare a ajuns să reprezinte exact contrariul a ceea ce și-au dorit. Și, între noi fie vorba, contrariul a ceea ce li s-a promis la alegeri.
❓Ideea de a deveni partid-soluție nu vine dintr-un moft al Alianța pentru Unirea Românilor – AUR, ci dintr-o nevoie stringentă. În acest moment, România, așa cum arată ea în politica externă și internă, nu are soluții reale. România a ajuns, repet, să se bucure că este doar deasupra coșului de gunoi economic: simte mirosul din acel coș, dar nu a căzut încă acolo, fiind menținută artificial, politic.
România stă economic mult mai prost decât o arată declarațiile politice. În acest moment, nimeni nu vorbește despre deficitele enorme ale României, pentru că se dorește susținerea politică a acestei guvernări. Dar românii resimt toate aceste lucruri. Chiar dacă li se spune că economia nu s-a prăbușit, ei simt în viața de zi cu zi cât de prost merge această economie.
📉Este nevoie de o soluțieeconomică pentru români, pentru că este nevoie de o schimbare radicală în felul în care România este guvernată. E nevoie de o schimbare radicală a ceea ce înseamnă statul, de o schimbare radicală a filozofiei de guvernare, de o schimbare radicală a mijloacelor și mecanismelor prin care taxezi și construiești politica fiscală. Nu în sensul că totul trebuie schimbat de azi pe mâine și nici într-un mod simplist. Trebuie să ai o viziune, trebuie să ai instituții, trebuie să ai valori. Nu pornești de la niște instituții și, poate, întâmplător, mai găsești și niște oameni. Pornești de la o viziune a instituțiilor și, pe urmă, cauți oamenii potriviți. Așa se schimbă România.
🆘Viziunea noastră este complet opusă față de ceea ce se petrece astăzi în jurul nostru. Soluția noastră este una la nivel de viziune, la nivel de instituții și la nivel de oameni. Pe toate palierele gândim această construcție: la nivel de doctrină, la nivel de centre de cercetare și grupuri de inițiativă din cadrul partidului, care constituie, de fapt, guvernul din umbră pe care îl construim.
Guvernul nostru din umbră se construiește astăzi. Asta înseamnă instituționalizarea acelei viziuni. Acolo sunt oamenii care vor intra în instituții, oamenii care vor guverna, oamenii care vor transpune în viața reală viziunea pe care o construim. Viziune, instituții, oameni. Aceasta este triada prin care încercăm să le arătăm românilor că nu trebuie să plece din țara asta, că merită să se angajeze pentru țara asta, că ea poate fi construită și că există o alternativă.
Alianța pentru Unirea Românilor – AUR nu a guvernat niciodată. Suveraniștilor li se poate reproșa orice. Se poate spune că au greșit. Dar nu li se pot reproșa toate relele care s-au întâmplat în ultimii ani, pentru că nu ei sunt vinovați. Extremiștii sunt ei, vinovații sunt ei — și ei știu asta. De aceea nu pleacă niciunul de la guvernare, de aceea se acoperă unii pe alții – și asta pentru că ei formează o comunitate — și nu folosesc aici termeni juridici — o comunitate de oameni care au ținut România zeci de ani, decenii întregi, în situația în care se află astăzi.
🫵Partidele aflate la putere știu asta. Ei știu că vinovați pentru tot ce s-a întâmplat în România sunt chiar ei. Ei știu că vinovați pentru starea economică a României sunt ei. Tot lor le aparține și politica de obediență în raport cu UE și restul lumii, precum și toate greșelile făcute, toată lipsa de transparență în gestionarea banilor publici, inclusiv în ceea ce privește Ucraina. Pe de o parte, ni se spune că suntem un stat corupt — așa afirmă chiar președintele României, așa reiese și din strategia de apărare -, iar din presa internațională aflăm despre Ucraina că este coruptă. În ciuda acestui fapt, statul român nu transparentizează banii care pleacă dintr-o capitală coruptă către altă capitală coruptă! Dacă dumneavoastră îmi spuneți că asta înseamnă guvernare cinstită, atunci eu, împreună cu concetățenii mei, nu mai știu ce înseamnă cuvântul „cinstit”.
💪Noi putem vorbi despre toate aceste lucruri, pentru că nu am fost părtași la niciunul dintre lucrurile necinstite care s-au petrecut până acum în politica românească. De aceea, soluția pentru România este Alianța pentru Unirea Românilor – AUR — nu pentru că unora le place de X sau de Y din partid, ci pentru că este singurul partid care poate să pună dosarele pe masă dosalere „Epstein” ale Românie și să le deschidă. Este singurul partid care poate să arate României că există dosare grave și urât mirositoare în domeniul economic, fiscal, politic și în tot ceea ce a însemnat funcționarea statului român până în acest moment.
Avem această SOLUȚIE pentru că ea nu poate proveni din fosta clasă politică și din susținătorii acelei clase politice. De aceea îi îndemn pe români ca, printr-un gest curajos, să fie alături de singurul partid care poate și va fi cinstit în România după viitoarele alegeri.
Vă mulțumesc!
George Simion, președintele AUR: „AUR votează în interesul românilor!”
Președintele AUR George Simion a declarat miercuri, la sfârșitul ședinței din comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament, că AUR își va susține amendamentele și va lupta până la capăt pentru interesele mamelor, elevilor, studenților, pensionarilor și persoanelor cu dizabilități. Liderul AUR a criticat totodată iresponsabilitatea de care actuala coaliție de guvernare dă dovadă în dezbaterile pentru adoptarea legii bugetului de stat.
