În urmă cu 31 de ani, în noaptea de 4 spre 5 octombrie, trecea la cele veșnice părintele profesor Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog ortodox al secolului al 20-lea.
De anul acesta, strălucitul dogmatist ne este și rugător în cer, în urma hotărârii luate de Sfântul Sinod al Bisericii noastre, în ședința de lucru din luna iulie, de canonizare a profesorului de Teologie de la Sibiu și București, cu titulatura „Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae”. Data de prăznuire a acestuia va fi 4 octombrie.
Părintele Dumitru Stăniloae s-a născut în data de 16 noiembrie 1903 în Vlădeni, judeţul Braşov. A fost o personalitate marcantă a Ortodoxiei,fiind profesor de teologie, dogmatist, filosof, istoric, ziarist şi traducător, notează Basilica.ro.
A urmat cursurile Liceului confesional umanist „Andrei Şaguna”, apoi, în 1922, a primit o bursă la Universitatea din Cernăuţi. Licenţa în Teologie a fost elaborată sub conducerea prof. Vasile Loichiţă, cu tema Botezul copiilor; a primit o bursă pentru studii de specializare la Atena.
În toamna anului 1928 şi-a susţinut, la Cernăuţi, teza de doctorat cu titlul Viaţa şi opera patriarhului Dosoftei al Ierusalimului şi legăturile lui cu Ţările Româneşti, sub îndrumarea prof. V Loichiţă.
În ianuarie 1929 a plecat să studieze la Berlin, având profesori pe Hans Lietzmann şi Reinhold Seeberg, apoi la Paris şi la Belgrad, pentru studii de Bizantinologie și Dogmatică şi documentare asupra operei originale a Sfântului Grigorie Palama.
La întoarcerea în ţară a fost încadrat profesor suplinitor la catedra de Teologie fundamentală a Academiei Teologice „Andreiene”, unde a desfășurat activitate didactică timp de 17 ani.
În 5 octombrie 1930 s-a căsătorit cu Maria (născută Mihu), doi ani mai târziu a fost hirotonit preot, iar peste încă un an, în 8 octombrie, s-a născut fiica lui, Lidia.
În iunie 1936 a fost numit rector al Academiei Teologice din Sibiu, funcţie îndeplinită până în 1946.
A apărut la Sibiu, în 1946, primul volum din traducerea Filocaliei și tot în același an a fost transferat prin „chemare” la Facultatea de Teologie a Universităţii din Bucureşti, urmându-l la catedra de Teologie ascetică şi mistică pe Nichifor Crainic.
Din 1950 a participat la întâlnirile organizate de grupul Rugul aprins, din care nu a făcut parte, dar unde a conferenţiat de câteva ori.
În 1958 a început un nou val de arestări în România, iar la 4 septembrie a fost arestat și ulterior dus la Aiud. A fost eliberat cinci ani mai târziu în ianuarie şi a lucrat ca funcţionar la Biblioteca Sfântului Sinod.
A devenit membru corespondent al Academiei Române din 1990, iar membru titular din 1991.
A trecut la cele veşnice în ziua de 5 octombrie 1993.
Sursa: volumul Părintele Dumitru Stăniloae. Biobibliografie, apărut la Editura Patriarhiei Române, București – 2013.
Părintele Dumitru Stăniloae: Rugăciunea, mijloc de unire între oameni
„Cine se roagă pentru altul câștigă și el însuși. Căci săvârșește un act de iubire și sporește în ea, ridicându-se la o stare superioară. Apoi, se roagă pentru sine. Căci, prin însuși faptul că se roagă, se pune în legătură cu Dumnezeu, de la care vin bunătatea și puterea. Deci, rugându-te pentru altul continuu, te rogi pentru tine continuu.
Și câți o pot face aceasta? Apoi, cine poate să aibă mereu în minte pe toți oamenii în mod continuu? Doar cel desăvârșit îi poate avea virtual pe toți în gând. În orice caz, rugăciunea cuiva pentru altul îl unește cu acela în cugetul lui. Astfel, rugăciunea este un mijloc de unire între oameni”.
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 436 la Varsanufie și Ioan, Scrisori duhovnicești, în Filocalia XI, Editura Humanitas, București, 2009, p. 225).
