Austriecii au pădurile. Francezii au apele. Românii au inundațiile. Așa arată „parteneriatul” european în România: noi cedăm resursele, ei încasează profiturile, iar când vin calamitățile, tot noi plătim cu vieți, cu gospodării distruse și cu lacrimi.
În ultimii 30 de ani, milioane de metri cubi de lemn au fost tăiați și exportați, în principal de companii austriece. Nu au venit cu topoarele în mână, ci cu contracte, lobby și politicieni corupți care au semnat la lumina becurilor din hotelurile lor de lux. Pădurile care odinioară țineau piept viiturilor au fost rase. Acum, când plouă două zile, satele sunt măturate. Și tot austriecii ne explică, cu superioritate ecologistă, de ce vin inundațiile: pentru că am tăiat pădurile. Păi nu „noi”, ci voi, prin intermediari români bine plătiți.
Între timp, francezii au pus mâna pe rețelele de apă din multe orașe. Românii plătesc cele mai mari facturi din Europa de Est pentru apă care curge din munții lor. Dacă un țăran ia o găleată de apă din râu ca să-și ude varza, vine statul peste el cu amenzi și cereri de avize. Dar când vine potopul și distruge zeci de gospodării, statul nu mai are soluții. Are doar condoleanțe.
România e prinsă la mijloc, captivă între hoția din interior și lăcomia din exterior. Nici păduri, nici control asupra apelor, nici siguranță în fața naturii. Doar vină colectivă și tăcere oficială. Nu mai e de mirare că tot românii sunt puși să plătească reconstrucția după fiecare inundație, că tot lor li se spune că nu sunt eficienți, că nu au grijă de mediu, că trebuie „educați”.
Dar românii nu sunt proști. Și nici orbi. Văd cum s-au dus pădurile. Văd cum s-au dus rețelele de apă. Și încep să înțeleagă de ce vin inundațiile. Nu din cer. Ci din trădare.

Românii trebuie să ceară interzicerea concesionarii resurselor românești companiilor străine sau concesionarea să fie permisă, dar cu redevente corecte, de cel puțin 30% din profit, trebuie să ceară interzicerea vânzării energiei electrice străinilor la prețuri mici și cumpărarea acesteia la prețuri uriașe, pentru a fi apoi revanduta populației la aceste prețuri. Toate aceste practici de tip mafiot, de sabotaj a statului român și de jefuire a populației trebuie să înceteze, iar cei care le au practicat trebuie trași la răspundere și puși să plătească despăgubiri pentru prejudiciile cauzate statului român.
Motto: „Cine-au îndrăgit străinii,
Mâncă-i-ar inima câinii,
Mânca-i-ar casa pustia, (Mihai Eminescu, Doina)
Şi neamul nemernicia!”
In momentul in care o sa intelegem cu totii, ca cei care au capturat statul roman la varf sunt cei mai mari ticalosi, tradatori, mafioti, dictatori si slugoi antinationali din Istoria Romaniei, atunci o sa stim si ce trebuie sa le facem acestor bestii!
^Unde-s pistoalele ; unde-s pumnalele/ Caii și flintele haiducilor
Unde s-au dus; când au apus/ Anii de sus ai gloriei lor…
Sa mai omoare câte-un ciocoi/ Să ia toți banii pentru sărmanii plini de nevoi^