Președintele AUR, George Simion, a participat astăzi la deschiderea noului an școlar în localitatea Ștorobăneasa, unde a transmis un discurs dedicat elevilor, profesorilor și părinților. Simion a felicitat cadrele didactice pentru eforturile lor și a subliniat rolul important al familiei și al educației în formarea tinerelor generații.
Bună ziua,
Bine v-am găsit! Cei mici sunt adorabili. Felicit profesorii! Să știți că v-au pregătit profesorii o surpriză fiecăruia dintre voi pe bănci. Aveți profesori dedicați alături și aveți iubirea și grija părinților. Pentru ei, voi sunteți cel mai de preț lucru în viața asta. Să îi respectați pe părinții voștri și pe profesori.
Sunt bucuros, foarte bucuros, că am ajuns astăzi aici, în Ștorobăneasa. Vreau să vă cunoașteți istoria localității, istoria meleagurilor voastre și să știți că fiecare copil are dreptul la șanse egale. Și copiii din mediul rural, și copiii din mediul urban, și copiii din Ștorobăneasa, și copiii din Alexandria sau București. Iar voi, aici în Ștorobăneasa, aveți cu ce să vă mândriți.
Nu sunteți un neam de traistă, cum ar vrea unii să credem. Localitatea voastră este întemeiată de un căpitan al lui Mihai Viteazu, căpitanul Racottă, iar aici, în județ, Stanca Doamna, soția lui Mihai Viteazu, a înființat o biserică la Plăviceni. Să mergeți acolo cu domnii profesori, să vă cunoașteți istoria neamului vostru și istoria adevărată a acestor meleaguri și a țării.
Cum au zis preacucernicii părinți în pilda de mai devreme: cine are urechi să audă! Foarte multe autorități, de-a lungul vremii, au spus că nu e atât de important să ai note bune la școală. Eu vă zic altceva: țineți-vă de școală, învățați cât de mult, ascultați-i pe profesori pentru că este singura noastră șansă ca țară și singura voastră șansă ca viitori cetățeni, pentru a avea un viitor sigur și pentru a progresa. Altfel o să rămânem în mediocritatea unde ne vor unii și alții ținuți.
E timpul să creștem, să înălțăm capul cu mândrie pentru cine suntem, pentru ce reușim să acumulăm pe parcursul celor opt ani de școală. Vă doresc cât mai multora dintre voi să reușiți să terminați cele opt clase, cele 12 clase, să vă dați Bacalaureatul la timp – este foarte important, și să aveți o carieră pe măsura vocației voastre.
Unii dintre voi vor merge la un liceu filologic, alții vor urma cursurile unei universități, fiecare dintre voi să învețe o meserie. Meseria este brățară de aur.
Vă doresc mult succes în noul an școlar! Vă doresc vouă și părinților voștri răbdare să faceți față la atâtea reforme, mai mult sau mai puțin reușite. Vasile Racottă, aici, la Ștorobăneasa, a luat parte la reforma educației a lui Alexandru Ioan Cuza și a întemeiat această școală. E important, cu mic cu mare, să lăsăm ceva în urma noastră.
Doamne ajută! Vă doresc succes în noul an școlar!
APEL AL BIROULUI DE VIITOROLOGIE DE LA BUCUREȘI
CU PRIVIRE LA ÎNFIINȚAREA
COMITETULUI NAȚIONAL DE LUPTĂ
PENTRU PACE ȘI ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI DE ORICE FEL, ÎN ROMÂNIA, ÎN MOLDOVA ȘI ÎN DIASPORĂ
Biroul de viitorologie de la București aplaudă Apelul lansat de doamna Avocat Elena Radu „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE !” , ca și toate măsurile prevăzute în acel Apel privind lupta românilor pentru pace, pentru evitarea atragerii României în Războiul din Ucraina, dintre Vârful Globalisto-satanist și Federația Rusă. O felicităm pe doamna avocat Elena Radu pentru inițierea acestui APEL. De asemenea îi felicităm pe toți aceia care și-au ridicat glasurile împotriva atragerii perfide, mascate, de către Conducerea vândută de la București, a României, în Războiul Globaliștilor împotriva Federației Ruse.
