Cine sunt candidații-iepuraș și cum fac jocul partidelor sistemului

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În afară de trei candidați la alegerile prezidențiale, ceilalți nu au nicio șansă reală să ajungă în turul doi. Ei apar forțat în anumite sondaje doar pentru a fragmenta voturile favoriților. Sunt așa numiții „candidați-iepuraș”. Vom analiza cine sunt ei și care este rolul lor în acest an, într-o cursă care se anunță strânsă.

Cu două luni înainte de prezidențiale s-au aliniat la start 13 candidați, dar până în 5 octombrie, data limită de depunerea candidaturilor, s-ar putea ca numărul lor să crească.

Nu sunt mai mulți candidați decât în alți ani. De pildă, la alegerile din 2019 au fost în cursă 14 candidați, la cele din 2014 tot 14, iar în 2000, 2004 și 2009 câte 12 candidați pentru funcția de președinte.

Cum președinte ajunge doar unul singur, de regulă „răul cel mai mic”, întrebarea este dacă aceștia chiar și-au dorit mandatul sau au avut alte calcule. Ei sau cei din spatele lor.

Alegerile prezidențiale de anul acesta au o particularitate: cursa pentru primul tur este foarte strânsă, practic patru candidați – Marcel Ciolacu (PSD), George Simion ( AUR), Mircea Geoană (independent) și Elena Lasconi (USR) – aleargă într-un pluton destul de compact.

Sondajul SOCIOPOL îl dă câștigător pe George Simion, INCSOP îl dă câștigător pe Mircea Geoană, iar cel al CURS – pe Marcel Ciolacu.

Toți ceilalți potențiali competitori în afara acestui pluton nu pot nici măcar năzui la turul al doilea, mai ales că rămâne de văzut dacă vor reuși să strângă cele 200.000 de semnături pentru a-și putea depune candidaturile.

Cine sunt ei:

Ludovic Orban (președinte Forța Dreptei, fost lider PNL, candidează din partea alianței PMP și FD),

Diana Iovanovici, fostă Șoșoacă, usristă sadea, revopsită în naționalistă și cu năframă în cap, vine pe filiera masonică, mama ei fiind membră a organizației de femei a Marii Loje Naționale a României (MLNR), având strânse legături cu Gen(r) Bartolomeu Constantin SĂVOIU, marele maestru al MLNR,

Cristian Diaconescu (fost ministru de externe în guverne PSD și PDL, fost lider PMP, candidează independent),

Ana Birchall (a deținut mai multe funcții de ministru în diverse guverne PSD, candidează independent),

Kelemen Hunor, liderul UDMR, ce vântură din nou teme iredentiste,

Cristian Terheș (a intrat în Parlamentul European pe listele AUR, partid din care a plecat, candidează din partea Partidului Național Conservator Român – PNCR),

Răzvan Constantinescu ( candidează sprijinit de un partid de buzunar, Patrioții Poporului Român),

Călin Georgescu (vehiculat de mai bine de un deceniu ca ‘premierul nostru’, candidează ca independent),

Alexandra Păcuraru ( fiica patronului postului tv Realitatea Plus, candidează din partea Alternativa pentru Demnitate Națională).

Ce-i mână în luptă pe „candidații- iepuraș”

Acești candidați știu din start că nu au șanse să prindă turul doi, darămite să ajungă președintele României. Atunci ce-i mână în luptă?

În primul rând, sunt cei care își negociază voturile pentru turul doi, sperând să obțină în schimb diverse funcții în viitoarea administrație.

Apoi, sunt cei care vor să-și crească notorietatea, fie pentru că urmăresc ca în viitor să facă o carieră politică, fie pentru a-și crește scorul partidului care-i sprijină, pentru alegerile parlamentare.

Sunt însă unii care intră în cursă cu scopul de a lua voturi de la candidații importanți pentru a le diminua șansele de a intra în turul doi. Acestea sunt strategiile politice ale partidelor mai mari, precum PSD și PNL, pentru a bloca singurul candidat cu șanse din partea suveraniștilor, George Simion.

