Declarația făcută de Donald Trump pe TruthSocial a stârnit valuri puternice în contextul internațional deja tensionat. Fostul președinte american a scris că „Ucraina poate învinge Rusia și poate recăpăta tot teritoriul pierdut”, adăugând că Moscova se confruntă cu probleme economice majore și că „acesta este momentul decisiv”. El a mers chiar mai departe, sugerând că NATO are nu doar dreptul, ci și obligația să doboare aeronavele rusești care violează spațiul aerian al țărilor membre, pentru a demonstra că Alianța își apără în mod real granițele. „De ce nu?” – a punctat Trump, într-o formulă menită să transmită ideea că pasivitatea ar fi echivalentă cu înfrângerea.
Declarația integrală:
„După ce am înțeles pe deplin situația militară și economică dintre Ucraina și Rusia și după ce am văzut problemele economice pe care războiul le provoacă Rusiei, cred că Ucraina, cu sprijinul Uniunii Europene, este într-o poziție din care poate lupta și CÂȘTIGA înapoi întreaga Ucraină în forma sa originală. Cu timp, răbdare și sprijinul financiar al Europei și, în special, al NATO, granițele inițiale, de unde a început acest război, sunt foarte mult o opțiune. De ce nu? Rusia a luptat fără direcție timp de trei ani și jumătate un război pe care o Putere Militară Adevărată l-ar fi câștigat în mai puțin de o săptămână. Asta nu o distinge pe Rusia. De fapt, o face să pară mai degrabă un «tigru de hârtie». Când oamenii din Moscova și din toate marile orașe, sate și districte din Rusia vor afla ce se întâmplă de fapt cu acest război, când vor vedea că le este aproape imposibil să-și procure benzină din cauza cozilor imense care se formează și când vor înțelege toate celelalte lucruri care se petrec în economia lor de război, unde majoritatea banilor sunt cheltuiți pentru a lupta cu Ucraina — o țară cu un spirit extraordinar, care devine tot mai puternică — atunci Ucraina va putea să-și recupereze țara în forma sa originală și, cine știe, poate chiar mai mult de atât! Putin și Rusia sunt într-o mare problemă economică, și acum este momentul ca Ucraina să acționeze. În orice caz, le doresc ambelor țări numai bine. Vom continua să furnizăm arme NATO pentru ca NATO să facă ce dorește cu ele. Succes tuturor!
Această poziție, anunțată public, vine la doar câteva ore după ce Trump s-a întâlnit la ONU cu Volodimir Zelenski. Președintele ucrainean, aflat într-o ofensivă diplomatică intensă, a cerut mai multă presiune asupra Rusiei și sancțiuni suplimentare, în special în zona energetică, acolo unde Europa încă depinde de gazul și petrolul rusesc. Este plauzibil că în discuția cu Trump, Zelenski să fi avertizat că amenințările Rusiei nu se mai limitează la Ucraina, ci vizează direct și statele NATO, inclusiv Statele Unite, iar Ucraina are nevoie de un sprijin vocal și ferm pentru a transmite Moscovei că nu are spațiu de manevră.
Mențiunea lui Trump privind livrarea de arme — „Vom continua să furnizăm arme NATO pentru ca NATO să facă ce dorește cu ele” — se înscrie în politica MAGA de „America First” și reprezintă totodată o oportunitate pentru economia americană de a genera multe miliarde de dolari.
Declarația lui Trump nu poate fi citită izolat, ci trebuie pusă în oglindă cu cea a lui Vladimir Putin, făcută cu o zi înainte la Moscova, după convocarea Consiliului de Securitate al Rusiei. Putin a transmis atunci că „Rusia este pregătită să răspundă oricăror amenințări emergente, nu doar cu vorbe, ci prin utilizarea măsurilor tehnico-militare”, denunțând ceea ce el a numit încercarea Occidentului de a obține o „superioritate absolută” prin consolidarea scutului antirachetă și pregătirea unor sisteme de interceptare inclusiv în spațiu. În cuvinte mai puțin diplomatice, liderul de la Kremlin a lăsat să se înțeleagă că Rusia nu exclude o reacție dură, chiar și împotriva Statelor Unite, dacă se simte amenințată.
Dacă Rusia va interpreta declarațiile lui Trump ca pe o provocare sau chiar ca pe o invitație la confruntare totală, atunci dinamica războiului riscă să treacă într-o fază mult mai periculoasă. Iar dacă, dimpotrivă, Moscova percepe fermitatea americană drept un semnal de descurajare, atunci discursul lui Trump poate funcționa ca un element de echilibru.

