Ioan Vlăducă: Situația școlii românești și dependența de jocuri pe calculator

Există un mare număr de cărți și articole despre dependența de jocurile pe calculator. Aceste lucrări prezintă diferite cauze ale fenomenului: plictiseala, evadarea din cotidian, nevoia de interacțiune socială, lipsa de activități alternative, etc. Însă este trecută cu vederea cauza principală: situația critică a școlii. Într-adevăr, ne plângem că jocurile pe calculator au ajuns mai atractive decât școala. Dar de ce nu se fac eforturi pentru ca școala să fie mai atractivă decât jocurile? Plictiseala, evadarea din cotidian, nevoia de interacțiune socială și lipsa de activități alternative sunt realități incontestabile. Dar de ce copiii noștri sunt plictisiți? De ce simt nevoia să evadeze din cotidian? De ce simt nevoia să interacționeze social prin jocuri multiplayer? Răspunsul este simplu: pentru că școala nu este suficient de atractivă și provocatoare în sensul bun. Școala actuală nu este un loc al comuniunii, al bucuriei și al împlinirii.

De la judecarea părinților la înțelegerea fenomenului

De multe ori, în mediul virtual sau chiar în cel real, părinții sunt judecați aspru pentru timpul petrecut de copii și adolescenți pe calculator, având în vedere că exisă riscul de dependență. Însă, James Garbarino, professor de Dezvoltare Umană la Cornell University, spune că „trebuie să lăsăm deoparte învinovățirea părinților și să analizăm cu atenție provocarea de a crește copii într-un mediu toxic din punct de vedere social.”[1]

În interviul intitulat Vindecarea traumei într-o cultură toxică, celebrul medic și psihoterapeut Gabor Maté arată că „dependența este o încercare de a rezolva efectele traumei. Asta este dependența. Întrebarea nu este de ce există dependența, ci de ce există durerea. Și asta are legătură cu trauma și nu este o problemă individuală, deoarece nu ești traumatizat într-o cameră izolată, stând singur. Asta se întâmplă în interacțiune cu persoane semnificative din viața ta…. Deci trebuie să vedem întreaga situație, nu doar individul.”[2]

Trauma apare într-un context pe care trebuie să îl analizăm.

La ora actuală se cunoaște faptul că „stresul școlar prezice în mod semnificativ dependența de jocuri digitale.”[3]

„Jocurile video, rețelele sociale, gadgeturile și aplicațiile sunt concepute pentru a ține creierele tinere lipite de ecrane, găsind modalități de a le recompensa cu doze de dopamină”, afirmă medicul psihiatru Shimi Kang, specializat în domeniul dependenței. [4] Afirmația este corectă. Însă, trebuie să ne întrebăm de ce sistemul de învățământ nu depune un efort cel puțin la fel de mare pentru a-i recompensa pe copii „cu doze de dopamină”, prin activități captivante. Ne îngrozim de faptul că jocurile pe calculator au devenit mai captivante decât școala, în loc să observăm că școala se află într-o situație critică, fiind mult mai puțin interesantă și captivantă decât jocurile pe calculator. Dacă cei care creează jocuri ar fi la fel de puțin motivați și implicați ca cei care conduc destinele învățământului sau unii dintre angajați, toată industria jocurilor ar da faliment!

Academicianul Solomon Marcus ne spune că Matematica se predă invers decât a fost descoperită. A fost descoperită prin formalizarea observațiilor și intuițiilor, prin trecerea de la concret la abstract, dar se predă abstract de la început, cu definiții și teoreme. Din această cauză, elevii nu devin părtași bucuriei descoperirii științifice, ci ajung să sufere de anxietate matematică. Geologia, Fizica, Chimia și Biologia, științe experimentale și de observație, nu se studiază în laborator, ci, de cele mai multe ori, tot formal, sec și plictisitor, cu creta pe tablă. Nu se pune accent pe dezvoltarea gândirii critice, ci pe memorare. Programele școlare sunt supraîncărcate, rămase în urmă cu zeci de ani și nu îi pregătesc pe elevi pentru societatea actuală. Iar elevii conștientizează acest lucru.

Elevii rămân cu impresia că sunt captivi într-un program forțat, plictisitor și inutil, iar viața lor reală este în afara școlii. De aceea caută o evadare în activități distractive și provocatoare, uneori vătămătoare.

Specialiștii de la Centrul de tratament al dependențelor Alta Mira din California consideră că „cei care suferă de anxietate, depresie, tulburare de stres posttraumatic sau orice altă afecțiune reziduală rezultată din traume pot descoperi că jocurile video le permit să-și uite suferința și să mențină un sentiment de «normalitate» în timp ce se joacă. În plus, majoritatea acestor jocuri sunt o modalitate de socializare într-un mod sigur, permițând simultan jucătorului să se simtă conectat cu ceilalți, menținând în același timp distanța și siguranța față de interacțiunea reală. Acest mecanism de adaptare maschează problemele de bază ale traumei și îl menține pe jucător să se simtă în siguranță, fericit în mod artificial și stăpân pe ceva.”[5]

Școala nu reușește în mod eficient să dea educație

În România sunt semnalate anual peste 60000 de cazuri de violență domestică. 14 femei sunt agresate în fiecare oră, iar în fiecare săptămână o femeie este ucisă de partenerul ei actual sau de fostul partener. [6][7]

Cine sunt autorii acestor fapte? Absolvenții învățământului românesc!