O felicităm pe doamna Diana Șoșoacă, Vocea cea mai puternică și hotărâtă care luptă pentru România, pentru drepturile românilor, pentru Pace. Cinste tuturor romanilor care nu s-au lăsat înșelați de propaganda Posturilor de radio și tv vândute globaliștilor și slugilor globaliste aflate la Conducerea României, să creadă că România trebuie să sprijine Ucraina în acest Război (care este opera Globaliștilor, ei fiind beneficiarii acestui război) absurd și oribil dintre Ucraina și Rusia.
Felicităm de asemenea postul Tv Global News și pe domnul Calistrat Marvin Atudorei pentru emisiunile realizate, emisiuni în care dă glas aspirațiilor poporului român, patriotismului românesc, în care sunt demascate acțiunile perfide și criminale ale globaliștilor, dușmanii cei mai periculoși ai poporului român, ai tuturor popoarelor în general, de vreme ce Obiectivul lor este dizolvarea, distrugerea popoarelor și a națiunilor, a Statelor suverane, care chipurile ar fi forme perimate de organizare socială, politică și istorică, și înjumătățirea populației globului, pe motiv că înmulțirea populației pune în pericol resursele limitate ale Planetei. Numai niște Mari Asasini puteau să gândească așa ceva, Proiectarea Crimei universale la adresa Speciei și a Civilizației umane, pentru a-și atinge țelul lor secular, realizarea Noii Ordini Mondiale.
Și ce este și mai grav este faptul că Globaliștii chiar au trecut de câteva decenii la aplicarea în practică a distrugerii popoarelor și națiunilor, a înjumătățirii populației lumii, acesta fiind cel mai mare Genocid din istoria umanității. Exemplu cel mai limpede este Plandemia de covid însoțită de vaccinarea care a îmbolnăvit și a ucis milioane de oameni. Un atac mizerabil și cinic la adresa popoarelor și națiunilor, a speciei și civilizației umane declanșat pe toate planurile, la toate nivelele societății mondiale.
Și ce este și mai rău este faptul că popoarele nu încearcă nici măcar să se apere, dar să se mai ridice împotriva lor. Că Oamenii de știință, Academiile naționale, Institutele de cercetări, Artiștii, Scriitorii, profesorii universitari, intelectualitatea popoarelor, categorii socio-profesionale formate din oameni inteligenți și instruiți, din păcate nu fac nimic împotriva Globaliștior. Dacă nu ne ridică noi, care suntem oameni instruiți, educați cine să se ridice ?
În urma cercetărilor și studiilor realizate în cadrul Biroului de viitorologie am ajuns demult la Concluzia, la Adevărul că Războiul oribil care se duce în Ucraina nu este războiul Ucrainei, al poporului ucrainean împotriva Federației ruse. Cine crede așa ceva se înșeală amarnic. Nu este nici Războiul SUA (al poporului american) sau al Uniunii Europene (al popoarelor din Uniunea Europeană) care au sărit, chipurile, în ajutorul sărmanei Ucraine, cotropită de Rusia.
Ci este Războiul Vârfului Globalist, al Marii Finanțe mondiale, care este proprietara Federal Rezerve, a Complexului Industrialo-militar american, aflată atât la Conducerea SUA, cât și la Conducerea UE declanșat împotriva Federației Ruse. Pentru a îngenunchea Rusia, pentru a o împărți, și pentru a-i lua resursele economice.
Așadar, Globaliștii sunt cei care au provocat războiul din Ucraina prin nerespectarea Tratelor Minsk 3 și Minsk 4. Ei sunt cei care au provocat Rusia, deși Putin îi avertizase să nu se apropie de granița Federației Ruse. Ei se folosesc de SUA și de Uniunea Europeană fiind stăpânii lor mascați, ca de niște armate pe care le-au asmuțit asupra Rusiei, prevalându-se de faptul că Rusia a atacat Ucraina. Dacă SUA, Germania și Franța, pionii Globaliștilor, ar fi respectat Tratatele Minsk 3 și 4, acest război, care vorbește atât de urât (demascându-i) de cinismul bolnav al Globaliștilor, cât și de slăbiciunea popoarelor care se lasă prostite și manipulate ca niște turme de oi, NU AR FI EXISTAT.
