Într-o lume în care guvernele vorbesc despre reforme, dar rareori le aplică, Argentina a făcut exact invers: a tăcut și a tăiat. În doar un an și jumătate de la preluarea puterii, administrația condusă de Javier Milei a realizat ceea ce părea imposibil pentru o țară sufocată de inflație, datorii și haos bugetar: a trecut de la un deficit de peste 5% din PIB la un excedent bugetar de +0,3%.
Cheia? Reforme dure, aplicate fără ezitare. În centrul acestora s-a aflat reducerea aparatului birocratic supradimensionat care înghițea sume colosale fără a produce valoare. Aproximativ 10% dintre angajații din sectorul public au fost disponibilizați, începând cu funcționarii inactivi și pozițiile inutile din companiile de stat și administrația centrală.
În total, peste 50.000 de posturi au fost eliminate, iar cheltuielile cu personalul bugetar s-au redus considerabil. Măsura a fost însoțită de tăierea subvențiilor ineficiente, digitalizarea unor servicii și renunțarea la proiecte clientelare.
În timp ce Europa și țări precum România cresc taxele și împrumută miliarde pentru a hrăni o administrație din ce în ce mai mare, Argentina a ales calea logică: mai puțin stat, mai puțină risipă, mai multă responsabilitate.
Rezultatul? Excedent bugetar. Încredere în piețele externe. Și un semnal clar către întreaga lume: reformele adevărate nu se fac cu cosmetizări, ci cu decizii ferme.
Argentina arată că se poate. Restul lumii ar trebui să ia notițe.

Sa nu ne lasam dusi de nas: Presdintele s-a convertit la … jidaneala si „bunavointa” investitorilor si bancherilor au facut „lucrarea”, … a intrema Argentina sa fie supta mai bine si talmudistii sa- si creasca posesiunile teritroriale si nu numai.
Sa urmarim Mexicul, unde o jidoafca a ajuns Presedinte… tara plina de papistasi continuand caderea morala pe calea promovarii degenerarii sexuale!
Românii nu mai au altă ieșire din aceasta situație, de sinucidere asistată, în care au ajuns, din vina lor, decât ieșirea în stradă, greva generală și alegeri anticipate sau declararea direct a lui Călin Georgescu președinte. Asta este tot ce le-a mai rămas. Lupta sau moartea ! Ori vor lupta, ca să se salveze, ori vor muri ! România e Gaza 2, dar armele sunt, de data asta, banii ! Dați – mi pe mână moneda unei națiuni și nu mai contează, cine face legile !!!!
Magda,
Pe plaiurile mioritice sunt mulţi cetăţeni români, dar puţini români.