„Spre deosebire de partidele iresponsabile, care au dus România la o inflație de peste 9%, la un deficit buget de 9% și nu au venit cu bugetul țării atunci când trebuia, în 2025, AUR alege să fie responsabil.
Punem pe masa Ministrului de Finanțe, a tuturor partidelor și în atenția opiniei publice o variantă de buget alternativ, care asigură respectarea legilor, începând cu pensionarii acestei țări, continuând cu persoanele cu dizabilități și bursele pentru studenți și asigură un deficit în parametrii acceptați de partenerii noștri internaționali.
Ceea ce PSD-ul și PNL-ul fac acum, doar pentru spectacol, îi costă mult pe românii care sunt în situații vulnerabile.
De aceea, vreau să transmit tuturor pensionarilor din România că ne vom lupta pentru ei și pentru adoptarea amendamentelor noastre, pentru respectarea legilor din România și pentru ceea ce trebuie să se întâmple din punct de vedere legal: indexarea pensiilor cu rata inflației.
Ceea ce vrea actuala coaliție este să transforme persoanele cu dizabilități, elevii și studenții, pensionarii, în cerșetori. Noi refuzăm această idee, că românii sunt cerșetori și trebuie să stea cu mâna întinsă la ajutoare date din milă. Sunt banii pentru care ei au muncit, pentru care ei au contribuit și trebuie să îi primească.
Amendamentele noastre, peste 1.300, la bugetul național, trebuie dezbătute și asigurăm persoanele cu dizabilități, mamele, pensionarii de toate categoriile că vor obține cel puțin un sprijin din partea statului, și asta va fi cu votul AUR în plen. Însă nu ne cereți să fim complice cu PSD-ul la transformarea românilor în cerșetori.
Eu promit fiecărui român care este într-o situație grea că vom asigura votarea unui buget care să intre în ținta de deficit de 6%. Avem oameni capabili, oameni care au muncit foarte mult în aceste zile, care au fost târâți în această comisie simulacru și care au refuzat să dea bani pentru construcția de stadioane, fie că vorbim de Oradea, fie că vorbim de Timișoara sau Bistrița, au stadioane acolo, vă garantez eu că au stadioane, pe seama pensionarilor, pe seama elevilor și studenților, pe seama profesorilor.
Am ascultat vocea studenților care au ieșit în aceste zile în stradă, am ascultat vocea minerilor de la CE Oltenia, am ascultat vocea pensionarilor, indiferent de categorie. Și vrem să facem dreptate. Pentru asta ne-au trimis românii aici, nu să fim complice cu PSD-ul sau cu USR-ul, nu să fim puși în buzunarele unora sau altora.
AUR votează în interesul românilor și vom obține indexarea pensiilor cu rata inflației sau sprijin pentru persoanele vulnerabile din fonduri de la buget, din fonduri europene și din soluții care se regăsesc în acest buget alternativ pe care în această seară voiam să-l punem pe masa plenului reunit.
Este iresponsabilitate din partea acestei coaliții din momentul zero. Ei trebuiau cel târziu în luna decembrie să pună bugetul țării pe masa Parlamentului. Ignoră Parlamentul.
Am votat și vom vota în interesul românilor!
Românii trebuie să știe că noi le-am ascultat doleanțele. Noi am depus amendamente. (…) Noi credem că trebuie să ne luptăm pentru fiecare român, este datoria noastră ca opoziție.
Aveți o coaliție pe care ați susținut-o unii dintre voi care este iresponsabilă, cu partide iresponsabile, cu partide care consideră că au o majoritate parlamentară. Ei dețin 70% din Parlament. Conform votului românilor, noi avem doar 20% din Parlament. Nu înțelegem de ce domnii din coaliție se dovedesc a fi iresponsabili și nu au o politică coerentă.
Nu înțelegem de ce nu se gândesc la categorii sociale importante. Se gândesc mai mult să nu supere multinaționalele. Se gândesc să împrumute bani în programul SAFE în loc să se preocupe de propria industrie de apărare, de antreprenorii din România, de IMM-uri, de ceea ce contează pentru țara noastră.
De aceea, noi vă asigurăm că de la nouă dimineața venim la muncă, cum am și fost în aceste zile, am depus amendamente și așteptăm ca domnul Bolojan să consulte bugetul alternativ AUR, să vadă soluțiile noastre. (…)
Mesajul meu pentru pensionarii din această țară este că dacă ne vor sprijini la finalul acestui exercițiu democratic vor avea pensiile indexate conform legii.
La fel, mesajul nostru este pentru minerii care la această oră sunt în stradă. În momentul în care Nicușor Dan face ce trebuie la Consiliul European și anulează plățile mult prea mari pentru certificatele de carbon, CE Oltenia își poate continua activitatea. Dacă nu, carierele din județul Gorj vor fi închise și noi nu vom mai avea surse stabile de energie.
Soluții de guvernare există și, din păcate, racul, broasca și cu știuca, adică actuala coaliție, au dus țara acolo unde este, la deficit bugetar, la inflație, la ajutoare care îi transformă pe români în cerșetori. Noi spunem nu, stop! Există și altă cale”, a declarat președintele AUR, George Simion.