TEORIA CELUI DE AL TREILEA RĂZBOI MASCAT INVIZIBIL DUS DE GLOBALIȘTI ÎMPOTRIVA POPOARELOR ȘI NAȚIUNILOR PENTRU REALIZAREA NOII ORDINI MONDIALE
Războiul mascat invizibil înseamnă un război care nu se vede pentru că Agresorul este ascuns, invizibil și pentru că folosește mijloace, metode și strategii de distrugere mascate, astfel că Agresatul neștiind că este agresat, distrus, nici cine este Agresorul, se trezește distrus și învins, jefuit de tot fără a putea riposta. Mai ales că Agresorul, care este perfid, inteligent și cinic a avut timp și a cumpărat Conductorii Statelor naționale pe care îi folosește ca unelte împotriva propriilor popoare. Este cazul României, al tuturor Țărilor din Zona Americii și a Europei, a Imperiului atlantist, pentru că ei sunt într-adevăr un Imperiu..
Cel care a declanșat acest Război mondial mascat și invizibil împotriva popoarelor și a națiunilor, Creierul și Stăpânul acestui Război foarte complex și savant este Guvernul Corporatist mondial, sau Oculta, sau Guvernul globalist, cum se mai numește. El conduce un Imperiu, un imperiu în adevăratul cuvânt, pe care a început să îl construiască pas cu pas încă din prima jumătate a secolului XIX.
Este un Imperiu Financiar (Sistemul financiar mondial) de aceea el este invizibil, și operează în mod mascat în spatele acestei măști. Creierul acestui Imperiu, cele 13 sau 300 de familii (ele dețin 90 la sută din Capitalul Mondial, din Bogăția lumii) care conduc acest Imperiu (și prin intermediul Imperiului financiar conduc lumea) prin intermediul unui Mare Instrument ascuns și savant care se numește Piramida Puterii, care își are rădăcinile înfipte la toate nivelele societății umane, în toate guvernele, în toate Instituțiile internaționale și mondiale, în toate băncile (care sunt ale lor). În toată presa, mass-media mondială care este proprietatea lor.
El, acest Creier mondial, satanic și canceros numește Președinții Statelor Unite, pentru că SUA chiar sunt Colonia lor, numește toți Președinții și Primii Miniștri din Uniunea Europeană, care este colonia lor, împreună cu toate Țările din UE. Uniune Europeană care este Experimentul negativ făcut de ei, (așa cum a fost Experimentul comunist mondial făcut tot de ei) prin care jefuiesc țările europene.
La momentul potrivit Globaliștii vor dărâma Uniunea Europeană, devenită toxică, așa cum au distrus Uniunea Sovietică, la momentul hotărât de ei, favorabil lor. Așadar Uniunea Europeana este colonia lor și țările europene sunt coloniile mai mici ale lor, în care ei sunt stăpânii absoluți. Pentru că ei dețin Băncile, dețin mass media, dețin Serviciile secrete, dețin prin Multinaționalele lor economia țărilor pe care le jefuiesc. În această situația se găsește România care este distrusă în proporție de 80 la sută. Care nu mai are armată, servicii secrete, învățământ agricultură, nu mai are nimic, pentru că nu mai produce nimic.
Prin cine conduc Globaliștii România ? Prin partidele politice care s-au perindat la Putere din 1989 încoace, concret prin PSD, PNL, UDMR, USR, aceștia fiind slugile lui Soroș, prim Președinții, primii miniștri, miniștri din Guvernele din România, prin parlamentul României, unde au avut grijă să intre prostănacii și corupții cu dosare penale ca să fie șantajați și să execute ordinele care vin de la Bruxelles. Prin Armata care nu a făcut nimic să-și apere patria (acesta este Rolul armatei când o Țară este în Război), prin Serviciile secrete care s-au vândut globaliștilor, prin Justiția care a cultivat nedreptatea, corupția, lucrând împotriva poporului român.
