Colonelul (în rezervă) prof. univ. dr. ing. Marian Rizea a lansat o scrisoare deschisă în care acuză conducerea OMV Petrom că „ascunde” anual milioane de tone din producţia de ţiţei, pentru a nu plăti redevenţa corspunzătoare statului român. Publicăm integral scrisoarea ofiţerului de informaţii şi contrainformaţii economice:
„Sunt col (r). prof. univ. dr. ing. Marian Rizea. Cei mai mulţi dintre destinatarii acestui mesaj mă cunoaşteţi, cu bunele şi mai puţin bunele lucruri pe care le-am făcut în cei 25 de ani ca ofiţer de informaţii şi contrainformaţii economice. Sunt inginer petrolist şi mi-am dat doctoratul în 2001, după mai bine de 5 ani de cercetări în care, sub coordonarea distinsului prof. univ. dr. ing. George Iordache de la UPG Ploieşti, am studiat, în schelele Tg. Ocna, Ocnele Mari, Ocna Mureş, etc. exploatarea zăcămintelor de sare, prin dizolvare cu ajutorul sondelor, cu o teză în premieră naţională.
Grupul petrolier OMV Petrom, care a obţinut anul trecut un profit de aproape un miliard de euro, este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, plătind taxe şi impozite în valoare de 8 miliarde de lei, în 2012. În total, primii zece contribuabili la bugetul de stat au plătit aproximativ 30 de miliarde de lei, în 2012, reprezentînd 15 procente din buget.
Pe al doilea loc se află producătorul de ţigări British American Tabacco (5,6 miliarde de lei) şi Rompetrol Rafinărie (4,6 miliarde de lei), urmată de Petrotel-Lukoil Ploieşti.
Iată clasamentul:
1. OMV Petrom: 8 miliarde de lei
2. British American Tobacco Trading: 5,6 miliarde de lei
3. Rompetrol Rafinare: 4,6 miliarde de lei
4. Petrotel-Lukoil 2,2 miliarde de lei
Întrebare: ESTE POSIBIL CA DIFERENŢA DINTRE PROFITUL OMV PETROM ŞI O COMPANIE DE ŢIGĂRI SĂ FIE DE DOAR 2,4 MILIARDE LEI? SĂ ÎNŢELEG CĂ FUMĂM DE APROAPE CÂT CONSUMĂM PRODUSE ENERGETICE?
GUVERNANŢILOR, DACĂ AŢI TRECUT PE LA ŞCOALĂ ŞI NU AŢI CHIULIT LA ORELE DE ARITMETICĂ, UITAŢI-VĂ ÎN OGLINDĂ, PRIVIŢI-VĂ ÎN OCHI ŞI DAŢI-VĂ UN RĂSPUNS CARE SĂ NU VĂ CRAPE OBRAZUL!
Acum 2-3 ani, la o conferinţă pe tema energiei, la Hilton, după ce reprezentantul OMV prezenta realizările de excepţie ale grupului OMV-Petrom, m-am ridicat în picioare (deşi aplauzele celor din sală nu se terminaseră) şi am făcut următoarele precizări:
1. Înainte de privatizare, producţia de ţiţei extras era de cca. 6 milioane de tone/an. În 1976, România înregistrase 14,2 milioane tone şi 33,4 miliarde Nmc (normali metri cubi) gaze naturale.
2. În anul în care se discută problema, 2010, OMW, care se laudă cu investiţii de miliarde şi aport de tehnologie, producea 4 milioane tone de ţiţei! (Din sală, cineva – o voce feminină – a strigat „4,7 milioane tone!”)
3. Corect, am spus, aşa să fie… Dar dacă în ţară, în România, nu prelucraţi decât cel mult 1,8 milioane tone ţiţei, la rafinăria Brazi (ARPECHIMUL fiind închis), ce faceţi cu restul producţiei? Unde o stocaţi? Sau o duceţi în Austria pe barje, încălcînd normele internaţionale, în materie vamală…? Sau nu o declaraţi, să nu plătiţi acea infimă redevenţă de 4% (în lume, redevenţa este de 16 – 22%)!
Liniştea şi stupoarea celor de faţă, inclusiv a unor înalte feţe oficiale guvernamentale şi consilieri de rang înalt, au fost întrerupte de un zgomotos ropot de aplauze!
4. Din grupul OMV-Petrom, cineva a întrebat “pe ce mă bazez” (replica celebră din MOROMEŢII) şi am realizat că este un român, o coadă de topor… Calm, deşi mi se ridicase sîngele la cap, i-am răspuns că sunt ofiţer de informaţii (înainte şi după “loviluţie”), petrolist practicant on/offshore, am avut atribuţii în sectorul energetic peste 15 ani, profesor în informaţii strategice şi riscuri energetice şi pasiunea mea este aceea de a face bilanţuri energetice, sectoriale, pe care le public semestrial, la sesiunile de comunicări ştiinţifice cu participare internațională (cât petrol se extrage, cât se raportează, cât se prelucrează, cât se vinde la pompă, dar şi produse auxiliare).
Aplauzele au continuat, spre deznădejdea celor de la OMV-Petrom!