Propaganda LGBT vizează copiii din mediul rural din România, în cadrul unui proiect finanțat de Kaufland și implementat de Asociația Accept și Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC).
Proiectul este derulat până în primăvara anului viitor și se adresează „adolescenților trans și queer” din comunități urbane mici și zone rurale.
Finanțarea de peste 132.000 de lei este asigurată de Kaufland România, în cadrul campaniei „În stare de bine”.
Proiectul vizează adolescenți cu vârste între 13 și 19 ani. Activitățile vizează, printre altele, o tabără și o serie de ateliere online axate pe teme practice, cum ar fi drepturile, sănătatea și „tranziția” în siguranță.
Implementarea proiectului va avea loc ]n următoarea arie de desfășurare:
- Argeș – Curtea de Argeș, Costești, Mioveni și sate din zona Bascov și Mărăcineni;
- Bacău – Onești, Moinești și sate din zona Nicolae Bălcescu și Letea Veche;
- Brașov – Făgăraș, Săcele, Rupea și sate din zona Bran–Moeciu;
- Cluj – Câmpia Turzii, Gherla, Huedin și sate din zona Apahida și Gilău;
- Iași – Târgu Frumos, Pașcani, Podu Iloaiei și sate din zona Holboca, Miroslava, Răducăneni;
- Prahova – Vălenii de Munte, Câmpina, Mizil, Urlați și sate din zona Blejoi și Bucov.

Foto: Accept

Lanturle de magazine Kaufland, Lidl, Penny au acelasi actionar majoritar: familia Schwartz din Germania de religie evreiasca.
Intrebari pe ChatGPT:
Cine sunt actionarii kaufland ?
Acţionarul principal al Kaufland România este Kaufland Rumanien Warenhandel GmbH, care deţine întreaga societate Kaufland România SCS.
La rândul său, Kaufland Rumanien Warenhandel GmbH face parte din grupul german Schwarz Gruppe, care deţine şi brandul Lidl.
Penny pare sa aiba alti actionari.
Receptionat.Familia mea nu o sa mai intre in hala asta poponara. Nici inainte nu intram
Într-un stat national, suveran și independent și cu o populațir aproape în totalitate creștină, finantatorii și agenții care propagă asemenea mizerii anormale, antiromanesti si anticrestine, trebuiau luați demult pe sus și băgați la răcoare pe timp îndelungat! Eu cred că răbdarea Celui de Sus cu bestiile de la conducerea țării e pe sfârșite, iar romanii vor fi pe post de „biciul lui Dumnezeu” in raport cu aceste lepre autohtone!