Cum se „fură” voturile de la candidații importanți

Mircea Geoană, care candidează sub flamurile „independentului”, deși a fost unul dintre cei mai longevivi lideri ai PSD, ia voturi de la PSD și PNL. Va lua și de la USR, datorită funcției pe care a avut-o la NATO, ce face din el un exponent al globalismului.

Acesta este motivul pentru care George Simion susține în mod repetat că Geoană este un fals independent.

Elena Lasconi și Nicolae Ciucă încearcă să atragă electoratul anti-PSD, după ce au eșuat să facă o alianță, dar au și guvernat împreună avându-i pe Ludovic Orban și pe Florin Câțu la conducere, cel mai nociv guvern din ultimii 10 ani. Cu precădere PNL este interesat de acest electorat, având în ultima perioadă un discurs mai agresiv la adreasa PSD, deși continuă să guverneze alături de acesta și, probabil, o va face și după alegeri dacă rezultatele vor fi în acest sens.

Lasconi se orientează însă nu doar spre electoratul anti-PSD, ci și spre cel naționalist și conservator, crezând că va pescui naivi, dacă poartă ostentativ cruce, haine populare și tricolorul.

Șoșoacă este cea care distruge unitatea suveraniștilor cel mai mult! Cu ajutorul PSD, ce o propulsează în false sondaje, Diana Șoșoacă va rupe până la 3-4% din procentele lui George Simion, reducându-i șansele de a intra în turul 2, cu Marcel Ciolacu. Încă e multă prostie în România, căci PSD e tot în top…

Mai vine și Cristian Terheș, care deși este conștient de cele maxim 2 procente pe care le poate lua, rupe și el din șansele candidatului AUR, la comanda cui, încă nu știm. Se vorbește că ar fi marioneta SIE.

Cât despre dr. Răzvan Constantinescu, dl. gigolo-luptător în timpul plandemiei, numai de bine, dar șansele lui sunt sub 0,3%. Păcat și de această risipă, care poate conta și ea. Același lucru putem spune și despre Călin Georgescu.

Animați de succesul lui George Simion care a resuscitat, prin AUR, sentimentul patriotic, toți candidații importanți trag cu ochiul spre electoratul suveranist.

Important este ca românii să-i identifice la timp pe falșii suveraniști, să privească în aceste zile cine pune umărul la treabă pentru reconstrucția României și sprijinirea celor aflați în nevoi. Să nu ne irosim votul pe himere, căci acesta va ajunge exact la cei de care vrem să scăpăm acum, la cei care au distrus România! Și vom purta această vină în fața generațiilor viitoare și a lui Dumnezeu, care ne-a întins o șansă, atât cât merităm!

One thought on “Cine sunt candidații-iepuraș și cum fac jocul partidelor sistemului”

  1. Din păcate și în viața politică din România, valorile, oamenii politici și partidele sunt răsturnate. Partidele care ar trebui să fie în coada clasamentului sunt pe primele locuri și cei care ar trebui să fie în primele locuri sunt la coadă. Asta, bineînțeles, din cauza manipulării mediatice și a fraudelor din sistemul electoral, dar și din cauza ignorantei votantilor. Nu se poate să susții și să votezi de atata amar de ani un partid creat de un terorist criminal, nepedeapsit de justiția română din cauza protecției externe de care beneficiază, care a cauzat un dezastru umanitar, un exod românesc fără precedent în istoria modernă a României, dar și unul economic și urmează unul militar, în România, sau alți pretinsi suveranisti, care ajung pe la Bruxelles sau sunt de acord cu ocupația americană, cu sclavia economică a României, prin furtul resurselor și protejarea corporațiilor străine. L-am văzut pe domnul Răzvan Constantinescu, de la Partidul Patriotilor Români, ieri la postul TV Realitatea și acesta a vorbit clar și deschis, fără teamă de toate aceste probleme. Deci românii, atât cei din țară, cât și cei din diaspora, ar trebui să se gândească bine și să aprecieze cine sunt adevărații și falșii suveranisti și partide politice și să voteze în cunoștință de cauză . Altfel, vom fi din nou sclavii corporațiilor, ai statului antiromân și ai guvernelor marionetă ale SUA UE Israel, FMI încă 4 ani și ne vor săraci și ne vor distruge definitiv ca națiune și ca țară liberă și suverană.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X