Așadar, ca să ne fie clar, România și poporul român (toate Țările din UE) este Obiectul și Victima acestui Război mascat invizibil care ne-a distrus aproape total. Din decembrie 1989 suntem deci în Război, un război așa cum am văzut mascat, dus de globaliști împotriva popoarelor. Globaliștii ne-au luat economia, ne-a luat resursele, ne-a luat majoritatea forței de muncă bine calificată care muncește acum în Corporațiile și Multinaționalele lor. Aceste tancuri rapace care devalizează Economiile naționale.
Așadar, fără să știm, noi ne-am găsit și ne găsim din 1989 încoace în cel mai Mare și Distructiv Război din istoria noastră, de la daci până azi… Care ne-a distrus cum nu ne-a distrus nimeni în istorie (poate numai în Războaiele daco-romane), care ne-a luat totul, care ne-a transformat țara în colonie și pe noi, români, în sclavii lor. Și muncim ca proștii pentru ei, îi lăsăm să ne jefuiască, îi lăsăm să ne îmbolnăvească, să ne distrugă sănătatea cu pandemia, cu vaccinuri letale, cu chimicale, cu ideologia LGBT, cu susținerea imoralității, cu drogurile.
De ce ? Pentru că dumneata popor român (asta e foarte grav !) nu-ți pasă de țara dumitale, de bogățiile ei, de fabrici și uzine, de școală, de sistemul de sănătate. N-ai pic de demnitate !. I-ai lăsat pe globaliști și pe slugile lor, pe trădătorii neamului din fruntea Țării să facă tot ce vor cu tine. Ți-a dat și cu șutul în fund să-ți părăsești țara, asta tot cu ajutorul slugilor lor și trădătorilor Dumitale de la Conducerea Țării. Și ce este mai rău, dumneata i-ai votat de fiecare dată.
Dar mult mai vinovați decât poporul român sunt Academicienii, profesorii universitari, mințile învățate ale României, generalii din armată, din serviciile secrete, de la interne, cercetătorii științifici din domniile Științelor socio-umane, artiștii, scriitorii care sunt interesați numai să le fie lor bine, din lașitate și lipsă de conștiință și patriotism. Ei, nivelul de sus a piramidei sociale românești este mult mai vinovat de distrugerea României, la care au participat prin neimplicare, decât nivelele de jos ale piramidei sociale.
Pentru că acești indivizi axiofagi (distrugători, mâncători de valori ) o dată instalați în scaunele lor academice, universitare, ministeriale în loc să creeze și să promoveze valori au devenit cei mai mari dușmani ai valorilor românești, ai creațiilor științifice și culturale, promovându-se cu un egoism feroce numai pe ei. Când România ar fi avut nevoie de mari personalități politice, ca Nicole Bălcescu de pildă, de Mari minți, ca Eminescu, de exemplu, care să lucreze pentru Țara loc, Intelectualii din nivel de sus al Piramidei sociale au devenit cei mai mari sabotori ai valorilor naționale. Fie că sunt personalități creatoare, sau creații științifice. Nivelul de sus al Intelectualității românești și-a trădat țara, lor nu le pasă de tragedia și scufundarea poporului român. La fel ca politicienii aceștia nenorociți care ne-au distrus, ei își văd numai de interesele lor egoiste. ( A se vedea Cărțile noastre „Psihologie și Pedagogia Elitei Politice românești ”, și „Psihologia și Pedagogia elitei instinctuale românești”. (Căutăm editori.)
TEORIA IEȘIRII ROMÂNIEI DIN CEL MAI MARE ȘI DISTRUCTIV
RĂZBOI DIN ISTORIA NOASTRĂ, RĂZBOIUL GLOBALISTO-ROMÂN CARE DUREAZĂ DE 34 DE ANI.
Așa cum am spus mai sus, ne găsim în cel mai mare și distructiv război din istoria noastră. Am suferit cea mai mare catastrofă din istorie. Suntem deci înlăuntrul celui mai mare război din istoria noastră, înlăuntrul celei mai mare catastrofe din istorie, creată de planul de subjugare al lumii de către Globaliști. Fiind Obiectul și Victima acestui Mare Război care urmărește ca orice război jefuirea și distrugerea noastră.
