Într-o mișcare mai degrabă neașteptată, Mucea Dan a anunțat azi că merge la Washington pe 19 februarie, dînd curs invitației lui Trump de a intra în Consiliul Păcii – noua arhitectură globală propusă de președintele american. Cu asta, Mucea și-a rezolvat și imaginara vizită la Casa Albă de care vorbește de aproape un an, dar care exista doar în mintea lui: acum, chiar va ajunge acolo, fie și la pachet cu alte cîteva zeci de lideri internaționali. De aici încolo, va fi interesant de urmărit cum va fi primit gestul președintelui român de către supărații de serviciu ai Europei, adică Macron, Merz, Ursula, Starmer ori Kaja Kallas.
Să prezentăm succint consiliul lui Trump, pornind de la textul integral al Cartei, obținut luna trecută de The Times of Israel, un text care ridică atît întrebări privind arhitectura instituțională, cît și controverse legate de legitimitate, echilibru decizional și raportarea la sistemul ONU.
Documentul care însoțește invitațiile trimise de președintele american Donald Trump către zeci de lideri mondiali pentru a face parte din nou-înființatul Consiliul Păcii schițează o structură internațională cu ambiții globale și cu un centru de putere extrem de concentrat în mîinile fondatorului său.
Fără referire explicită la Gaza
Deși inițiativa a fost prezentată în contextul gestionării post-conflict din Fîșia Gaza, Carta nu menționează explicit Gaza nicăieri în text. Acest detaliu este esențial, întrucît mandatul aprobat anterior de Consiliul de Securitate al ONU era limitat la Gaza și pînă la finalul anului 2027.
Absența referirii sugerează că Washingtonul intenționează să transforme Consiliul Păcii într-un instrument mai larg, aplicabil și altor zone de conflict. Practic, documentul creează cadrul pentru o platformă globală de intervenție politico-administrativă în regiuni instabile, fără a o ancora formal într-un teatru specific.
Cea mai controversată prevedere a Cartei este poziția dominantă a liderului de la Casa Albă.
Donald Trump este desemnat „președinte fondator” al Consiliul Păcii și păstrează:
– dreptul exclusiv de a crea, modifica sau dizolva entități subsidiare;
– dreptul de veto asupra tuturor deciziilor majore;
– puterea de a selecta membrii Executive Board;
– autoritatea finală în interpretarea Cartei;
– dreptul de a dizolva întreaga organizație;
– prerogativa de a-și desemna succesorul.
Practic, deși Consiliul Păcii este prezentat ca o organizație internațională, structura sa instituțională seamănă mai degrabă cu o entitate centralizată, în care liderul fondator deține control aproape absolut. În capitolul privind soluționarea disputelor, documentul prevede explicit că președintele este „autoritatea finală” în interpretarea Cartei – o formulare rar întîlnită în tratatele multilaterale moderne.
Un alt element controversat este modul de aderare.
Calitatea de membru este limitată exclusiv la statele invitate de președinte. Nu există criterii transparente de selecție și nici o procedură colectivă de admitere. Accesul în organizație este, practic, discreționar.
Fiecare stat membru este reprezentat la nivel de șef de stat sau de guvern, ceea ce ridică miza politică la cel mai înalt nivel. Mandatul standard este de trei ani.
Însă apare o excepție notabilă: statele care contribuie cu peste 1 miliard de dolari în primul an nu sunt supuse limitei de trei ani. Această prevedere a generat critici privind crearea unui sistem cu „membri premium”, în care influența este direct proporțională cu contribuția financiară.
Executive Board – elită globală numită de președinte
Executive Board este compus din „lideri de statură globală”, selectați exclusiv de președinte. Mandatele sunt de doi ani, dar pot fi reînnoite sau revocate tot prin decizia președintelui.
Deciziile Executive Board intră în vigoare imediat, dar pot fi anulate oricînd prin veto prezidențial.
Această formulă instituțională consolidează ideea unei structuri piramidale, în care toate mecanismele decizionale converg spre liderul fondator.
Finanțare voluntară și personalitate juridică internațională
Consiliul Păcii va fi finanțat prin contribuții voluntare ale statelor, organizațiilor sau altor surse. Nu există un mecanism de cotizație obligatorie.
Organizația dobîndește personalitate juridică internațională, poate încheia contracte, deschide conturi bancare, angaja personal și beneficia de privilegii și imunități stabilite prin acorduri cu statele gazdă. În plus, Carta nu permite formularea de rezerve – un stat care aderă trebuie să accepte integral documentul.
Tocmai această prevedere fusese exploatată de Nicușor Dan pentru a justifica refuzul participării, pentru că, ne amintim, el a vorbit despre posibilitatea modificării Cartei în cadrul unor așa-zise negocieri cu partea americană, iar președintele român știa că asta e imposibil. Iată că acum, Nicușor s-a răzgîndit și acceptă Carta așa cum e.
Carta intră în vigoare după exprimarea consimțămîntului a doar trei state. În comparație cu alte tratate internaționale, pragul este extrem de redus, facilitînd o lansare rapidă. Statele care nu finalizează ratificarea pot participa provizoriu ca membri fără drept de vot, cu aprobarea președintelui.
Consiliul Păcii este prezentat ca o alternativă „mai agilă” la mecanismele tradiționale de menținere a păcii, criticate în preambul pentru că ar „instituționaliza criza” și ar crea dependență.
Însă criticii subliniază că:
– puterea excesiv concentrată într-o singură persoană contravine practicilor multilaterale clasice;
– selecția discreționară a membrilor poate genera un club geopolitic selectiv;
– sistemul financiar favorizează statele cu resurse mari;
– lipsa referirii la Gaza ridică întrebări privind extinderea mandatului dincolo de aprobarea inițială ONU.
Susținătorii ar putea argumenta că tocmai această flexibilitate și centralizare permit reacții rapide și eficiente în situații de criză.
În concluzie, Consiliul Păcii reprezintă una dintre cele mai ambițioase și controversate inițiative instituționale asociate președinției lui Donald Trump. Documentul creează un cadru internațional cu personalitate juridică proprie, dar cu un centru de gravitație clar: președintele fondator.
Rămîne de văzut cîte state vor accepta invitația și dacă această nouă structură va deveni un instrument real de stabilizare globală sau un experiment geopolitic cu impact limitat. (Bogdan Tiberiu Iacob)
