Troiţa de la Tâncăbești în pericol! Apelul sculptorului Ivanof

Troiţa de la Tâncăbești în pericol! Apelul sculptorului Ivanof

troita-de-la-tancabesti

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Am primit la redacţie apelul scluptorului Cristian Ivanov, coautor alături de comandantul legionar Ştefan Georgescu, al troiţei monumentale de la Tancabesti, ridicate pe locul asasinării lui Corneliu Zelea Codreanu. Acest apel vine în contextul în care, încă din vara anului trecut, institutul naţional pentru studiul holocaustului în România “Elie Wiesel” a declanşat o serie de intervenţii fata de autorităţile locale şi naţionale, în vederea demolării acestui monument. Recent, INSHR – “EW” a sesizat organele penale, deschizându-se un dosar penal în care a fost citat atât măiestru Cristian Ivanof, cât şi decedatul Fane Georgescu. În urma anchetării domnului Ivanof de către organele judiciare, intrucat acestea nu au putut găsi aspecte ilegale în respectarea legii construcţiilor şi în avizarea amplasării troiţei, s-a încercat incriminarea existenţei pe lângă troiţa a unor anexe de metal, care nu figurează în proiectul iniţial (garduri, felinare etc.) Având în vedere ameninţarea care planează în aceste zile asupra existenţei troiţei de la Tancabesti, domnul Ivanof cere prin acest material tuturor celor care cinstesc memoria lui Zelea Codreanu, să renunţe la amplasarea oricăror anexe în afara troiţei aprobate legal şi să evite afişarea oricăror simboluri ideologice atunci când omagiază memoria Căpitanului.

Redactia Buciumul

Apelul domnului Cristian Ivanof:

Eu, Cristian Ivanof, în calitate de coautor al crucii de hotar  de la Tancabesti şi unic autor al refacerii acestei cruci după distrugerea ei din oct. 1999 am următoarea rugăminte către cei de bună credinţă că şi celor care folosesc acest loc pentru afaceri personale: În primul rând rog să nu se mai planteze aici nimic dacă nu există autorizatiie legale sau dacă vor cest lucru, să meargă la poliţie şi să-şi assume consecinţele faptelor comise. De asemenea, având în vedere acuzaţiile din dosarul penal referior la troiţa şi la sibolurile afişate de diverse organizaţii sau persone, toate aşezate legal, rog pe toţi cei ce au respect faţă de acel loc să se abţină de la afişarea oricăror simboluri ideologice. Personal mi-am asumat la poliţie răspunderea pentru tot ce am făcut şi care este în legalitate. Nu mai sunt însă dispus să mai fiu chemat şi anchetat pentru ilegalităţile altora. Aceştia să nu mai pozeze în “eroi” şi “luptători” arogându-şi o calitate pe care nu o au şi nu o vor avea (legionari). Să înceapă prin a veni la poliţie  să răspundă personal în fata anchetatorilor. “Curajul” expus pe te miri unde nu te înălţa, doar te înjoseşte! Foarte mulţi consideră locul de la Tancabesti  că pe o trambulină pentru jocurile personale, pe toţi aceştia fără excepţii îi arăt cu degetul că pe DUŞMANI AI CRUCII şi ai NEAMULUI ROMÂNESC, ei vor fi împovăraţi cu păcatul dacă crucea de la Tancabesti va fi distrusă şi vor fi blestemaţi din neam în neam! La Tancabesti este un ALTAR şi ASTA TREBUIE să RĂMÂNĂ! Este un loc sfinţit cu sânge, un loc de închinare şi de rugăciune nu un loc de întâlnire pentru sălbatici. Îmi asum şi primesc toate înjurăturile pornite de la “luptătorii” fără cauză, fără cruce  şi fără Dumnezeu. Tot aşa accept orăcăielile şi ifosele tuturor frustraţilor care, neputincioşi fiind, cred că vor ajunge ceva bârfind, minţind şi acuzând oriunde de orice pe oricine! La toţi aceştia le spun de pe acum: nu sunt şi nu voi fi niciodată ceea ce vor să arate a fi… sunt doar nulităţi demne de toată milă! Cu toată dragostea creştinească pentru cei care iubesc sincer crucea şi neamul. Pentru ceilalţi… Dumnezeu s-ai lumineze!

Aşa să-mi ajute Dumnezeu, aşa s-ai ajute Dumnezeu pe cei fără cruce  şi credinţă!

P.S.: De când sunt legionari cei cu dosare penale pentru ilegalităţi, mincinoşii, hoţii, escrocii şi afaceriştii fără scrupule ?!  Au aceştia dreptul cel puţin moral să apară într-un loc sfinţit de suferinţă şi sânge curat ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *