Decizia președintelui Donald Trump de a lansa, alături de Israel, lovituri aeriene împotriva Iranului — operațiune cunoscută sub numele de Operation Epic Fury – a declanșat nu doar o criză regională, ci și o reacție dură în Statele Unite la adresa Europei. În centrul criticilor: acuzația că liderii europeni au devenit „moi”, indeciși și incapabili să confrunte regimuri ostile în afara propriului perimetru imediat de securitate, scrie Politico.
Loviturile, confirmate de presa de stat iraniană ca soldate cu moartea liderului suprem Ali Khamenei, au fost urmate de apeluri la „reținere” și „dezescaladare” din partea Bruxelles-ului. Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut „respectarea deplină a dreptului internațional” și protejarea civililor. Mesajul a fost interpretat la Washington drept o distanțare politică într-un moment de confruntare directă cu Teheranul.
Senatorul Lindsey Graham: „Europa a fost jalnică”
Senatorul republican Lindsey Graham, unul dintre cei mai vocali aliați ai lui Trump în materie de politică externă, a lansat un atac frontal la adresa capitalelor europene.
„Toată lumea din Europa este pe bună dreptate revoltată de invazia Rusiei în Ucraina. Dar când vine vorba despre poporul iranian, care suferă de mult timp, Europa a fost jalnică”, a scris el pe platforma X.
Graham a mers mai departe, acuzând conducerea europeană că și-a pierdut voința de a confrunta regimurile ostile: „Ați devenit jalnic de moi și v-ați pierdut zelul de a confrunta răul — aparent dacă nu se află chiar la ușa voastră.”
Mesajul este clar: din perspectiva aripii republicane apropiate de Casa Albă, Europa aplică un dublu standard. Este dispusă să susțină ferm Ucraina împotriva Rusiei, dar adoptă o poziție rezervată atunci când SUA lovesc direct infrastructura de putere a Iranului.
„Conducere slabă și temătoare”
Criticile nu s-au oprit la nivel senatorial. Chris LaCivita, strateg republican și unul dintre arhitecții revenirii politice a lui Trump în 2024, a atacat în termeni duri establishmentul european.
„Conducerea» europeană este slabă, capricioasă și speriată de propria umbră”, a scris el, sugerând că reacțiile prudente ale Bruxelles-ului nu sunt expresia diplomației, ci a fricii.
În logica acestui curent de opinie din SUA, reacția europeană confirmă o tendință mai largă: preferința pentru declarații normative și apeluri la dialog în locul asumării riscurilor strategice.
O ruptură strategică mai veche
Pentru mulți comentatori conservatori americani, episodul iranian nu este un incident izolat, ci simptomul unei divergențe mai profunde între Washington și Bruxelles.
La 13 luni de la începutul celui de-al doilea mandat al lui Trump, prioritățile diferă tot mai clar. Europa rămâne concentrată pe războiul din Ucraina și pe gestionarea relației cu Rusia. Administrația Trump, în schimb, caută o rezolvare rapidă a conflictului est-european și își mută atenția asupra Orientului Mijlociu și a confruntării cu Iranul.
Din această perspectivă, faptul că mai multe state europene nu au fost informate în prealabil despre Operation Epic Fury și s-au limitat ulterior la apeluri la reținere este interpretat la Washington ca dovadă a unei Europe marginalizate strategic — și, în același timp, incapabile să acționeze unitar.
Test pentru relația transatlantică
Criza iraniană devine astfel un test al relației transatlantice. Spre deosebire de momentul Operation Desert Storm din 1991, când europenii s-au alăturat unei coaliții conduse de SUA împotriva lui Saddam Hussein, actualul context arată o Europă mai reticentă și mai divizată.
Pentru susținătorii liniei dure de la Washington, această reticență nu este prudență strategică, ci declin al voinței politice. Iar pentru administrația Trump, mesajul transmis este unul simplu: Statele Unite vor acționa atunci când consideră necesar, cu sau fără sprijinul deplin al Europei.
Dacă această ruptură se va adânci sau va forța o recalibrare a pozițiilor europene rămâne de văzut. Cert este că, în ochii unei părți semnificative a establishmentului republican, Europa nu mai este partenerul reflex al Americii în crizele majore de securitate globală — ci un actor ezitant, prins între principii declarative și realități strategice dure.