✔️ STRATEGIA LUI TRUMP: SARCASMUL / Exasperat de presiunile pe care belicoșii din UE le fac pentru continuarea războiului până la presupusa capitulare a lui Putin, președintele Trump a reacționat ironic, cu o postare demnă de un reality-show de comedie.
Foarte mulți, însă, au luat-o de bună. Inclusiv mass-media mainstream. Bucurie maximă pe războinicii din spatele tastaturii, care au aplaudat în picioare repoziționarea fermă a lui Trump. Ani întregi actualul președinte al SUA a fost etichetat drept ”agent de influență al Kremlinului”. FBI-ul lui Joe Biden chiar i-a încropit un dosar de spion KGB, cu strânse legături la Moscova. Un dosar la fel de credibil ca cel cu lovitura de stat a lui Georgescu & Asociații.
Apoi a venit summit-ul SUA-Rusia din Alaska. Nimeni nu s-a îndoit că Trump îl simpatizează pe Putin și încearcă să obțină pacea în beneficiul Rusiei (dintr-o multitudine de considerente, inclusiv implicarea lui Joe Biden în toată afacerea).
Doar că belicoșii Macron, Starmer și Merz, umăr la umăr cu actorașul-marionetă Zelensky, au refuzat cu vehemență să accepte realitatea de pe teren. Au pus din nou lemne pe foc și au promis că vor lupta cu rușii până la ultimul ucrainean.
În atari condiții, postarea de ieri a lui Trump sună mai degrabă ca o bătaie de joc la adresa acestor războinici ai întunericului globalist. O distanțare fermă de tabăra belicoșilor, cu precizarea că ”înțelege acum situația” (Aiurea! Ce era de înțeles?!) și că SUA doar va continua să furnizeze arme plătite de papagalii din UE. Nimic mai mult! ”Rezolvați singuri băieți, acum e treaba voastră!” se citește printre rânduri.
Sigur că rusofobii de serviciu, gen Caramitru, s-au grăbit să exulte pe Facebook: ”Rusia e kaput!”. Băieții au trecut foarte repede peste ironiile evidente din textul lui Trump. ”Ucraina ar putea să-și recupereze țara în forma sa originală și, cine știe, poate chiar să meargă mai departe de atât!”, a punctat președintele SUA, ca la finalul unui banc cu Bulă. Unde să meargă mai departe Zelensky?! Să cucerească Moscova și St. Petersburg? Să năvălească apoi în China, peste Xi Jinping?
Analiștii lui pește prăjit din presa mainstream și influensării euroatlantiști ar trebui să fie capabili să discearnă între o ironie și o declarație de sprijin pentru Zelensky. Mai ales când mesajul se termină cu apocalipticul ”Le urez succes ambelor țări”. Băi, ej prost?!
Granițele originale de unde a început războiul nu sunt deloc ”o opțiune foarte realistă”, cum pretinde Trump în mesajul sarcastic la adresa belicoșilor din UE. Strategia președintelui american pare să fie: liniștește-i pe liderii europeni (ca să nu-l acuze că le taie sprijinul pentru Ucraina), laudă-l pe Zelensky în mod public (ca să-l lege de angajament), dar pasează costurile către Uniunea Europeană. Pentru că nu-și permite un alt clenci dur cu Casa Albă, Zelensky a strâns din dinți și a acceptat să meargă pe varianta ”Celălalt Trump, fratele meu”. ”Acum Trump are mai multă încredere în mine decât în Putin”, a punctat Zelensky, în cadrul unei conferințe de presă. Râzi de mori, băi nene!
Până una, alta, ca urmare a întâlnirii lui Trump cu Zelensky la New York, belicoșii din Franța, Germania, Regatul Unit și Ucraina au propus Consiliului de Securitate al ONU o rezoluție care solicita încetarea imediată a focului în Ucraina, eliberarea tuturor ostaticilor și ridicarea necondiționată de către Rusia a tuturor restricțiilor privind intrarea ajutoarelor umanitare în regiunile afectate. Rezoluția a reafirmat, de asemenea, suveranitatea și integritatea teritorială a Ucrainei și a îndemnat Rusia să se angajeze în negocieri semnificative pentru a pune capăt războiului.
Ce să vezi? În ciuda mesajului ”ferm” al lui Trump pe Truth Social, reprezentantul Statelor Unite la ONU s-a opus rezoluției prin veto. Guvernul SUA și-a justificat veto-ul subliniind ”preferința sa pentru negocierile directe și eforturile de mediere în curs”.
Cu alte cuvinte, Trump câștigă timp pentru ca Rusia să-și termine treaba în Ucraina.
Adrian Onciu pe fb.