Părinții îi lasă pe copii la școală de dimineața până la ora 17 (cu afterschool). Acesta ar fi trebuit să fie intervalul de timp pentru educație, însă școala românească nu reușește să dea educație în mod adecvat. Există disciplinele: Limba și literatura română, Matematică, Informatică, Fizică, Chimie, Biologie, Istorie, Geografie, etc. Dar nu există o disciplină dedicată educației! Cei care nu cunosc situația din învățământ spun că educația se face la Dirigenție… Dar ora de Dirigenție (o singură oră pe săptămână) este, de multe ori, transformată în oră de meditații pentru examen sau se discută aspecte administrative și chestiuni disciplinare punctiforme. Iar programa școlară e “înghițită” de elev la fel de mecanic și nemotivat ca formulele matematice pe care „trebuie să le știi doar până la examen”. Din această cauză, deși programa prevede discuții despre empatie, bullying-ul e la modă. Deși prevede studiul motivației și a optimului motivațional, unii elevi sunt complet dezinteresați de învățare, iar alții concurează intens doar pentru note, urându-se unii pe alții. La fel se întâmplă, uneori, cu lecția de Religie. Se transmit mai mult cunoștințe decât valori.

Educația este un proces de modelare comportamentală. Dacă nu se reușește generarea de comportamente adecvate, nu poate fi vorba despre educație, ci doar despre transmitere de informații.

Educație autentică au primit fiii Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, iar aceasta se poate vedea din comportamentul și realizările lor. Educație primesc copiii și adolescenții în familiile care investesc timp și efort în acest proces. Școala românească actuală nu transmite în mod eficient valori culturale și spirituale autentice. Se spune că pomul se cunoaște după roade. Care sunt roadele? Ce vedem la știri? „Elevă de clasa a IX-a, răpită, bătută și umilită de 6 colege din cauza unui băiat!”[8]„O elevă cu handicap a ajuns la spital, abuzată ani în șir de două adolescente.”[9]„Caz șocant în București. Elev de opt ani violat de colegi de două ori. Părinții protestează în fața școlii.”[10] „O elevă a fost agresată în toaleta școlii de patru colegi. Trei dintre ei erau cercetați într-un dosar similar.”[11] „Elev bătut de colegi. Poliția a deschis dosar penal.”[12] „Poliția reacționează după imaginile cu eleva bătută și pusă să-i sărute picioarele unei colege.”[13] „Un elev de clasa a doua își ține colegii în teroare și îi amenință cu moartea.”[14] „Un copil de șase ani a fost bătut, dezbrăcat și i-a fost prins un deget în ușă, într-un liceu din Cluj. Elevul a suferit o amputație parțială.”[15] „Copil bătut de colegi de școală. Poate fi cineva tras la răspundere? S-a mai întâmplat acest lucru și nu s-a luat nicio măsură.” [16]

Ministerul Afacerilor Interne anunță: „Fenomenul violenței din școli pare scăpat de sub control. Tot mai agresivi, elevii au ajuns să atace inclusiv în incinta unităților de învățământ, iar în clase, exact ca în răfuielile de stradă între huligani. Numai în anul școlar precedent au avut loc aproape aproape 2000, 1873 mai exact, de cazuri de violență fizică. Dintre acestea, foarte multe au avut loc chiar în interiorul școlii, aproape 1700, iar în 105 situații s-au folosit obiecte periculoase și vorbim aici de cuțite, bâte, răngi sau spray-uri lacrimogene. … 10 % dintre liceenii din București, adică unul din 10 copii, recunoaște că a luat cel puțin o dată o substanță interzisă, iar jumătate dintre adolescenți recunosc că își pot procura drogurile chiar din zona școlii, din interior sau din proximitate. Și mai grav de atât, vârsta debutului în consumul de droguri a ajuns până la 9 ani, în timp ce în urmă cu câțiva ani era de 13 ani. … Jumătate dintre copii spun că au fost victime ale cyber bullyingului. De asemenea, foarte multă agresivitate, în special pe rețelele de socializare, frecventate de copii. Totodată, apare un fenomen interesant în mediul rural, unde aproape toți copiii spun că au fost victime ale bullyingului. Procentul este uriaș, de 90 %.”[17]

Într-un discurs ținut în fața oficialităților, academicianul Solomon Marcus (1925-2016), matematician, profesor universitar, a afirmat că situația actuală în domeniul educației și învățământului este disperată.[18]