Subliniem: când o țară se află în război, este agresată, așa cum este România de 34 de ani neîncetat, ESTE DE DATORIA ARMATEI ROMÂNE ȘI A INSTITUȚIILOR DE FORȚĂ SĂ APERE ȚARA. Din păcate Armata Română și Serviciile secrete, cu generalii lor în frunte au trădat. Oamenii aceștia care au fost formați și plătiți pentru a apăra țara, a căror misiune este să își apere patria și-au trădat țara. Au trădat poporul român și pământul strămoșesc.
Iată ce propune Biroul de viitorologie de la București, în prima etapă, pentru ieșirea României din starea de război, din starea de Victimă și Obiect al celui mai mare război din istorie noastră.
1. Conștientizarea catastrofei istorice în care se găsește România, situație în care este Victima unei agresiuni mascate din partea Elitei Globaliste. Pentru că lupta va fi grea și îndelungată va trebui să gândim foarte bine această luptă. Biroul de viitorologie de la București a conceput un Proiect amplu de salvare a României.
2. Că dușmanul nostru nu este Rusia și nici Putin, nici războiul în care vor să ne bage Globaliștii și trădătorii aflați la conducerea României, ci SUNT GLOBALIȘTII. Vârful Imperiului globalist, Păpușarii noștri, prin reprezentanții lor, Multinaționalele care ne jefuiesc și ne distrug economia, Conductorii aflați la cârma României (Președinție, Guvern, parlament, și instituțiile naționale cum ar fi Justiția, Serviciile externe). Și chiar Armata a cărei misiune este să apere patria, iar ea nu a făcut și nu face nimic. Ba mai mult, execută ordinele Guvernului globalist de la București. Adică ordinele Agresorului prin care vrea să ne bage în Războiul din Ucraina.
3. Când o țară se află în Război societatea acelei țări se împarte automat în două categorii umane : 1. cei care luptă pentru apărarea țării și 2. cei care profitând au trecut de partea agresorului, pentru a beneficie de pe urma trădării. Desigur ar mai exista a treia categorie socială, cei care nu se implică și își văd de interesele lor. Prin pasivitatea și indiferența lor față de situația în care se găsește țara aceștia, de fapt, acceptă agresiunea dușmanului și devin indirect complici lui. Prin pasivitatea ei față de dezastrul Țării și situația de popor agresat în care ne aflăm, societatea românească, marea majoritate a românilor favorizează agresorul, îl ajută să ne distrugă și mai mult. Prin aceasta participăm chiar noi la distrugerea noastră. Din această cauză am ajuns în situația dramatică în care ne găsim ca națiune.
4. Această conștientizare a poporului român privind situația gravă, foarte periculoasă în care ne găsim ca națiune, care începe cu acest Apel, trebuie să ajungă prin toate mijloacele posibile și imposibile la urechile, la ochii și la inima românului pentru a-l face să înțeleagă adevărata situație în care ne găsim. Sperând că o dată fiind luminați, știind în ce situație ne găsim, vom încerca să întreprindem ceva pentru a ieși din situația de Țară agresată prin Războiul mascat invizibil al globaliștilor.
5. Bineînțeles că nu numai noi trebuie să ieșim din această situația, ci toate Țările care sunt victima acestui Mare Război mascat invizibil declanșat de Vârful Globalist care fac parte din Imperiul Globalist, din Imperiul nevăzut (dar cunoscut) al Marii Finanțe. Și aici ne referim la Țările Europei, la SUA, la Canada, la Țările din America de Sud.
6. Lucrul acesta va fi posibil abia atunci când la Conducerea Țărilor care sunt victimele Imperiului atlantist vot veni, subliniem, în mod democratic și pașnic (nu prin violență) guverne patriotice. Guverne care nu vor mai accepta ca țara lor să fie jecmănită de Guvernul satanist corporatist. O șansă am avea ca la alegerile din decembrie din România. Partidele care își zic suveraniste și patriotice ar trebui să câștige peste 50 la sută din locurile în parlament. Cum din păcate noi, românii, avem în noi vocația dezbinării, și vedem halul în care se distrug între ele aceste partide, sunt șanse minime. Dacă vor câștiga tot PSD, PNL, USR, UDMR, slugile globaliștilor sataniști va fi o mare tragedie. S-ar putea să nu mai avem nici o șansă să ne salvăm.
