X

Inundații în Vaslui și Galați! Mai multe persoane și-au pierdut viața

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Sute de persoane din judeţul Galaţi au fost evacuate din case, în urma inundaţiilor produse pe fondul codului roşu de fenomene extreme de viituri, torenţi, depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Prut şi râul Corozel.

Inundaţiile au dus la blocarea temporară a unor drumuri judeţene şi naţionale.

Două persoane au fost găsite decedate.

Potrivit ISU Galaţi, un bărbat din localitatea Pechea, imobilizat la pat, a fost găsit mort în casă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Galaţi, Teodora Miron, şi în localitatea Drăguşeni o femeie a fost găsită decedată.

Pompierii de la ISU Galaţi acţionează încă de la ora 5,00 dimineaţa în localităţile Cuza Vodă, Costache Negri şi Pechea, unde s-au înregistrat viituri provocate de ploile torenţiale din noaptea de vineri spre sâmbătă, apele inundând locuinţele oamenilor.

Persoanele în vârstă şi cele netransportabile au fost evacuate din case cu ajutorul pompierilor, care au acţionat în mai multe situaţii cu bărcile pneumatice din dotare, având în vedere că în unele locuri apa a atins 1,5 metri, iar viitura era foarte puternică.

„Pe fondul ploilor torenţiale din ultimele ore, au fost raportate inundaţii în localităţile Cuza Vodă, Costache Negri şi Pechea, unde numeroase victime sunt surprinse în locuinţe. S-a mărit capacitatea operaţională la nivelul ISU Galaţi, iar pompierii chemaţi de acasă acţionează în aceste localităţi pentru salvarea persoanelor surprinse de viitură. În localitatea Cuza Vodă apa a ajuns la 1,5 metri şi viitura este foarte puternică. De asemenea, este anunţat cod roşu, între orele 4,40 – 14,00, cu torenţi, viituri, depăşiri ale cotelor de pericol pe râul Prut şi râul Corozel”, a precizat ISU Galaţi.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, locuitorii judeţului Galaţi au primit mesaje RO-ALERT prin care erau sfătuiţi să părăsească zonele inundabile şi să se pregătească de o eventuală evacuare.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Galaţi a informat că, în urma precipitaţiilor abundente din noaptea precedentă, viiturile au afectat grav mai multe localităţi şi au dus la blocarea temporară a unor drumuri judeţene şi naţionale.

Porţiuni de drumuri închise traficului 

* DN 25 între localităţile Vameş şi Tudor Vladimirescu
* DJ 251 între Cuza Vodă şi Costache Negri
* DJ 251A între Drăguşeni şi Corod
* DJ 242B între Suceveni şi Drăguşeni
* DN 24D între Vârlezi şi Crăieşti
* DJ 251 în zona Cudalbi, unde apa atinge o înălţime de aproximativ 1,5 metri
* DJ 253 între Băleni şi Umbrăreşti
* DJ 242 între Umbrăreşti şi Târgu Bujor
* DJ 242B între Băneasa şi Moscu
* DJ 251A între Nicopole şi Brătuleşti
* DJ 251 între Suceveni şi Rogojeni
* DJ 251 între Valea Mărului şi Măcişeni
* DJ 251 între Corod şi Valea Mărului

Localităţile afectate de viituri şi inundaţii sunt Pechea, Costache Negri, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Tudor Vladimirescu, Corni, Băneasa, Suceveni, Vârlezi, Cudalbi, Bereşti Meria şi Mândreşti.

În localitatea Cudalbi, situaţia este deosebit de gravă, apa atingând o înălţime de aproximativ 1,5 metri.

Cenzura sistemului face să ajungem la mai puțini dintre voi! Distribuiți articolele noastre și sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.
Selectați cât doriți să donați (EUR)

Introduceți cât doriți să donați (EUR)

Un comentariu

  1. Cu frecventa de circa 8 ani.Acum Se întâmplă iar.Poze cu sinistrații, plimbări cu barca trasa de pompieri, sforaieli despre “Vom face thothul!”, iar alegeri și “vafanculo proștilor, ca eu m-am aranjat pe încă 4-5 ani!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button