7. Până când vor veni la Putere în România patrioții important este să creăm un Curent puternic de opinie (o Ideologie a păcii) pentru pace și împotriva războiului. Desigur este bine să luptăm ca Guvernul să nu ne bage în război cu Rusia. Important este însă să mergem mai departe decât a mers doamna Avocat Elena Radu, AUTOAREA APELULUI „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE și să luptăm împotriva Marelui Războiul prin care Vârful Globalist ne-a agresat și ne agresează folosind metodele și mijloacele perfide ale Războiului mascat invizibil.
8. Pentru aceasta le propunem patrioților și pacifiștilor înființarea ”COMITETULUI NAȚIONAL DE LUPTĂ PENTRU PACE ȘI ÎMPOTRIVA RĂZBOIULUI DE ORICE FEL”. Acesta având filiale în toate județe României.
9. Obiectivul principal al Comitetului național de luptă pentru pace și împotriva războiului va fii informarea complexă și detaliată a tuturor românilor din țară și de pretutindeni despre situația în care se află poporul român și România, victime a celui mai mare și distructiv război din istoria noastră. Despre ce este acest Război mascat invizibil, cine sunt Agresorii, care este filozofia și ideologie lor, care este structura lui, ce mijloace, metode, procedee, strategii folosește Agresorul globalist în acest război. Despre modalitățile prin care putem combate acțiunile mascate ale acestui război care ne-a distrus în proporție de peste 80 la sută. Ca președinte al acestui comitet Biroul de viitorologie de la București o propune pe doamna avocat Elena Radu, autoarea apelului de mai sus intitulat „NOI, CETĂȚENII ROMÂNIEI VREM PACE !”.
10. Biroul de viitorologie de la București invită toate marile personalități din domeniul Științei, artei și cultură să se înscrie în acest Comitat. Urmând ca după înființarea lui să alcătuim Statutul, Obiectivele, Organizarea, Principiile și Modalitățile de acțiune ale Comitetului. Noi deja am gândit întreaga strategie a salvării României (a se vedea lucrarea noastră „Știința salvării României”. Căutăm editor.) Biroul de viitorologie este Primul care se înscrie în acest Comitet.
11. Până la înființarea Comitetului național de luptă pentru pace și împotriva războiului Biroul de viitorologie le propune românilor, oriunde s-ar afla ei, afișarea unui steag alb, a unui ștergar alb, Steag al Păcii, la Porți, la balcoane, la ferestre, la intrarea în instituții, la intrarea în magazine, pe acoperișuri etc. Acest lucru demonstrând că poporul român dorește pace, nu dorește să fie băgat în nici un război.
La final îl rugăm pe bunul Dumnezeu ca El să ne fi inspirat. Fie ca Domnul să ne ajute în lupta noastră pentru pace și pentru România. Să ajute lupta tuturor popoarelor pentru pace, suveranitate și buna înțelegere între popoare.
Prof Ștefan Dumitrescu, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor, Purtătărul de cuvțnt al Bibroului de viitorlogie de la București.
27. 06. 2024
Pentru a cunoaște mai bine Biroul de viitorologie de la București, obiectivele și acțiunile lui vă rugăm să deschideți cele două linkuri de mai jos.
Vă rugăm de asemenea să dați acest Apel mai departe pentru a ajunge la cât mai mulți români. Vă rugăm să-l publicați în cât mai multe reviste, pe cât mai multe situri.
În cazul în care aveți propuneri de îmbunătățire, de aflare a unor noi modalități de a lupta pentru pace vă rugăm să ne scrieți pe adresa [email protected]. Vă mulțumim. Doamne ajută !
Vizionare plăcută
https://WWW.YOUTUBE.COM/WATCH?V=LHLDEYZYUWK
https://WWW.JURNALUL-BUCURESTIULUI.RO/SOLUTII-PENTRU-ROMANIA-DOCTRINA-SALVARII-POPORULUI-ROMAN-SI-SOLUTIONAREA-CRIZELOR-SISTEMICE-DIN-ROMANIA-CORESPONDENTA-DE-LA-SCRIITORUL-SI-OMUL-DE-STIINTA-STEFAN-DUMITRESCU/